Antena 3 CNN Mediu Predicții sumbre pentru omenire în 2040: Vor exista deșeuri de plastic cât pentru o basculantă pe secundă, iar sănătatea va fi un lux

Predicții sumbre pentru omenire în 2040: Vor exista deșeuri de plastic cât pentru o basculantă pe secundă, iar sănătatea va fi un lux

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:58 03 Dec 2025 Modificat la 17:38 03 Dec 2025
deseuri plastic india blocuri locuinte
Maldăr de deșeuri de plastic, lângă blocuri de locuințe. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

În ciuda dovezilor clare că plasticul inundă oceanele şi plajele şi se descompune în microplastic care intră în corpurile noastre, oamenii continuă să producă cantităţi din ce în ce mai mari, asftel că poluarea globală cu plastic va ajunge la 280 de milioane de tone pe an în 2040, adică echivalentul unei basculante în fiecare secundă, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Aceasta este una dintre statisticile alarmante din raportul „Breaking the Plastic Wave 2025”, realizat de Pew Charitable Trusts împreună cu ICF International.

Raportul oferă o analiză cuprinzătoare a poluării cu plastic şi a efectului acesteia asupra sănătăţii umane şi a mediului.

În luna august, discuţiile pentru elaborarea unui tratat internaţional care să limiteze poluarea cu plastic au eşuat, deoarece principalii producători au blocat propunerile de limitare a cantităţii de plastic nou. Între timp, ratele de reciclare au rămas scăzute.

Dacă lumea continuă pe traiectoria actuală, perspectivele pentru 2040 sunt sumbre

Spre deosebire de alte rapoarte, cel publicat miercuri include atât materialele plastice destinate consumatorilor, cum ar fi ambalajele, care ajung în sistemele de deşeuri solide cât şi materialele plastice „ascunse”, inclusiv cele utilizate în sectoarele construcţiilor, agriculturii şi transporturilor.

Autorii raportului avertizează că dacă lumea continuă pe traiectoria actuală, perspectivele pentru 2040 sunt sumbre. Producţia globală de materiale plastice noi este preconizată să crească cu 52%, de două ori mai mult decât sistemele de gestionare a deşeurilor.

Populaţia lumii va pierde 5,6 milioane de ani de viaţă sănătoasă în 2025 şi 9,8 milioane de ani în 2040

Se aşteaptă ca emisiile de gaze cu efect de seră care au legătură cu plasticului să crească cu 58%, până la 4,2 gigatone de echivalent CO2 pe an - suficient încât dacă producţia de plastic ar fi o ţară, ar fi în prezent al treilea cel mai mare emitent de CO2. La rădăcina problemei se află faptul că materialele plastice sunt derivate în mare parte din combustibili fosili.

Analiştii de la Pew Charitable Trusts au evaluat, de asemenea, impactul global asupra sănătăţii asociat cu fabricarea şi eliminarea plasticului (cu excepţia microplasticelor) şi poluarea aferentă.

Autorii estimează că populaţia lumii va pierde 5,6 milioane de ani de viaţă sănătoasă în 2025 şi 9,8 milioane de ani în 2040. Producţia primară de plastic este responsabilă pentru cea mai mare parte a acestei pierderi, prin legături cu cancerele şi bolile respiratorii.

Care sunt principalele surse de microplastice și cum ar putea fi îndepărtate

În scenariul ideal al celor de la Pew, subvenţiile pentru producţia de plastic ar fi eliminate, iar colectarea deşeurilor ar fi extinsă considerabil. Dacă s-ar întâmpla acest lucru, aproape 100% din ambalajele de consum ar putea fi colectate, iar ratele de reciclare s-ar putea dubla.

Însă chiar şi în condiţii perfecte, autorii raportului recunosc că microplasticele ar fi mult mai greu de controlat.

Principalele surse de microplastice sunt praful de anvelope al vehiculelor, vopseaua şi produsele legate de agricultură - de exemplu, îngrăşămintele vândute în capsule de plastic care se dizolvă în sol şi foliile de plastic folosite pentru compost. Există puţine înlocuitori simpli pentru aceste materiale.

Printre recomandările celor de la Pew se numără reducerea producţiei generale de plastic, utilizarea de substanţe chimice mai sigure şi luarea de măsuri specifice pentru a reduce împrăştierea microplasticelor.

Ţările şi comunităţile au deja la dispoziţie instrumente pentru a reduce drastic fabricarea şi utilizarea materialelor plastice. Acestea ar putea impune un design mai bun al produselor şi ambalajelor şi ar putea investi în infrastructură pentru a sprijini reutilizarea.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close