Antena 3 CNN Actualitate CNAIR anunţă că se redeschide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt. Care e limita de viteză şi ce maşini sunt interzise aici

CNAIR anunţă că se redeschide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt. Care e limita de viteză şi ce maşini sunt interzise aici

M.P.
1 minut de citit Publicat la 16:06 28 Mai 2026 Modificat la 16:06 28 Mai 2026
transalpina
CNAIR anunţă că se redeschide circulația pe Transalpina între Rânca și Curpăt. Foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, joi, că, vineri, 29 mai, începând cu ora 09:00, se redeschide circulaţia rutieră pe Transalpina, pe sectorul cuprins între km 34+800 (Rânca) și km 79+200 (Curpăt) al DN 67C. "Menționăm că limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis", a transmis CNAIR.

"Precizăm faptul că în perioada 29.05-30.06.2026 circulatia rutieră va fi închisă pe timpul noptii, în intervalul orar 20:00 - 09:00. De la 1 iulie 2026, circulaţia rutieră pe acest segment de drum va fi închisă pe timpul nopții în intervalul orar 21:00 – 07:00.

Menționăm că limita de viteză pe acest sector de drum este de maximum 30 km/oră, iar accesul autoturismelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone este interzis.

Respectarea acestor restricții este obligatorie pentru evitarea unor evenimente periculoase și pentru deplasarea în condiții de siguranță.

De asemenea, amintim și faptul că circulația rutieră se poate închide sau restricționa, pe durata limitată, pe fondul condițiilor meteorologice nefavorabile (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci si ebulmentele..

Decizia redeschiderii traficului rutier a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR, DRDP Craiova și Cluj", au mai comunicat autorităţile.

Ştiri video recomandate
×
Etichete: transalpina CNAIR

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
Parteneri
x close