Vladimir Putin a semnat un decret prin care a redenumit aeroportul din Volgograd în Aeroportul Internaţional Stalingrad, după numele oraşului unde s-a dat cea mai sângeroasă bătălie din Al Doilea Război Mondial, scrie The Moscow Times.
Oraşul Volgograd s-a numit Stalingrad până în 1961, când a fost redenumit în timpul campaniei de îndepărtare de Stalin derulată de URSS.
Anterior, oraşul a fost denumit Stalingrad începând cu 1925, după dictatorul sovietic Iosif Stalin, şi aici avut loc în 1942-1943 bătălia uriaşă în care trupele sovietice au respins armata invadatoare a lui Hitler.
Decretul lui Putin, semnat după vizita întreprinsă de acesta marţi în oraş, se referă strict la aeroport şi "nu presupune şi schimbarea numelui oraşului". În ultimii ani, anumiţi oficiali ruşi au cerut ca oraşul Volgograd să revină definitiv la numele Stalingrad.
Guvernatorul regiunii Volgograd, Andrei Bocharov, a declarat că idee de redenumire a aeroportului a venit de la un grup de veterani ai războiului din Ucraina, care au cerut revenirea numelui "real, mândru, masculin şi eroic". "Cuvântul lor îmi este lege", i-a spus Putin lui Bocharov în timpul vizitei de marţi, potrivit sursei citate. Premierul Mihail Mișustin a semnat un ordin care oficializa redenumirea aeroportului.
Bătălia de la Stalingrad s-a derulat între august 1942 şi februarie 1943. Două milioane de soldaţi au murit în lupte, iar bătălia s-a încheiat cu predarea Armatei a 6-a a lui Hitler şi a deschis calea victoriei Aliaţilor în Al Doilea Război Mondial.