Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român a fost împuşcat în Italia în plină stradă pentru că a călcat un câine pe labă

Un român a fost împuşcat în Italia în plină stradă pentru că a călcat un câine pe labă

N.B.
1 minut de citit Publicat la 14:48 16 Apr 2025 Modificat la 14:53 16 Apr 2025
Un caine alearga pe strada
Incidentul a avut loc în plină stradă unde din greşeală tânărul a călcat pe laba unui câine, iar stăpânul patrupedului, un italian de 49 de ani, nu a suportat reacția românului și a decis să își facă singur dreptate împuşcându-l. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Un român în vârstă de 26 de ani, rezident în localitatea Assemini din provincia Cagliari a fost împuşcat în omoplat în timp ce se afla pe stradă, în localitatea Capoterra, Sardinia după un conflict declanşat dintr-un motiv halucinant.

Incidentul a avut loc în plină stradă unde din greşeală tânărul a călcat pe laba unui câine, iar stăpânul patrupedului, un italian de 49 de ani, nu a suportat reacția românului și a decis să își facă singur dreptate împuşcându-l, relatează presa din Italia.

Agresiunea a avut loc în jurul orei 3 dimineața, în Piazza Sardegna din Capoterra. Potrivit primelor informații din anchetă, bărbatul italian s-ar fi apropiat de tânăr pe la spate și i-ar fi tras un glonț direct în omoplat, apoi a fugit de la fața locului.

Românul a reușit să ajungă singur la camera de gardă a spitalului din Capoterra, de unde a fost transferat de urgență la spitalul Brotzu din Cagliari. Deși starea sa este gravă, medicii spun că viața nu îi este pusă în pericol. Doctorii îl pregătesc pe bărbat pentru o operaţie prin care să extragă proiectilul.

În urma anchetei, carabinierii l-au identificat şi arestat pe agresor, care se afla la domiciliul său. În momentul reţinerii poliţiştii italieni au efectuat şi percheziţii domiciliare, în urma cărora au descoperit o carabină cu aer comprimat, modificată ilegal pentru a putea trage cu gloanțe de calibrul 22.

Italianul a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor și a fost transferat în arest preventiv la închisoare. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care a avut loc incidentul şi vizionează inclusiv înregistrările video din zonă care ar putea aduce lămuriri suplimentare asupra conflictului.

×
x close