Pasajul Basarab s-a transformat într-un coșmar pentru sute de locatari din zonă. Sătui de vibrațiile produse de tramvaie și de zgomotul motoarelor turate noaptea, oamenii au cerut Primăriei măsuri urgente de fonoizolare.
Problema poluării fonice din zona Pasajului Basarab, dar şi eventuale soluţii pentru remedierea acesteia au fost abordate, luni, în şedinţa Comisiei de transport a Consiliului General al Capitalei.
Cătălina Neculau, reprezentantă a bucureştenilor din zonă, a anunţat că, alături de alţi 600 de locatari, a iniţiat în urmă cu două luni o petiţie pe tema poluării fonice excesive.
"A devenit o problemă reală de calitate a vieţii. La baza acestei petiţii nu stau doar impresii pur subiective, ci măsurători clare, obiective, realizate de unul dintre cei zece senzori de zgomot care au fost montaţi în Sectorul 1. (...) Poluarea fonică este un inconvenient urban major, dar şi un risc de sănătate foarte mare. Este comparabilă cu poluarea aerului, în ceea ce priveşte impactul asupra calităţii vieţii noastre. Este un zgomot foarte, foarte mare, cu mult peste decibelii normali pentru o zonă cu trafic", a explicat ea, potrivit Agerpres.
Neculau a menţionat că mama ei este imobilizată la pat şi nici măcar nu poate fi deschisă fereastra, "din cauza zgomotului infernal". Ea a propus montarea de panouri fonoabsorbante înalte din material de calitate, crearea unui culoar de vegetaţie, reglementări de calmare a traficului, camere de monitorizare şi utilizarea asfaltului fonoabsorbant.
"A venit căldura. Încep motocicletele, care vor merge cu viteză foarte mare. Chiar şi noaptea trecută a fost un eveniment de genul acesta. Şi este foarte greu să ai mereu un somn întrerupt de motoare ambreiate şi de viteză. (...) Tramvaiele, mai ales cele noi, Imperio, fac un zgomot infernal. Vibraţii... Noi am depus această sesizare inclusiv către STB. Ni s-a spus că a fost notificat producătorul tramvaielor. Este o decizie bună, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim aici. Considerăm că se pot impune restricţii în ceea ce priveşte viteza de rulare, inclusiv a acestor tramvaie, pentru că zgomotul şi disconfortul produs sunt uriaşe", a subliniat Cătălina Neculau.
Şeful Direcţiei Investiţii a municipalităţii, Cătălin Aflat, a precizat că, în momentul în care s-a realizat expertiza tehnică pentru remedierea deficienţelor de la Pasajul Basarab, a solicitat să fie abordată şi chestiunea fonoizolării.
"Am avut discuţii pe acest subiect vizavi de posibilitatea modificării panourilor fonoabsorbante. S-au făcut studii de către proiectant. Din păcate, preliminar, ce ni s-a transmis nu este încurajator, în ideea în care nu există o soluţie care să îmbunătăţească substanţial nivelul de zgomot din zonă, pentru că ar trebui să se ia în calcul montarea unor panouri, probabil de 6 - 7 metri, dat fiind că avem sursa de zgomot destul de departe faţă de panouri", a menţionat el.
Cătălin Aflat a adăugat că zgomotul principal este cauzat de tramvaie, iar astfel de petiţii au fost iniţiate şi în alte zone, inclusiv în proximitatea liniilor reabilitate.
"Va trebui investigat de ce se produce acest zgomot puternic de către noile tramvaie Imperio. Sunt cu totul de acord că trebuie luate măsuri de calmare a traficului, astfel încât să nu se mai depăşească vitezele pe Pasajul Basarab. Sperăm la începutul lunii iunie să începem reparaţiile, astfel încât să avem la sfârşitul anului o recepţie la terminarea lucrărilor pentru Pasajul Basarab", a transmis el.
Aflat a amintit că încă din 2012 se circulă pe Pasajul Basarab, însă nu s-a realizat recepţia la terminarea lucrărilor. În toţi aceşti ani, obiectivul s-a degradat din cauză că nu a fost întreţinut corespunzător, a punctat el.
Potrivit acestuia, proiectul tehnic pentru repararea deficienţelor nu vizează aspectele de izolare fonică, dar proiectantul urmează să elaboreze şi un capitol distinct dedicat măsurilor pentru reducerea acestei probleme.
Dezbaterile de luni au vizat proiectul referitor la lucrări de remediere a deficienţelor la Pasajul Basarab. Valoarea lucrărilor realizate până în 2012 se ridică la 1,1 miliarde lei (TVA inclus), la care se vor adăuga lucrări de 141 de milioane de lei. Proiectul urmează să fie supus votului în şedinţa de miercuri a CGMB.