Ilie Bolojan a anunțat că votul de susținere pe care PNL îl va da marți pentru învestirea Guvernului Niculescu este unul „de necesitate, condiționat și punctual”. Președintele PNL a adăugat că va semna duminică un acord cu premierul desemnat, care va fi în vigoare până la elaborarea bugetului pentru anul viitor. Bolojan a atras atenția că, dacă Guvernul Niculescu nu respectă această înțelegere, care va conține „aspecte de bun-simț”, PNL va depune o moțiune de cenzură în Parlament.
La conferința de presă la care a anunțat că Biroul Politic Național al PNL a decis să voteze pentru Guvernul Niculescu, Ilie Bolojan a declarat că sprijinul este unul „condiționat”, iar duminică va semna un acord politic cu premierul desemnat, fostul ambasador Luca Niculescu.
„Acest acord de susţinere este unul condiţionat.
Mâine după-amiază, voi semna cu prim-ministru desemnat, Luca Niculescu, acest acord în care premierul desemnat se angajează să păstreze ţintele de deficit pe care România, prin guvernările anterioare, şi le-a asumat în aşa fel încât să putem accesa fondurile europene în continuare, să rămânem o ţară sigură pentru investitori, să ne putem corecta cheltuielile bugetare în perioada următoare şi să putem crea condiţii pentru relansare economică şi pentru prosperitate.
Acest acord este pe o durată limitată până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă, atât pentru ratingul României, pentru stabilitate şi pentru normalitate în anii următori”, a spus Bolojan.
Întrebat dacă PNL ar putea depune o moțiune de cenzură la primăvară împotriva acestui guvern majoritar PSD, Ilie Bolojan a răspuns:
„Dacă până la aprobarea bugetului prevederile acestui acord sunt respectate, care sunt aspecte de bun simț care țin de buna guvernare a țării, PNL nu va depune această moțiune de cenzură. Dacă nu se respectă aceste înțelegeri, atunci vom putea depune o moțiune de cenzură”.
Președintele PNL și premierul interimar a atras atenția că „cel mai mare pericol pentru acest guvern este PSD”, precizând că social-democrații și-au mai dărâmat în trecut propriile guverne cu proprii prim-miniștri.
„Premierul desemnat de către președintele României va avea o sarcină complicată”, a adăugat Bolojan.
La finalul negocierilor cu liderii partidelor, PSD a decis să intre cu 12 miniștri în Guvernul Luca Niculescu. Premierul desemnat a depus lista de miniștri și programul de guvernare joi în Parlament, iar votul de învestitură va fi dat săptămâna viitoare, marți. USR a anunțat că va vota împotriva Guvernului Niculescu.