Antena 3 CNN Actualitate Locale Decizie istorică, după 25 de ani: Sfinxul și Babele aparțin de Dâmbovița. Revoltă în Bușteni: „Au fost și sunt ale noastre”

Decizie istorică, după 25 de ani: Sfinxul și Babele aparțin de Dâmbovița. Revoltă în Bușteni: „Au fost și sunt ale noastre”

M.P.
4 minute de citit Publicat la 00:11 16 Mai 2026 Modificat la 00:12 16 Mai 2026
bucegi
O Instanţă a stabilit că Babele și Sfinxul sunt în judeţul Dâmboviţa. Sursa foto: Agerpres si Institutia Prefectului Dambovita / Facebook

Curtea de Apel Ploiești a stabilit, vineri, că Babele și Sfinxul din Munţii Bucegi aparţin de judeţul Dâmboviţa. Președintele Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat după decizia instanței privind disputa cu județul Prahova referitoare la apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul că s-a făcut dreptate. Totuşi, Primăria Buşteni susţine că cele două monumente îi aparţin, "indiferent de litigiu", notează Agerpres.

"Recursul formulat în procesul privind apartenența administrativ-teritorială a zonei Babele -Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată și confirmă ceea ce dâmbovițenii au știut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea județului Dâmbovița. Instanțele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare și monumentele naturale Babele și Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, județul Dâmbovița, iar pretențiile formulate de UAT Bușteni au fost respinse", a scris, pe Facebook, Corneliu Ștefan.

'Această decizie nu este doar una juridică. Este o confirmare a adevărului, a istoriei și a apartenenței firești a acestor simboluri la județul Dâmbovița. Le mulțumesc tuturor celor care au susținut această cauză cu seriozitate și profesionalism: echipelor juridice, instituțiilor implicate și tuturor dâmbovițenilor care au crezut în acest drept legitim", a mai spus Ștefan.

Conform acestuia, CJ Dâmbovița va continua să protejeze și să dezvolte responsabil zona montană Peștera-Padina, prin investiții în infrastructură, turism și servicii moderne.

Reacţia Primăriei Buşteni

Megaliţii Sfinxul şi Babele au fost şi sunt ai oraşului Buşteni, susţine, vineri, primăria staţiunii de pe Valea Prahovei, arătând că în niciunul dintre litigiile cu UAT comuna Moroeni din judeţul Dâmboviţa nu s-a negat proprietatea oraşului Buşteni asupra celor două monumente.

"Având în vedere informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la situaţia juridică a megaliţilor 'Sfinxul' şi 'Babele', precum şi interpretările eronate apărute în urma hotărârilor judecătoreşti pronunţate în litigiile dintre Oraşul Buşteni şi UAT Comuna Moroeni, considerăm că se impun următoarele precizări: megaliţii 'Sfinxul' şi 'Babele' au fost şi sunt ai Oraşului Buşteni, indiferent de rezultatul litigiilor avute cu UAT Comuna Moroeni.

În concluzie, în niciunul dintre aceste litigii nu s-a negat proprietatea Oraşului Buşteni asupra monumentelor "Sfinxul" şi "Babele", care au fost şi sunt proprietatea Buşteniului, prin Hotărâre de Guvern, ci doar s-a stabilit limita teritorială dintre comuna Moroeni şi Oraşul Buşteni", se arată într-o informare postată pe pagina de Facebook a Primăriei Buşteni.

Conform sursei citate, cei doi megaliţi sunt proprietatea Buşteniului în baza hotărârii de Guvern nr. 1359/2001, extras inventar, punctul 1.6.2, fiind inventariaţi în domeniul public al oraşului Buşteni prin hotărârea Consiliului Local nr. 45/14.09.1999, "acte administrative necontestate vreodată, aflate în circuitul civil şi care atestă dreptul de proprietate".

De asemenea, Primăria Buşteni punctează referitor la litigiile în contradictoriu cu UAT comuna Moroeni că acestea au vizat exclusiv teritoriul de sub megaliţi, asupra căruia instanţa de judecată a stabilit definitiv în dosarul nr. 4994/120/2015* că aparţine comunei Moroeni.

"În Dosarul nr.4994/120/2015* au fost pronunţate, în timpul mandatului domnului Corbu Mircea Laurenţiu (fostul primar al oraşului Buşteni - n.r.), Sentinţa civilă nr. 1639/25.11.2021 a Tribunalului Vâlcea şi Decizia civilă nr. 833/28.09.2022 a Curţii de Apel Piteşti (...).

În urma acestor hotărâri judecătoreşti, limita teritorială dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale a fost stabilită definitiv, iar terenul de sub megaliţi a intrat în proprietatea Comunei Moroeni, fără ca proprietatea asupra acestora să fie vreodată pusă la îndoială în cadrul vreunui litigiu, proprietate care este în continuare a Oraşului Buşteni. Ca urmare a eşecului juridic de stabilire a proprietăţii în favoarea oraşului Buşteni, sub conducerea domnului Corbu Laurenţiu Mircea, Oraşul Buşteni deschide un nou litigiu, care a făcut obiectul Dosarului nr. 1000/120/2023, în care a solicitat să se constate nulitatea absolută a actului de delimitare teritorială dintre cele 2 unităţi administrativ-teritoriale, iar prin Sentinţa civilă nr. 654/28.11.2025, Tribunalul Dâmboviţa respinge această cerere de chemare în judecată ca fiind tardiv formulată, ca inadmisibilă şi ca lipsită de interes.

Această sentinţă a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 655/14.05.2026, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti. Aşadar, în cadrul acestui ultim litigiu, deschis în anul 2023, de către Oraşul Buşteni, prin domnul Corbu Laurenţiu Mircea, instanţa nici măcar nu a discutat fondul problemei semnalate, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată a fost tardiv formulată!", explică sursa citată.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan, a declarat vineri, după decizia instanţei privind disputa cu judeţul Prahova referitoare la apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul, că s-a făcut dreptate, punctând că "Babele şi Sfinxul rămân acolo unde le este locul: pe teritoriul judeţului nostru".

"Recursul formulat în procesul privind apartenenţa administrativ-teritorială a zonei Babele - Sfinxul a fost respins. Decizia închide un litigiu de durată şi confirmă ceea ce dâmboviţenii au ştiut mereu: aceste simboluri ale Bucegilor fac parte din identitatea judeţului Dâmboviţa. Instanţele au stabilit definitiv că terenul de 4 hectare şi monumentele naturale Babele şi Sfinxul se află pe raza administrativ-teritorială a comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, iar pretenţiile formulate de UAT Buşteni au fost respinse", a scris, pe Facebook, Corneliu Ştefan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close