Peste 1.000 de medici neurologi, cercetători și specialiști în neuroștiință din Europa, America, Asia și Australia au participat la cea de-a opta ediție a Congresului European de Neuroreabilitare, organizat în paralel cu cea de-a 20-a ediție a Congresului Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroreabilitării. Evenimentul a devenit, și în acest an, un punct de referință pentru comunitatea medicală internațională, aducând în prim-plan cele mai recente progrese în prevenția, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor neurologice.
Prof. Dr. Dafin Mureșanu a atras atenția asupra faptului că sănătatea nu trebuie evaluată doar în lipsa durerii sau a simptomelor vizibile. „Faptul că nu ne doare nimic nu înseamnă că nu există riscuri. De multe ori, semnalele apar târziu, când deja intervenția este mai dificilă”, a explicat acesta.
Potrivit medicului, medicina modernă permite identificarea din timp a unor leziuni cerebrale silențioase, care nu sunt clinic manifeste, dar care pot influența semnificativ calitatea vieții pe termen lung. Prin controale periodice, evaluări clinice riguroase, investigații imagistice și analize de tip electroneurofiziologic, medicii pot stabili nivelul așa-numitei „rezerve biologice” a fiecărei persoane și pot estima riscurile viitoare.
Factorii care duc la o rezervă biologică sănătoasă
genetica
alimentația echilibrată
activitatea fizică regulată
somnul de calitate
sănătatea mintală și echilibrul emoțional
accesul la îngrijire medicală preventivă
evitarea factorilor toxici
Mai mult, specialiştii reuniți la congres au subliniat că această rezervă biologică se construiește din tinerețe și reprezintă un element-cheie pentru o bătrânețe activă și independentă. Activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată, controlul greutății și reducerea stresului sunt factori esențiali de neuroprotecție. Dieta mediteraneană, organizarea eficientă a vieții cotidiene și menținerea unui context social și emoțional stabil au fost indicate drept măsuri simple, dar extrem de eficiente.
„Starea psihică este motorul binelui. De aici pornește echilibrul care se reflectă în întregul organism”, a mai precizat prof. dr. Dafin Mureșanu, subliniind că prevenția reală începe cu grija față de minte, nu doar față de corp.
Congresul a reconfirmat faptul că neuroreabilitarea și neuroprotecția nu mai sunt domenii dedicate exclusiv pacienților, ci și persoanelor aparent sănătoase, care își doresc o viață mai lungă, mai activă și cu un risc redus de boală.
Statistici traumatisme cranio cerebrale
11 milioane de oameni la nivel mondial
peste 2,5 milioane de persoane în Europa
peste 60.000 de cazuri noi în România
15 milioane de persoane, afectate anual de leziuni traumatice
Creșterea incidenței traumatismelor cranio cerebrale
condițiile rutiere nesigure
îmbătrânirea populației
creșterea consumului de alcool
creșterea consumului de substanțe interzise
violența interpersonală