O clădire zgârie-nori rezidențială cu un exoschelet impresionant, inspirat de meșteșugurile tradiționale locale, cu design realizat de Zaha Hadid Architects, va fi construită în Dubai, potrivit News Atlas.
Symphony Tower va fi situat în expansivul district Horizon, la mică distanță de centrul orașului Dubai. Turnul rectangular se va ridica dintr-o bază masivă, în timp ce structura sa de exoschelet – care plasează literalmente elementele de susținere ale clădirii la exterior – formează balcoane și terase exterioare ce ar trebui să atenueze din efectele căldurii din Dubai.
„Inspirându-se din geometria tridimensională distinctivă și broderiile detaliate ale Al Sadu și Talli – meșteșugurile tradiționale emirateze de țesut cu fire metalice – exoscheletul turnului definește o fațadă împletită care pare să se transforme în ton și profunzime pe măsură ce soarele se mișcă pe cer de-a lungul zilei”, explică studioul.
„O varietate de spații exterioare de-a lungul celor 42 de etaje ale turnului oferă zone de locuit în aer liber pentru fiecare apartament. Determinate de grila exoscheletului turnului și accentuate de adâncimile variate ale acestor spații exterioare, această structură împletită imprimă un ritm și o textură distinctă fiecărei fațade, imitând modelele complicate și măiestria broderiilor realizate de artizanii tradiționali ai Emiratelor.”, au mai precizat arhitecții.
Balcoane cu vegetație și piscine private
Înălțimea exactă nu a fost încă dezvăluită, însă se știe că cele 42 de etaje vor fi dedicate în mare parte spațiilor de locuit.
Detaliile despre interioarele apartamentelor sunt încă puține, însă imaginile disponibile arată ferestre din podea până în tavan și o paletă de materiale rafinată. În plus, randările arată unele balcoane cu vegetație și piscine private, iar clădirea va include și facilitățile comune obișnuite, precum săli de sport, multiple piscine și un clubhouse.
Cu excepția turnurilor din lemn, niciun zgârie-nori nu poate fi considerat cu adevărat „verde”, însă Symphony Tower își va reduce consumul de energie din rețea prin tehnologie sustenabilă. Vor fi instalate panouri solare și baterii pentru alimentarea iluminatului, iar clădirea va include un sistem de reciclare a apei.
Va fi construită folosind oțel reciclat, beton „cu emisii reduse de carbon”, destinat reducerii emisiilor de CO₂, și metode de construcție modulară pentru reducerea deșeurilor trimise la groapa de gunoi. Vegetația folosită va fi, de asemenea, din specii locale rezistente la secetă.
Symphony Tower este dezvoltat de Imtiaz Developments. Nu există încă informații despre data estimată a finalizării.