Antena 3 CNN Externe Mapamond „Viagra nord-coreeană” ajunge în Rusia. Creatorii pastilei promit că ajută și la articulații

„Viagra nord-coreeană” ajunge în Rusia. Creatorii pastilei promit că ajută și la articulații

A.N.
2 minute de citit Publicat la 23:18 25 Noi 2025 Modificat la 23:38 25 Noi 2025
viagra getty
Prețul Neo Viagra variază între 2.200 și 3.000 de ruble, adică în jur de 123-168 de lei. sursa foto: Getty

Pe piața rusă a apărut un nou medicament pentru creșterea potenței: Neo Viagra, un produs fabricat în Coreea de Nord. Pastilele sunt vândute pe mai multe site-uri rusești – „Linia Zdorovia 24”, „Libido OK”, Hanbang și altele – și nu sunt o noutate totală pentru Phenian: au fost introduse oficial în cataloagele de produse nord-coreene încă din 2018, în broșuri publicate de Comitetul pentru Promovarea Comerțului Internațional din Coreea de Nord. Atunci, Neo Viagra era prezentată ca un produs local capabil să prelungească „plăcerea sexuală” între 16 și 24 de ore, scrie The Moscow Times.

În 2025, comercianții nu mai promit asemenea performanțe, dar susțin că pastilele pot fi folosite atât de bărbați, cât și de femei, că ar trata diverse probleme ale funcției sexuale și – desigur – că nu ar avea efecte adverse. Reclamele trimit însă mult mai departe: produsul ar ameliora dureri de spate, de umeri și genunchi, ar ajuta rinichii și chiar articulațiile.

Deși este vândută ca „alternativă naturală la medicamentele sintetice”, Neo Viagra conține același ingredient activ ca Viagra originală: 50 mg de sildenafil, adică doza minimă a produsului fabricat de Pfizer.

Formula însă diferă. Pastila nord-coreeană include și „icariină”, prezentată ca un peptid cu efect stimulant rapid, plus un amestec de 11 plante medicinale rare și polizaharide „bioactive”. Din cauza folosirii sildenafilului, Pfizer a încercat în trecut să ia măsuri împotriva producătorilor nord-coreeni pentru încălcarea brevetelor.

Reacțiile cumpărătorilor: „Funcționează chiar și cu vin”

Site-urile care vând produsul afișează și recenzii. Un utilizator spune că medicamentul „funcționează chiar și cu vin”, iar o clientă descrie „un efect blând, dar stabil”, adăugând că prețul este „mai prietenos decât Viagra”.

Prețul Neo Viagra variază între 2.200 și 3.000 de ruble, adică în jur de 123-168 de lei. Prin comparație, o tabletă obișnuită de sildenafil (substanța activă din Viagra) costă 157 de ruble pe marketplace-ul Ozon – dar se vinde doar cu rețetă.

O companie aflată sub sancțiuni internaționale o produce

Neo Viagra este produsă de Pugang Pharmaceutical Company, parte a corporatiei Korea Pugang Trading Corporation – aflată sub sancțiuni ONU, SUA și UE din cauza legăturilor cu industria militară nord-coreeană.

Compania Pugang este cunoscută pentru alte produse promovate agresiv, precum Kumdang-2 Injection, o soluție injectabilă prezentată drept tratament pentru HIV, coronavirus, malarie, zona zoster, gripa porcină și chiar dependențe de droguri.

Produsul e descris ca „ser pe bază de ginseng roșu de șase ani din Kaesong”, crescut pe sol „îmbogățit cu microelemente rare”, plus particule de aur și platină.

De ce are succes acum: marile branduri au părăsit Rusia

După începutul războiului din Ucraina, producătorii occidentali de medicamente pentru potență au părăsit treptat piața rusă. În martie 2022, Eli Lilly a oprit livrările Cialis, iar în 2023 Viatris (care fabrica Viagra) a sistat exporturile.

Totuși, aceste produse aveau cote mici de piață. În 2023, Viagra reprezenta doar 3% din vânzările totale, iar Cialis puțin peste 2%. Astăzi, majoritatea absolută a medicamentelor pentru disfuncție erectilă este fabricată direct în Rusia.

Sildenafilul este produs de 16 companii, dintre care 8 rusești – care acoperă 76% din piață, în timp ce tadalafilul (substanța activă din Cialis) este produs de 11 companii, cu producătorii ruși la 79% din vânzări.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close