Răzvan Pîrcălăbescu, managerul general Romarm şi președintele al Organizației Patronale Industria de Apărare, a lansat joi un atac dur la adresa ministrului Apărării Radu Miruță, spunând că „ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale”. „Când a fost ministru la Economie, a privat apărarea de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor”, a spus Pîrcălăbescu la Antena 3 CNN.
Reacția vine după ce Radu Miruţă a fost acuzat că şi-a însuşit meritele realizării proiectului armei de asalt care va fi realizată la fabrica de la Cugir, după ce s-a opus vehement în şedinţele de Coaliţie şi de Guvern în care s-au discutat componentele programului SAFE.
„Miruță ar trebui judecat pentru înaltă trădare și subminarea economiei naționale. De asemenea, și-a bătut joc de apărare atât în perioada în care a fost ministrul Economiei, cât și la Apărare. Când a fost ministru la Economie, a privat apărarea de toți banii pentru investiții, iar acum a încercat sabotarea lor. Eu cred că asta ar trebui făcut pentru a nu se mai ajunge la astfel de situații”, a spus managerul general Romarm.
Radu Miruţă a fost acuzat că şi-a însuşit meritele realizării proiectului armei de asalt care va fi realizată la fabrica de la Cugir, după ce s-a opus vehement în şedinţele de Coaliţie şi de Guvern în care s-au discutat componentele programului SAFE.
“Acest proiect este sub autoritatea MAI care trebuie să vină în această Comisie, așa cum am venit noi astăzi. Această armă este în discuție pentru a se face la Cugir, la fabrica de arme, iar muniția asociată acestui contract să se producă la Sadu, pentru că acolo sunt caracteristicile specifice”, a spus el.
Antena 3 CNN a intrat în posesia documentului care arată exact pe ce vrea România să cheltuiască miliardele din programul european SAFE: 15 programe de înzestrare, de la blindate și elicoptere până la drone și sisteme antiaeriene. Șase dintre contracte merg către gigantul german Rheinmetall, care ar urma să încaseze cea mai mare parte a banilor, peste 5,6 miliarde de euro.
Programul SAFE (Security Action for Europe), în valoare totală de 150 de miliarde de euro la nivelul Uniunii Europene, este gândit pentru a întări rapid capacitățile de apărare până în 2030. România are alocate circa 16,6 miliarde de euro, iar pentru prima etapă Guvernul a selectat proiecte de 8,33 miliarde de euro, care au fost trimise în Parlament pentru aprobare.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a subliniat că miza nu este doar achiziția de echipamente, ci și revitalizarea industriei naționale. Planul prevede ca aproximativ 50% din producție să fie realizată local, în puncte strategice precum Mangalia, Mediaș, Brașov, Cugir și Sadu.

