Antena 3 CNN Meteo Vreme schimbătoare în București, la început de vară. Prognoza specială ANM pentru Capitală în primele zile din iunie 2026

Vreme schimbătoare în București, la început de vară. Prognoza specială ANM pentru Capitală în primele zile din iunie 2026

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 10:12 01 Iun 2026 Modificat la 11:20 01 Iun 2026
fulgere furtuna bucuresti
Fulgere în timpul unei furtuni în București. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 1 iunie 2026, o prognoză specială pentru municipiul București, valabilă până marți, 2 iunie, ora 22:00.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 1 iunie, ora 12:00 – 2 iunie, ora 09:00, cerul va fi variabil, însă vor exista perioade cu înnorări temporar accentuate, în special după-amiaza și pe timpul nopții. Sunt așteptate averse moderate cantitativ, cu acumulări de apă de aproximativ 10-15 litri pe metru pătrat, însoțite de descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, dar în timpul ploilor sunt posibile intensificări de scurtă durată, cu viteze de 40-45 km/h.

Temperaturile se vor menține în jurul valorilor normale pentru această perioadă, maxima urmând să atingă aproximativ 26 de grade Celsius, iar minima să coboare până la 13-15 grade.

Pentru intervalul 2 iunie, ora 09:00 – 22:00, meteorologii estimează o vreme temporar instabilă. Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de apariție a averselor și a descărcărilor electrice va crește în special după-amiaza și seara. Temperatura maximă va fi de aproximativ 25 de grade Celsius, iar vântul va continua să sufle slab și moderat.

ANM precizează că, în perioada 1 iunie, ora 12:00 – 2 iunie, ora 22:00, pentru municipiul București nu sunt în vigoare atenționări sau avertizări meteorologice.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close