Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident şocant la Galaţi din cauza ceţii şi a vitezei: Un autoturism a rămas suspendat pe o altă maşină

Accident şocant la Galaţi din cauza ceţii şi a vitezei: Un autoturism a rămas suspendat pe o altă maşină

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 11:15 16 Dec 2025 Modificat la 11:21 16 Dec 2025
colaj 2 poze de la carambolul cu 4 masini din Galati
Poliţiştii gălăţeni au deschis o anchetă ca să afle cu exactitate cum s-a întâmplat accidentul. Sursa colaj foto: captură Antena 3 CNN

Un accident grav a avut loc marţi la ieşirea din Galaţi, spre Brăila, iar un autoturism a rămas suspendat pe altul în urma impactului. Patru maşini au fost implicate într-un carambol care, potrivit primelor informaţii, s-a produs din cauza vitezei şi a ceţii. Zona în care s-a produs accidentul era vizată de o atenţionare nowcasting Cod galben de ceaţă şi polei, emisă în această dimineaţă de ANM.

Carambol cu patru maşini din cauza ceţii şi a vitezei, la Galaţi

Incidentul rutier în care au fost implicate patru autoturisme a avut loc pe drumul digului, situat la ieșirea din Galați, spre Brăila. Iniţial, nu s-a ştiut nimic despre starea persoanelor aflate în mașinile care s-au ciocnit în lanț din cauza ceţii şi a vitezei.

Ulterior, autoritățile au precizat că nu au fost raportate victime. Toţi cei care erau în autoturismele implicate în carambol s-au ales cu o sperietură puternică şi se simt norocoşi că au scăpat fără nicio rană.

Unul dintre șoferii implicați în accidentul grav de pe DN22B, la ieșirea din Galați spre Brăila, pe dig, a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru ajutor. Iar la scurt timp, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, dar şi numeroase forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Galați și SAJ Galați.

Agenţii gălăţeni au deschis o anchetă în cazul acestui carambol şi urmează să afle cu exactitate cum s-a produs acesta, dar şi cine este vinovatul sau vinovaţii.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
TOP articole
x close