Actorul britanic Daniel Craig a cumpărat „The Horseshoe” din Clerkenwell. Și nu este singurul: de la Ian McKellen la Guy Ritchie, tot mai multe celebrități investesc în puburi din Marea Britanie, în condiţiile în care acestea se închid într-un ritm de aproape unul pe zi, fiind presate de taxe, de creșterea costului vieții și de tendința tinerilor de a consuma mai puțin alcool.
Puburile britanice traversează o criză, în Regatul Unit se închid, în medie, două astfel de localuri în fiecare zi, însă a apărut un ajutor nesperat: supereroii, relatează La Repubblica. Tot mai multe vedete din lumea filmului și a muzicii cumpără aceste puburi pentru a le reda gloria de odinioară. Cel mai recent exemplu este James Bond sau, mai exact, Daniel Craig. După ce a încheiat colaborarea cu seria dedicată legendarului spion creat de Ian Fleming, Craig a achiziționat „The Horseshoe”, un local situat în Clerkenwell, un cartier londonez cu o numeroasă comunitate italiană. „The Horseshoe” este un pub în adevăratul sens al cuvântului, un local tradițional, aflat chiar în inima capitalei – și un adevărat „templu al jocului de darts”, care amintește de atmosfera din romanul extraordinar „London Fields”, semnat de Martin Amis.
Într-o discuție cu publicația The Times despre noul său proiect, Craig a declarat: „În copilărie, obișnuiam să merg la pub și să stau de vorbă cu clienții fideli, mai ales la prânz. Discutam despre orice. Cunosc foarte bine atât părțile bune, cât și provocările administrării unui pub. Însă un pub rămâne un loc în care oamenii se pot aduna și pot sta de vorbă chiar și despre propriile probleme.” Pub-ul „The Horseshoe” este închis încă de la începutul lunii octombrie pentru renovări, dar se va redeschide la începutul anului 2027, sub supravegherea lui Craig.
Însă actorul în vârstă de 58 de ani, originar din Chester, nu este singura celebritate care a preluat un „pub”, localul britanic prin excelență, sau ceea ce William Blake numea „bisericile poporului”, cu „diferența că, într-un pub, poți purta și o conversație plăcută”. De altfel, Sir Ian McKellen, legendarul actor de teatru și vedetă a seriei „Stăpânul Inelelor” este, de mulți ani, coproprietar al „The Grapes”, un pub istoric din secolul al XIX-lea, situat pe malul Tamisei, în estul Londrei, frecventat odinioară de Charles Dickens.
Regizorul Guy Ritchie deține „Lore of the Land” în cartierul Fitzrovia din Londra, local care servește beri artizanale produse din orz cultivat pe domeniul său din Wiltshire. De asemenea, el a fost coproprietar al pub-ului „The Walmer Castle” din Notting Hill, o afacere pe care a deținut-o împreună cu David Beckham până în 2022.
În apropiere, starul pop Ed Sheeran este coproprietar al „Bertie Blossoms”, situat pe Portobello Road, un pub elegant și rafinat care funcționează și ca bar de tapas. Mai mult, acesta și-a construit pe domeniul său din Suffolk un pub privat subteran, numit „Lancaster Lock”. În 2017, cantautorul britanic James Blunt a salvat „The Fox & Pheasant”, un pub renumit din Chelsea, de la a fi transformat în alt tip de imobil. Ulterior, acesta a achiziționat un al doilea local în capitală, „The Carpenter's Arms”, situat în Hammersmith. Roger Daltrey, renumitul solist al trupei The Who, a fondat „Lakedown Pub Company” și a achiziționat „The Eight Bells”, un pub din comitatul Kent.
În același timp, vedetele de la Hollywood Ryan Reynolds și Rob McElhenney, care dețin, de asemenea, clubul galez de fotbal Wrexham, au cumpărat „The Turf”, un pub istoric situat chiar lângă stadion. Până și DJ-ul Calvin Harris s-a implicat, achiziționând un pub în Scoția, chiar locul în care obișnuia să bea aproape în fiecare zi, înainte de a deveni celebru la nivel mondial.
Cu toate acestea, pub-urile din Regatul Unit dispar treptat. Astăzi, mai există doar aproximativ 40.000, o scădere drastică față de cele 115.000 care existau în 1870. Acestea se închid într-un ritm de unul pe zi, ajungând, în anumite perioade de la începutul acestui an, chiar la două închideri pe zi.
Asociația Britanică a Berii și a Pub-urilor (BBPA) estimează că, în 2026, între 295 și 360 de pub-uri se vor închide în Marea Britanie, după ce, în 2025, a anunţat închiderea a 336 de astfel de localuri. Doar în primele trei luni ale acestui an, 161 de pub-uri și-au închis porțile, ceea ce a dus la pierderea a 2.400 de locuri de muncă. Motivele închiderii acestor localuri tradiţionale britanice sunt legate de taxele prea mari, iar prețurile, la fel ca și costul general al vieții, au explodat în urma pandemiei de Covid și a războiului din Ucraina. Astfel o halbă de bere în centrul Londrei costă acum mult peste 8 lire sterline, adică aproximativ zece euro. În plus, generațiile mai tinere consumă mai puțin alcool decât predecesorii lor, o schimbare care i-a determinat pe producătorii de băuturi alcoolice să se concentreze pe acest segment, lansând o nouă gamă de băuturi fără alcool.
Noul prim-ministru, Andy Burnham, el însuși un amator de bere la pub-ul din cartier, a redus deja TVA-ul (deși proprietarii de pub-uri susțin că măsura este insuficientă) și a promis că va salva pub-urile de la dispariție.