Patru autocare în care se află aproximativ 150 de suporteri ai echipei de fotbal PAOK Salonic au ajuns în urmă cu puțin timp la Spitalul Județean din Timișoara. Aceștia au venit să-și exprime solidaritatea și să se intereseze de starea celor trei supraviețuitori ai gravului accident rutier petrecut recent pe drumul dintre Lugoj și Timișoara, soldat cu șapte decese.
UPDATE 00:18 Patru persoane din rândul suporterilor au intrat la victimele accidentului, iar între timp a sosit și consulul Republicii Elene în România.
Totodată, cele patru autocare se vor întoarce în Grecia, nu își mai continuă drumul spre Franța.
UPDATE 00:13 Ambasadoarea Greciei în România, Lili Grammatika, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara în urmă cu câteva minute.
„Suntem cu toții foarte afectați de această tragedie. Voi încerca să vorbesc cu răniții. Înțeleg că unul dintre aceștia este într-o stare mai bună. Sunt recunoscătoare autorităților, serviciilor de intervenție, poliției, spitalului, doctorilor, prefectului. Toți aceștia ne-au susținut, ne-au oferit asistență și au cooperat constant cu noi”, a declarat aceasta.
Suporterii au fost escortați de efective importante ale Jandarmeriei până în fața unității medicale. Atmosfera este una tensionată: jandarmii au creat un cordon de siguranță pentru a preveni orice incident, în contextul în care fanii s-au arătat recalcitranți la prezența jurnaliștilor și a camerelor de filmat.
Anterior, grupul de suporteri s-a deplasat la morga spitalului din Lugoj, unde au fost depuse trupurile celor șapte persoane care și-au pierdut viața în impactul devastator dintre un autoturism și un ansamblu rutier.
Principalul obiectiv al fanilor greci este acela de a ajuta victimele internate. Aceștia și-au exprimat dorința de a dona sânge pentru compatrioții lor aflați în stare critică.
Potrivit reprezentanților sistemului medical, o eventuală colectă de sânge ar putea fi organizată începând de miercuri dimineață, de la ora 07:30.
Totuși, autoritățile medicale au precizat că procedura este complexă, având în vedere că donatorii sunt cetățeni străini și trebuie să îndeplinească anumiți parametri fiziologici stricți.
Pentru a gestiona situația pe parcursul nopții, autoritățile române le-au pus la dispoziție suporterilor ceai cald, apă și sandvișuri. Un reprezentant al medicilor, vorbitor de limbă greacă, urmează să medieze comunicarea între fani și personalul spitalului pentru a oferi informații actualizate despre starea pacienților.
Accidentul, descris de autorități ca o „tragedie fără precedent”, a avut loc pe DN6, unde un autoturism în care se aflau suporterii s-a ciocnit violent cu un camion. Ancheta poliției continuă pentru a stabili cauzele exacte ale acestuia.