Antena 3 CNN Externe Mapamond Un copil de doi ani a fost găsit lângă părinții lui morți. Încerca să se joace cu ei și nu înțelegea de ce nu se trezesc

Un copil de doi ani a fost găsit lângă părinții lui morți. Încerca să se joace cu ei și nu înțelegea de ce nu se trezesc

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:56 04 Dec 2025 Modificat la 09:56 04 Dec 2025
amber and justin hicks
Micuțul era acoperit de sânge și purta același scutec de ore întregi, rătăcind singur prin casă timp de aproape 12 ore. Foto: Amber Hicks / Facebook

Un băiețel de doi ani a fost găsit plin de sânge, ghemuit lângă părinții săi, care fuseseră împușcați chiar în locuința lor.

Justin Hicks, pompier, și soția lui, Amber, au fost uciși de vecinul lor, Matthew Scott Lanz, în timp ce copilul dormea la etaj.

Lanz a fost arestat ulterior sub mai multe capete de acuzare, inclusiv omor, și a fost găsit vinovat în cadrul unui proces fără juriu, săptămâna trecută, potrivit documentelor instanței, citate de Metro

Potrivit mandatului de arestare, Lanz a pătruns în casa familiei din Acworth, statul Georgia, prin ușa din spate, și i-a împușcat mortal pe cei doi, pe 17 noiembrie 2021. Din fericire copilul nu a fost rănit, Lanz neștiind că băiatul dormea în altă cameră, potrivit Atlanta News First.

În timpul procesului, tatăl lui Justin a povestit că a mers la locuința celor doi după ce Amber nu a ajuns la serviciu, iar niciunul nu răspundea la mesaje.

Imaginile de pe camerele purtate de agenții de poliție sosiți la fața locului arătau copilul încercând să se joace cu părinții lor pentru a le atrage atenția.

Micuțul era acoperit de sânge și purta același scutec de ore întregi, rătăcind singur prin casă timp de aproape 12 ore, fără să înțeleagă că părinții lui muriseră.

La doar câteva zile după crimă, poliția l-a arestat pe Lanz după ce ar fi pătruns într-o altă locuință din Sandy Springs, unde ar fi înjunghiat de mai multe ori în gât un ofițer înainte de a fi împușcat de un alt polițist.

Procesul lui Lanz a fost amânat în repetate rânduri din cauza îndoielilor privind capacitatea lui de a fi judecat. O audiere din octombrie a stabilit că acesta suferea de schizofrenie.

În urma procesului nu fost stabilit un motiv clar al crimelor, însă procurorii au declarat că Lanz le-ar fi spus polițiștilor că a văzut „lumini demonice” în casele celor doi.

Mai mult decât atât, acesta ar fi afirmat că fratele lui, care își luase viața cu câteva luni înainte de uciderea familiei Hicks, fusese deranjat de foștii proprietari ai casei.

Lanz a fost găsit vinovat de două capete de acuzare pentru omor, patru pentru omor calificat, două pentru agresiune agravată, unul pentru cruzime față de minori și unul pentru alterarea probelor, între altele.

Acesta a primit trei pedepse de închisoare pe viață, dintre care două fără posibilitatea eliberării condiționate, plus 32 de ani de închisoare, toate urmând să fie executate consecutiv.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close