Antena 3 CNN Externe Mapamond Un miliardar a aterizat cu elicopterul direct pe pârtie ca să schieze mai repede: „Nu am timp, mă grăbeam”

Un miliardar a aterizat cu elicopterul direct pe pârtie ca să schieze mai repede: „Nu am timp, mă grăbeam”

N.B.
2 minute de citit Publicat la 14:50 17 Dec 2025 Modificat la 14:50 17 Dec 2025
elicopter deasupra unei partii de schi
Carabinierii aflaţi la acea altitudine l-au văzut sosind și aterizând şi l-au aşteptat la capătul pârtiei de schi. Sursa foto: Getty Images (poza cu caracter ilustrativ)

Giorgio Oliva, în vârstă de 66 de ani, președintele grupului siderurgic Industrie Riuniti Odolesi, a mers la schi cu elicopterul ca să evite traficul şi eventualele întârzieri cauzate de aglomeraţie. Acum 8 luni, italianul a făcut acelaşi lucru, iar în 2020 un prieten de-al său a murit într-un accident în timp ce se afla în elicopter cu acesta.

Italianul a aterizat şi a parcat elicopterul într-o zonă în apropierea pârtiilor de schi din Bagolino, pe domeniul schiabil Maniva, în provincia Brescia, Italia. În aprilie, s-a întâmplat aceaşi situaţie: a aterizat, tot cu elicopterul, pe o zonă ușor plată la marginea pistei din Madonna di Campiglio, pe pârtia Grostè. Acest lucru l-a costat o amendă de 2.000 de euro. Acum era imposibil să nu-l observi, mai ales în staţiunea de schi Maniva, care se mândrește cu aproximativ patruzeci de kilometri de pârtii, relatează Corriere della Sera

Carabinierii aflaţi la acea altitudine l-au văzut sosind și aterizând. Omul de afaceri a oprit palele elicopterului, a coborât, și-a pus bocancii, schiurile, casca și mănușile și a început prima sa coborâre. Carabinierii , însă, îl așteptau jos, în vale. Reacția antreprenorului nu a fost deloc neobișnuită: „Nu am timp, mă grăbeam și voiam să schiez”, le-a spus acesta.

La fel făcuse şi în primăvara trecută, când a adăugat, fără menajamente, că nu avea nicio autorizație de zbor în Trentino, la peste 1.600 de metri deasupra nivelului mării. Nici de data aceasta, documentele referitoare la aeronavă sau la licență nu erau în regulă, lipsea autorizația pentru zbor și aterizare în Maniva (unde, de altfel, există o zonă dedicată aterizărilor, dar nu în punctul în care a ajuns bărbatul de 66 de ani). În cele din urmă, s-a urcat din nou în elicopter și a zburat spre casă.

Pentru încălcarea regulilor, va fi amendat de ENAC, care a fost notificată de Carabinieri pentru investigațiile necesare. Nu se exclude ca pedeapsa să fie mai dură de această dată şi să i se suspende autorizaţia de zbor, având în vedere recidiva , în urma rezultatului evaluărilor relevante.

Din fericire, niciunul dintre schiorii din Maniva nu a fost rănit. 

Nu la fel a fost situaţia şi în 2020, când, acelaşi om de afaceri, a călătorit în elicopter, cu un prieten și o colegă care au murit apoi într-un teribil accident. Scopul era acelaşi şi anume să ajungă pe pârtie și să schieze. Pe 25 octombrie 2020 antreprenorul din Brescia pilota elicopterul care s-a prăbușit în munții Cervinia, în Valea Aosta. Alfredo Buda, în vârstă de 59 de ani, managerul companiei Iro, a murit în accident, iar Giorgio Oliva a pledat atunci vinovat şi a primit opt luni de închisoare pentru incident.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close