„Exact acolo”. Povestea fotografului care a așteptat zece ani pentru fotografia perfectă, care i-a adus și un premiu important

Zece ani. Atât i-au trebuit fotografului sud-african Wim van den Heever ca să prindă într-o singură imagine o specie rară pe care puțini oameni o văd vreodată în sălbăticie. Zece ani de încercări, frustrări, drumuri anuale în deșert și aproape nimic de arătat la final. Până într-o noapte, scrie CNN.

Țac.

‹ ›

Capcana foto, declanșată de mișcare, surprinde scheletul zdrențuit al unei clădiri abandonate din Kolmanskop, Namibia – un fost oraș minier, cândva prosper, ajuns între timp o așezare-fantomă, înghițită de nisipurile deșertului Namib.

Nimeni în cadru.

Țac.

Încă o declanșare. Același peisaj nocturn, învăluit în ceață, straniu și pustiu.

Țac, țac.

A treia oară, însă, în obiectiv apar ochii negri, adânci, ai unui animal pe care oamenii îl întâlnesc rar: hiena brună, cea mai rară dintre cele patru specii de hienă. În acel moment, spune fotograful, a știut că imaginea pe care o construise în minte cu un deceniu în urmă devenise realitate.

Fotografia, intitulată „Ghost Town Visitor”, i-a adus în octombrie premiul Wildlife Photographer of the Year, acordat anual de Muzeul de Istorie Naturală din Londra. Imaginea a fost lăudată de juriu drept „tulburătoare, dar fascinantă” și capabilă să spună o poveste despre „pierdere” și „reziliență”.

„Am avut foarte mulți oameni care m-au contactat pe rețelele sociale, literalmente mii… aproape sute de mii”, a declarat Van den Heever pentru CNN. „Nu pot să răspund tuturor, dar a fost minunat”.

Fotografia sa a fost aleasă dintre 60.635 de imagini înscrise în competiție.

Un vis ce s-a construit în minte ani la rând

Ideea i-a venit în urmă cu zece ani, la prima vizită în Kolmanskop. Orașul fusese închis publicului în 1908, după descoperirea unor depozite masive de diamante. În doar câțiva ani apăruseră acolo măcelărie, brutărie, oficiu poștal. Prosperitatea a ținut însă puțin.

Până la sfârșitul anilor ’50, zăcămintele se epuizaseră, iar clădirile au fost abandonate. În locul minerilor au rămas dunele de nisip și, din când în când, câțiva prădători discreți.

Hiena brună este clasificată drept specie „aproape amenințată” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. În sălbăticie mai trăiesc între 4.000 și 10.000 de exemplare, iar câteva și-au făcut adăpost chiar printre ruinele din Kolmanskop.

Când a văzut urme de labe în nisip, lângă una dintre clădiri, Van den Heever a știut cum vrea să arate fotografia: clădirea în stânga, hiena în dreapta. Restul era doar o chestiune de timp. Mult timp.

„Am construit scena în mintea mea”, a explicat el. „Am planificat totul dinainte – îmi doream acel moment specific exact așa cum a fost”.

Problema era că hiena, potrivit paznicilor locali, trecea prin zonă o dată la șase săptămâni. Să o surprindă cu aparatul în mână era aproape imposibil. Așa că a montat o capcană foto, cu blițuri declanșate prin radio. O greșeală de câțiva centimetri ar fi însemnat că animalul este luminat din spate și compoziția e compromisă.

„Trebuia să ajungă exact în poziția potrivită”, a spus Van den Heever. „Nu un metru mai departe, nu un metru mai devreme: exact acolo”.

Timp de zece ani a revenit anual în Kolmanskop. A pierdut echipamente, a așteptat în zadar seri la rând. Rezultatul? O singură fotografie.

„A durat mult timp, multă frustrare și mult nimic de arătat pentru asta… Am o singură fotografie care să arate efortul meu și este, de fapt, doar aceea”.

Momentul decisiv

În seara decisivă, când aparatul s-a declanșat pentru a treia oară, a știut imediat că a reușit.

„Mi-am dat seama imediat că aceasta este fotografia pe care am urmărit-o în ultimii 10 ani. A fost acel moment unic în care am realizat că asta e”, spune el.

Ceața venită dinspre Oceanul Atlantic a adăugat un aer ireal imaginii.

„Ceața a venit dinspre Oceanul Atlantic și a creat această senzație stranie în scenă. Asta a făcut ca o parte din fotografie să fie atât de frumoasă”, explică fotograful.

Pentru el, miza nu este doar estetică. Hienele au o reputație proastă, consolidată inclusiv de modul în care au fost portretizate în filmul animat al Disney din 1994, „The Lion King”.

„Din cauza acelei conotații negative, nu m-am gândit niciodată că ar putea alege o fotografie cu o hienă brună – sau cu vreo hienă, de altfel”, a recunoscut Van den Heever. „Așa că a fost foarte bine pentru mine să ajung în punctul în care fotografia câștigătoare a anului a fost o hienă brună și, dintr-odată, oamenii pot vedea că nu sunt atât de rele, sunt animale grozave”.

Mesajul lui este simplu: „Trebuie să le protejăm și să avem grijă de ele, pentru că și ele merită un loc”.

Iar planul lui nu se oprește aici. Vrea să surprindă, într-o zi, hiene plimbându-se prin interiorul clădirilor abandonate din Kolmanskop.

„Există mai multe specii ca aceasta, specii atât de evazive și atât de timide și atât de dificil de fotografiat bine, dar și ele merită un loc la soare”, adaugă acesta.