În 1963, un locuitor dintr-un orășel din Turcia a dărâmat un perete în propria casă și a descoperit, din întâmplare, intrarea într-un vast oraș subteran. Era Derinkuyu, un labirint săpat în roca vulcanică moale din regiunea Cappadocia, care putea adăposti mii de oameni. Complexul coboară până la aproximativ 85 de metri sub pământ și cuprinde grajduri, bucătării, biserici săpate în piatră și tuneluri de evacuare.
Dezvoltat și extins de-a lungul mai multor secole, orașul a oferit adăpost unor comunități întregi în perioadele de război și de persecuție religioasă. Locuitorii se puteau retrage în subteran și închide în urma lor intrările cu ajutorul unor uși masive din piatră. Astăzi, doar o parte a complexului este accesibilă vizitatorilor, însă Derinkuyu rămâne unul dintre cele mai impresionante situri arheologice din lume, potrivit Architectural Digest.
› Vezi galeria foto ‹
Unde se află orașul subteran Derinkuyu
Derinkuyu se află în Cappadocia, în regiunea Anatolia Centrală din Turcia, la aproximativ o jumătate de oră de mers cu mașina spre sud de orașul Nevşehir. Complexul se întinde pe mai multe niveluri, până la o adâncime de aproximativ 85 de metri, și ocupă o suprafață de circa 2.500 de metri pătrați.
Nu este însă singurul oraș subteran din regiune. Cappadocia ar putea avea zeci de astfel de complexe, posibil aproape 200, în funcție de modul în care sunt numărate și delimitate, explică Davide Tanasi, arheolog, profesor de istorie și director adjunct al unui departament de la Universitatea din Florida de Sud.
Derinkuyu este cel mai adânc dintre orașele subterane din regiune deschise publicului. Un alt complex cunoscut este Kaymakli, aflat la mică distanță și la fel de impresionant prin amploarea sa.
Cum a fost construit Derinkuyu
Orașul a fost săpat cu unelte de mână în cenușa vulcanică întărită, transformată într-o rocă relativ moale, ușor de cioplit. Potrivit lui Tanasi, materialul are o particularitate importantă: își păstrează stabilitatea fără să fie nevoie de grinzi sau de alte elemente de susținere.
Această caracteristică le-a permis constructorilor să extindă treptat complexul, să adauge noi niveluri și să conecteze încăperi și coridoare. Unele dintre spațiile comune mai mari au tavane boltite.
Derinkuyu nu a fost ridicat dintr-o singură etapă. Structura sa s-a dezvoltat de-a lungul secolelor, pe măsură ce comunitățile locale au avut nevoie de noi spații pentru locuire, depozitare și refugiu.
Cât de adânc este orașul subteran
Derinkuyu coboară până la aproximativ 85 de metri sub nivelul solului. Un rol esențial în funcționarea sa îl avea sistemul de ventilație, alcătuit din 52 de puțuri verticale care traversau complexul de sus până jos.
Acestea permiteau circulația aerului proaspăt în încăperile aflate la diferite adâncimi. Unele puțuri continuau dincolo de cel mai de jos nivel și ajungeau la pânza freatică, fiind folosite și ca surse de apă.
O parte dintre puțuri erau lăsate intenționat închise la suprafață, pentru a nu putea fi descoperite de eventualii atacatori. În cazul unui asediu, astfel de măsuri puteau împiedica inamicul să găsească sursele de apă și să le contamineze.
Câți ani are Derinkuyu și cine l-a construit
Stabilirea vechimii exacte a orașului subteran este dificilă. Unele ipoteze îi atribuie origini hitite sau frigiene, posibil din secolele al VIII-lea sau al VII-lea înainte de Hristos ori chiar mai devreme. Aceste teorii nu au fost însă confirmate prin dovezi arheologice concludente.
Nici identitatea primilor oameni care au început să sape în stâncă nu este cunoscută cu certitudine. Potrivit arheologului Davide Tanasi, atribuirea construcției hitiților sau frigienilor se bazează mai degrabă pe indicii indirecte decât pe dovezi care să permită o datare sigură.
Există, în schimb, dovezi că, în perioada bizantină, comunitățile creștine locale au extins și au folosit complexul, inclusiv în timpul incursiunilor arabe. Bisericile, crucile, vasele de ceramică și monedele descoperite aici oferă indicii despre viața celor care s-au refugiat în subteran.
De-a lungul timpului, orașul a fost reutilizat de diferite comunități, în funcție de nevoile lor. Nu a avut un singur moment de construcție și nici o singură perioadă de folosire.
Câți oameni puteau locui în orașul subteran
Derinkuyu este adesea prezentat drept un refugiu capabil să adăpostească până la 20.000 de oameni. Totuși, această cifră nu este susținută de un calcul arheologic clar, atrage atenția Davide Tanasi.
Un alt calcul, care ia în considerare numărul încăperilor și suprafața lor medie de aproximativ patru metri pătrați, estimează că spațiul ar fi putut găzdui în jur de 2.000 de persoane. Estimarea pornește de la ipoteza că o încăpere de asemenea dimensiuni putea adăposti o familie de cinci persoane.
Chiar dacă numărul real rămâne incert, complexul era suficient de mare pentru a oferi adăpost temporar unui număr considerabil de oameni. Nu există însă dovezi că ar fi fost conceput pentru ca mii de persoane să locuiască permanent în subteran.
De altfel, termenul de „oraș” poate fi mai degrabă o denumire consacrată în turism decât o descriere arheologică exactă, explică specialistul.
De ce a fost abandonat Derinkuyu
Orașul nu a fost părăsit definitiv într-un singur moment. A fost folosit, golit și redescoperit de comunitățile locale de-a lungul mai multor secole.
Perioada bizantină, în special cea marcată de incursiunile arabe din timpul războaielor arabo-bizantine, a fost una dintre etapele importante ale utilizării sale. Dovezile arheologice, inclusiv lăcașurile de cult și obiectele descoperite în complex, confirmă prezența comunităților creștine.
Ultimul capitol important din istoria locuirii orașului s-a încheiat în 1923. Atunci, grecii din Cappadocia au fost nevoiți să părăsească Turcia în cadrul schimbului obligatoriu de populație dintre Grecia și Turcia, convenit după războiul greco-turc.
Plecarea lor a pus capăt unei perioade îndelungate în care comunitățile locale folosiseră aceste spații subterane.
Cum a fost descoperit orașul subteran
Povestea descoperirii din 1963 a făcut înconjurul lumii. În timp ce își renova locuința, un bărbat din Derinkuyu a dărâmat un perete și a găsit în spatele lui un pasaj care ducea spre o rețea subterană mult mai vastă decât și-ar fi putut imagina.
Există însă un detaliu mai puțin cunoscut: nivelurile superioare ale complexului nu fuseseră uitate complet. Localnicii le foloseau de multă vreme drept pivnițe și spații de depozitare, iar unele dintre aceste utilizări au continuat și după descoperirea din 1963.
Potrivit lui Tanasi, sistemul fusese descris în scris încă din 1916. Descoperirea pasajelor care duceau spre zone mai ample ale complexului a atras însă atenția autorităților, care au început demersurile pentru deschiderea sitului către vizitatori.
Poate fi vizitat Derinkuyu?
Da. Dintre cele 18 niveluri atribuite complexului, opt sunt deschise publicului. Vizitatorii pot explora pasaje înguste, încăperi săpate în stâncă, puțuri de ventilație, mici capele și spații comune.
Temperatura din interior rămâne relativ scăzută pe tot parcursul anului, ceea ce face ca vizita să fie diferită de explorarea unui sit arheologic obișnuit, aflat în aer liber.
Experiența nu este însă potrivită pentru toată lumea. Unele coridoare sunt foarte înguste, iar scările sunt abrupte și permit circulația într-un singur sens. Persoanele care suferă de claustrofobie sau au dificultăți de deplasare pot întâmpina probleme.
O vizită completă durează, de regulă, între o oră și jumătate și două ore. Timp suficient pentru a descoperi o parte dintr-un sistem subteran impresionant, construit și folosit de generații întregi pentru a găsi adăpost în vremuri nesigure.
