Toyoake ar putea deveni primul oraș din Japonia care limitează timpul petrecut pe telefon. Autoritățile propun ca oamenii să folosească smartphone-urile cel mult două ore pe zi, în afara orelor de muncă sau de studiu. Propunerea a stârnit reacții diverse în mediul online.
Decizia este motivată de temerile legate de folosirea excesivă a tehnologiei, scrie presa internațională.
Dacă proiectul va fi aprobat de consiliul local, măsura ar urma să intre în vigoare pe 1 octombrie. „Ne dorim ca această ordonanță să fie un prilej pentru oameni să reflecteze asupra modului în care folosesc smartphone-ul”, a declarat un reprezentant al primăriei.
Regulamentul nu prevede însă nicio sancțiune pentru cei care nu îl respectă.
Cu toate acestea, propunerea a generat numeroase comentarii în mediul online. Mulți utilizatori consideră limita de două ore nerealistă. „Le înţeleg intenţia, dar o limită de două ore e imposibilă”, a scris cineva pe platforma X.
Documentul conține și recomandări pentru copii și adolescenți. Elevii de școală primară ar trebui să lase telefonul deoparte până la ora 21:00, iar cei de gimnaziu și liceu până cel târziu la ora 22:00.
Chiar dacă telefoanele și calculatoarele sunt considerate utile, autoritățile avertizează că folosirea excesivă a rețelelor sociale și a platformelor video poate afecta sănătatea și viața de familie.