La doar câțiva kilometri una de cealaltă, de-a lungul coastei micii națiuni africane, se află baze militare ale unor puteri rivale, inclusiv China și Statele Unite, relatează Al Jazeera. Localizată în Cornul Africii, Republica Djibouti este o țară cu mai puțin de un milion de locuitori, nu deţine resurse naturale semnificative, însă, are ieşire la Marea Roșie. Totodată, acest mic stat controlează o porțiune importantă din Strâmtoarea Bab-el-Mandeb, care leagă Marea Roșie de Oceanul Indian. Această poziție o face extrem de importantă pentru comerțul maritim global și pentru interesele militare internaționale.
Un oficial din Republica Djibouti: Geografia noastră este petrolul nostru
Conform sursei citate, Djibouti găzduiește cel mai dens grup de baze militare străine din lume, cu baze care aparţin Statelor Unite, Chinei, Franței, Japoniei și Italiei, operate la doar câțiva kilometri distanță unele de altele de-a lungul litoralului său. Aceste țări, care caută baze atât în scopuri comerciale, cât și de securitate, au fost primite favorabil de președintele Ismail Omar Guelleh, aflat la putere de cel puțin două decenii și care a valorificat poziția strategică a țării pentru a-și promova propriile obiective.
În timp ce locuitorii din Djibouti merg la vot vineri, iar liderul Ismail Omar Guelleh este așteptat să câștige fără emoții al șaselea mandat, această strategie nu a părut niciodată mai importantă.
Motivul este punctul maritim de strangulare aflat chiar dincolo de țărmurile Djibouti.
Strâmtoarea Bab-el-Mandeb – cunoscută în arabă drept "Poarta Lacrimilor" – este un coridor îngust, de doar 30 de kilometri lățime în punctul său cel mai strâmt, prin care trece zilnic aproximativ 12% din comerțul maritim global, în timp ce cel puțin 90% din capacitatea de internet dintre Europa și Asia este asigurată de cabluri amplasate de-a lungul aceleiași rute.
"Această regiune se află în centrul multor domenii – de la comerțul global, transportul maritim, la conectivitatea prin fibră optică, energie – și este legată de Canalul Suez și de zona Indo-Pacifică”, a declarat Federico Donelli, autorul cărții "Power Competition in the Red Sea", pentru jurnaliştii de la Al Jazeera.
În contextul în care Statele Unite și Israelul sunt în război cu Iranul din 28 februarie, iar Strâmtoarea Ormuz se află sub control iranian, Republica Djibouti și poziția sa la intrarea în Marea Roșie au intrat în prim-plan.
"Geografia este principala noastră resursă națională", a declarat un oficial din Djibouti, sub protecția anonimatului, într-un interviu oferit pentru Al Jazeera. Ulterior, acesta a mai precizat: "La fel ca petrolul pentru statele din Golf". Potrivit sursei citate, oficialul nu este autorizat să vorbească cu presa şi acesta este motivul pentru care nu i-a fost menţionat numele.
După atacurile din 11 septembrie 2001, care au determinat SUA să caute baze avansate în Africa de Est, Djibouti a fost alegerea evidentă. Camp Lemonnier, o fostă bază a Legiunii Străine Franceze aflată la marginea orașului Djibouti, a devenit cartierul general al forței operative pentru Cornul Africii din cadrul Comandamentului SUA pentru Africa. Rămâne singura bază militară permanentă a SUA de pe continent, găzduind peste 4.000 de militari.
Franța, care colonizase Djibouti și a rămas acolo și după independența din 1977, era deja prezentă. Președintele francez, Emmanuel Macron, a descris recent poziția acesteia ca fiind în "inima" strategiei Parisului pentru Indo-Pacific și există un pact de apărare reciprocă, reînnoit în 2024.
Pirateria de pe coasta Somaliei, la sfârșitul anilor 2000, a adus în Djibouti Japonia, Italia și, ulterior, China.
"Multe dintre țările care au baze militare în Djibouti subliniază protejarea intereselor lor comerciale și de investiții", a declarat președintele Ismail Omar Guelleh într-un interviu acordat în 2024 publicației Asharq Al-Awsat, deținută de Arabia Saudită.
Ca mare putere comercială, Japonia a fost deosebit de expusă insecurității din Marea Roșie, prin care tranzitează o parte semnificativă a mărfurilor sale.
O cincime din exporturile de vehicule ale Japoniei și aproximativ 1.800 de nave comerciale legate de Japonia traversează anual Bab-el-Mandeb, potrivit unui raport guvernamental publicat în martie.
În 2017, ministrul de Finanțe al Djibouti, Ilyas Dawaleh, a explicat cât percepe țara pentru a găzdui aceste baze: SUA plătesc 65 de milioane de dolari pe an, Franța 30 de milioane, China 20 de milioane, iar Italia și Japonia puțin peste 3 milioane fiecare.
Modelul Djibouti de a găzdui baze militare contra cost nu este însă doar unul de tip extractiv, ci se află în centrul unei strategii mai ample de dezvoltare.
Larry Andre, fost ambasador al SUA în Djibouti, a declarat pentru Al Jazeera că deschiderea bazei Chinei a făcut parte dintr-un "pachet" care a inclus și o nouă cale ferată ce leagă Etiopia, țară fără ieșire la mare, de coastă prin Djibouti, facilitând aproximativ 90% din comerțul extern al Addis Abeba.
"85% din PIB-ul Djibouti provine din deservirea comerțului etiopian", a explicat Larry Andre.
Acest lucru a fost însoțit de investiții semnificative în infrastructură din partea companiilor chineze, inclusiv în porturile din Djibouti, precum și de un împrumut major, care a fost ulterior renegociat.
Aceste evoluții au marcat începutul unei reorientări economice și politice către China, declanșată inițial în momentul în care guvernul din Djibouti a naționalizat un port deținut de compania de stat emirateză DP World, după un conflict legat de operarea acestuia.
În septembrie 2024, Xi Jinping și Ismail Omar Guelleh au ridicat relația bilaterală la cel mai înalt nivel diplomatic al Beijingului, cel de "parteneriat strategic cuprinzător".
Ştiri video recomandate
