Se pare că SUA sunt pregătite să atace Iranul în orice moment. Deși potențialele ținte sunt în mare măsură previzibile, rezultatul nu este. Tensiunile au crescut considerabil după protestele din Iran, iar Donald Trump a amenințat în nenumărate rânduri regimul de la Teheran cu atacuri „mult mai rele decât cel din 2025”, scrie BBC News.
Așadar, dacă nu se poate ajunge la o înțelegere de ultim moment cu Teheranul și președintele Donald Trump decide să ordone forțelor americane să atace, care sunt posibilele rezultate?
Atacuri chirurgicale direcționate, victime civile minime și o tranziție către democrație
Forțele aeriene și navale americane efectuează atacuri limitate și de precizie, vizând bazele militare ale Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran și unitatea Basij (o forță paramilitară aflată sub controlul IRGC ), situri de lansare și depozitare a rachetelor balistice, precum și programul nuclear al Iranului.
Un regim deja slăbit este răsturnat, trecând în cele din urmă la o democrație autentică, unde Iranul se poate reîntâlni cu restul lumii.
Acesta este un scenariu extrem de optimist. Intervenția militară occidentală, atât în Irak, cât și în Libia, nu a adus o tranziție lină către democrație. Deși a pus capăt unor dictaturi brutale în ambele cazuri, a inaugurat ani de haos și vărsare de sânge.
Siria, care a condus propria revoluție, răsturnându-l de la putere pe președintele Bashar Al-Assad fără sprijin militar occidental în 2024, s-a descurcat până acum mai bine.
Regimul supraviețuiește, dar își moderează politicile
Acesta ar putea fi numit, în linii mari, „modelul venezuelean”, prin care acțiunile rapide și puternice ale SUA lasă regimul intact, dar cu politicile sale moderate.
În cazul Iranului, aceasta ar însemna că Republica Islamică ar supraviețui, ceea ce nu va satisface un număr mare de iranieni, dar este forțată să își reducă sprijinul pentru milițiile violente din Orientul Mijlociu, să își înceteze sau să își reducă programele nucleare și de rachete balistice interne, precum și să reducă reprimarea protestelor.
Din nou, aceasta este o situație mai puțin probabilă. Conducerea Republicii Islamice a rămas sfidătoare și rezistentă la schimbare timp de 47 de ani.
Prăbușirea regimului, înlocuită de o guvernare militară
Mulți cred că acesta este cel mai probabil rezultat posibil. Deși regimul este în mod clar nepopular în rândul multora, iar fiecare val succesiv de proteste de-a lungul anilor îl slăbește și mai mult, există în continuare un stat profund de securitate imens și omniprezent.
Principalele motive pentru care protestele nu au reușit până acum să răstoarne regimul sunt acela că nu au existat dezertări semnificative de partea lor, în timp ce cei care dețin controlul sunt pregătiți să folosească forța și brutalitatea nelimitate pentru a rămâne la putere.
În confuzia care urmează oricăror atacuri americane, este de conceput ca Iranul să ajungă să fie condus de un guvern militar puternic, compus în mare parte din personalități ale IRGC.
Iranul ripostează atacând forțele americane și vecinii săi
Iranul a promis că va riposta împotriva oricărui atac american, spunând că „degetul său este pe trăgaci”. Evident, nu se poate compara cu puterea Marinei și Forțelor Aeriene ale SUA, dar ar putea totuși să atace cu arsenalul său de rachete balistice și drone, multe dintre ele ascunse în peșteri, în subteran sau pe versanți montani îndepărtați.
Există baze și instalații americane împrăștiate de-a lungul părții arabe a Golfului, în special în Bahrain și Qatar, dar Iranul ar putea, de asemenea, dacă dorește, să vizeze o parte din infrastructura critică a oricărei națiuni pe care o consideră complice la un atac american, cum ar fi Iordania.
Atacul devastator cu rachete și drone asupra instalațiilor petrochimice ale companiei Saudi Aramco din 2019, atribuit unei miliții susținute de Iran în Irak, le-a arătat saudiților cât de vulnerabili erau la rachetele iraniene.
Vecinii Iranului din Golful Persic, toți aliați ai SUA, sunt, pe bună dreptate, extrem de neliniștiți în acest moment că orice acțiune militară a SUA se va întoarce asupra lor.
Iranul ripostează prin amplasarea de mine în Golf
Acest lucru a reprezentat mult timp o potențială amenințare la adresa transportului maritim și a aprovizionării globale cu petrol, încă de la războiul Iran-Irak din 1980-1988, când Iranul a minat într-adevăr rutele de transport, iar dragoarele de mine ale Marinei Regale au ajutat la curățarea lor.
Strâmtoarea Ormuz, dintre Iran și Oman, este un punct critic de restricționare. Aproximativ 20% din exporturile mondiale de gaz natural lichefiat (GNL) și între 20-25% din petrol și produse derivate din petrol trec prin această strâmtoare în fiecare an.
Iranul a efectuat exerciții de amplasare rapidă a minelor marine. Dacă ar face acest lucru, ar avea inevitabil un impact asupra comerțului mondial și asupra prețurilor petrolului.
Iranul ripostează, scufundând o navă de război americană
Un căpitan al Marinei SUA, aflat la bordul unei nave de război din Golf, a spus că una dintre amenințările din partea Iranului de care îl îngrijorează cel mai mult este un „atac în roi”.
Un „atac în roi” ar însemna că Iranul lansează atât de multe drone explozive și torpile rapide asupra uneia sau mai multor ținte, încât nici măcar formidabilele sisteme de apărare ale Marinei SUA nu sunt capabile să le elimine pe toate la timp.
Marina IRGC a înlocuit de mult marina iraniană convențională din Golf, unii dintre comandanții acesteia fiind chiar antrenați la Dartmouth în timpul șahului.
Echipajele navale iraniene și-au concentrat o mare parte din antrenament pe războiul neconvențional sau „asimetric”, căutând modalități de a depăși sau ocoli avantajele tehnice de care se bucură principalul lor adversar, Flota a Cincea a Marinei SUA.
Scufundarea unei nave de război americane, însoțită de posibila capturare a supraviețuitorilor din echipajul său, ar fi o umilință masivă pentru SUA.
Deși acest scenariu este considerat puțin probabil, distrugătorul USS Cole, în valoare de un miliard de dolari, a fost avariat de un atac sinucigaș al Al-Qaeda în portul Aden în 2000, soldat cu moartea a 17 marinari americani.
Înainte de asta, în 1987, un pilot de avion irakian a lansat din greșeală două rachete Exocet asupra unei nave de război americane, USS Stark, ucigând 37 de marinari.
Regimul se prăbușește, înlocuit de haos
Acesta este un pericol foarte real și una dintre principalele preocupări ale vecinilor precum Qatarul și Arabia Saudită.
Pe lângă posibilitatea unui război civil, precum cel experimentat de Siria, Yemen și Libia, există și riscul ca, în haos și confuzie, tensiunile etnice să se transforme în conflicte armate, pe măsură ce kurzii, baluciștii și alte minorități încearcă să-și protejeze propriul popor în mijlocul unui vid de putere la nivel național.
O mare parte din Orientul Mijlociu ar fi cu siguranță bucuroasă să vadă sprijinul Republicii Islamice, nimeni mai mult decât Israelul, care a dat deja lovituri grele aliaților Iranului din regiune și care se teme de o amenințare existențială din partea presupusului program nuclear al Iranului.
Însă nimeni nu vrea să vadă cea mai mare națiune din Orientul Mijlociu ca populație, în jur de 93 de milioane de oameni, cum se prăbușește în haos, declanșând o criză umanitară și a refugiaților.
Cel mai mare pericol acum este ca președintele Trump, după ce a acumulat această forță puternică aproape de granițele Iranului, să decidă că trebuie să acționeze sau să-și piardă reputația, iar un război să înceapă fără un scop final clar și cu repercusiuni imprevizibile și potențial dăunătoare.
Ştiri video recomandate
