Un mare producător de piese și accesorii auto din România va concedia 250 de angajați, pe fondul unor probleme financiare grave, potrivit unui comunicat al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud, citat de Agerpres.
Potrivit Radio România Cluj, este vorba despre Firma RAAL, care deține două fabrici în județ – una în Bistrița și alta în Prundu Bârgăului, și care își va reduce astfel efectivele din totalul de 1.538 de salariați.
Aceasta este cea de-a doua concediere colectivă anunțată în județ în 2026. La începutul acestui an, firma Betak, activă în tratarea și acoperirea metalelor și aflată în insolvență din decembrie 2025, a notificat AJOFM că va disponibiliza 90 de angajați dintr-un total de 179.
340 de angajați din Bistrița-Năsăud rămân fără locurile de muncă
Potrivit comunicatului AJOFM, în ambele cazuri vor fi afectați atât muncitorii, cât și personalul TESA, iar data intrării în șomaj este stabilită pentru 3 martie 2026.
„În luna ianuarie 2026, doi agenți economici au notificat AJOFM Bistrița-Năsăud intenția de a aplica măsuri de concediere colectivă. Un agent economic din domeniul tratării și acoperirii metalelor a anunțat disponibilizarea colectivă a 90 de salariați din totalul de 179, ca urmare a dificultăților economico-financiare generate de insolvență și necesitatea reducerii cheltuielilor de personal.
De asemenea, un agent economic activ în fabricarea pieselor și accesoriilor pentru autovehicule va afecta 250 de salariați din totalul de 1.538, personalul vizat aparținând muncitorilor direcți, muncitorilor indirecți și personalului TESA”, se arată în comunicat.
Pe perioada preavizului, salariații disponibilizați vor beneficia de servicii de preconcediere și de sprijin activ din partea AJOFM, constând în informare, consiliere profesională, mediere a muncii și acces la programe de formare profesională, pentru a facilita reintegrarea rapidă pe piața muncii.