Antena 3 CNN Externe Cancelarul Friedrich Merz va sta față în față cu Donald Trump în Biroul Oval. Va exista un nou „moment Zelenski”?

Cancelarul Friedrich Merz va sta față în față cu Donald Trump în Biroul Oval. Va exista un nou „moment Zelenski”?

A.O.
5 minute de citit Publicat la 11:03 05 Iun 2025 Modificat la 11:17 05 Iun 2025
colaj donald trump și friedrich merz
Întâlnirea are loc cu doar câteva săptămâni înaintea unui summit crucial al NATO, care pare din ce în ce mai tensionat. Foto: Getty Images

Cancelarul german Friedrich Merz va avea joi prima sa întâlnire, față în față, cu președintele american Donald Trump. Reuniunea cu mize geopolitice mari are loc în Biroul Oval, iar analiștii se tem de un nou „moment Zelenski”, adică de o confruntare între cei doi lideri, cu atât mai mult cu cât între cei doi există fricțiuni. Întrevederea ar putea stabili tonul relațiilor dintre cele două națiuni și are loc în contextul în care Europa încearcă să evite impunerea de tarife americane şi să menţină sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina, relatează The Guardian.

Vizita lui Friedrich Merz în Statele Unite are loc pe fondul unei deteriorări generale a relaţiilor transatlantice. Administraţia Trump a intervenit, de exemplu, în politica internă europeană, rupând practicile din trecut. S-a aliniat cu mişcările politice de dreapta şi a contestat politicile europene în materie de imigraţie şi libertate de exprimare. Peste acestea au venit și tarifele comerciale de 50% impuse Uniunii Europene, apoi amânate, în condițiile în care Donald Trump a acuzat Europa în mai multe rânduri că „profită” de SUA. 

Economia Germaniei, orientată spre export, are mai mult de pierdut din tarifele americane decât alte ţări, iar Germania este, de asemenea, al doilea cel mai mare susţinător militar şi financiar al Ucrainei, după Statele Unite.

„Este echivalentul unei urgențe medicale în termeni politici: viteza și amploarea cu care guvernul Merz a fost nevoit să reacționeze la destrămarea alianței transatlantice, unul dintre principalele sale piloni de politică externă, este ca și cum ai fi forțat să faci dializă sau un transplant de organ,” a spus Mariam Lau, jurnalistă și autoarea unei cărți despre cancelarul german. 

Întâlnirea are loc cu doar câteva săptămâni înaintea summitului NATO de la Haga, unde prioritatea va fi creșterea cheltuielilor țărilor aliate pentru Apărare, în contextul ameninţărilor lui Trump de a nu veni în ajutorul aliaţilor SUA care nu alocă 5% din PIB în acest scop. Astfel de ameninţări sunt deosebit de îngrijorătoare pentru Germania, care se bazează pe descurajarea nucleară a SUA pentru securitatea sa, de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

O întâlnire pe muchie de cuțit

Analiștii se tem și de un nou „moment Zelenski” în Biroul Oval. De altfel, chiar Friedrich Merz şi anturajul său au solicitat sfaturi de la alţi lideri cu privire la modul de a discuta cu Trump pentru a evita conflictele. Un semn bun este că în urma mai multor discuții telefonice, cei doi lideri își vorbesc la per tu, scrie The Guardian. 

Tipul de primire pe care o va avea Merz ar putea depinde de dispoziția în care se află Trump în acea zi — un lucru cu care o minte germană tipică, dornică de structură și ordine, nu se împacă ușor. Totuși, scrie The Guardian, Merz a fost pregătit de consilierii săi pentru o serie de eventualități și este înarmat, cel puțin retoric.

În cele mai recente întâlniri pe care Donald Trump le-a avut la Casa Albă cu lideri mondiali, Președintele american i-a luat prin surprindere pe oaspeţii săi cu afirmaţii şi acuzaţii false și au rezultat momente tensionate, dintre care de departe cel mai grav incident a fost cel în care Volodimir Zelenski a fost invitat să părăsească Casa Albă. 

28 februarie 2025 a fost un moment incredibil la Casa Albă care va intra în cărțile de istorie și diplomație. Volodimir Zelenski a fost încolțit în Biroul Oval de Donald Trump și vicepreședintele JD Vance, iar discuția a degenerat până când liderii au început să urle unii la ceilalți. Totul, în fața presei și a ambasadoarei Ucrainei în SUA care părea șocată de ce se întâmplă în fața ei. După aceste clipe, Volodimir Zelenski a fost dat afară de la Casa Albă. 

Acesta a fost doar începutul. Un alt incident a avut loc la întâlnirea cu președintele francez Emmanuel Macron, care l-a întrerupt pe Donald Trump, un gest rar în diplomație, pentru a-i corecta afirmațiile incorecte. 

Președintele american i-a întins o capcană și premierului canadian Mark Carney, pe care acesta a reușit însă să o evite cu succes, insistând că Canada ar trebui să devină parte a Statelor Unite. 

Un alt „moment Zelenski” a avut loc și cu premierul irlandez. Donald Trump a acuzat Republica Irlanda că a „furat” industria farmaceutică americană și, implicit, taxele pe care companiile din această industrie le-ar fi plătit în SUA,

Iar cel mai recent, liderul Africii de Sud a fost încolțit în Biroul Oval de Președintele american cu acuzații de „genocid” împotriva populației albe din țara sa. 

Donald Trump este imprevizibil, în timp ce Friedrich Merz este impulsiv, spun analiştii şi există fricţiuni enorme în relaţia dintre ei. Lau a spus că Merz va trebui „să meargă pe sârmă între a menține un dialog deschis cu Trump și a-i face față, fără să cedeze în fața capriciilor lui”. 

Oficialii administraţiei americane rămân supăraţi că Merz l-a criticat pe Trump cu puţin timp înainte de alegerile din 2024 din SUA, a declarat o sursă familiarizată cu gândirea acestora.

Mai mult, în ajunul victoriei sale în alegeri, cancelarul german a criticat comentariile „scandaloase” venite de la Washington în timpul campaniei, comparându-le cu intervenţiile ostile din partea Rusiei.

O altă posibilă capcană ar putea fi o propunere germană recentă de a introduce o taxă pentru platformele online, cum ar fi Google al Alphabet şi Facebook al Meta, mai ales având în vedere legăturile strânse ale lui Trump cu industria tehnologică americană.

Micșările lui Merz care ar putea fi pe placul lui Trump

Totuși, Merz a făcut câteva mişcări politice îndrăzneţe pe care le poate evidenţia pentru a-l calma pe Trump, sunt de părere analiştii. El a susţinut cererea lui Donald Trump de a dubla obiectivul de cheltuieli al NATO la 5% din producţia economică, câştigând laudele fără precedent ale secretarului american al apărării, Pete Hegseth, la sfârşitul săptămânii trecute.

Cancelarul german, care a promis o politică externă mai fermă, a coordonat şi o vizită a liderilor europeni la Kiev la doar câteva zile după preluarea funcţiei, au declarat două surse diplomatice europene.

De asemenea, faptul că Friedrich Merz a fost invitat să se cazeze în reşedinţa Blair House, situată vizavi de Casa Albă, este un semnal pozitiv, au subliniat analiştii.

Merz şi Trump ar putea chiar găsi un teren comun, având în vedere experienţa lor în afaceri, apartenenţa la partide politice de dreapta, accentul pus pe combaterea imigraţiei ilegale şi pasiunea pentru golf, a declarat Steven Sokol, preşedinte şi director executiv al American Council on Germany.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close