Antena 3 CNN Externe Mihai Ghimpu ameninţă cu reducerea cvorumului dacă Marian Lupu nu va fi votat de comunişti

Mihai Ghimpu ameninţă cu reducerea cvorumului dacă Marian Lupu nu va fi votat de comunişti

Mihai Ghimpu ameninţă cu reducerea cvorumului dacă Marian Lupu nu va fi votat de comunişti
26 Noi 2009   •   19:10

Mihai Ghimpu, Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, a declarat joi că, dacă Marian Lupu nu va fi votat de comunişti la preşedinţia Republicii Moldova, va cere reducerea cvorumului pentru ca şeful statului să fie ales de o majoritate simplă, transmite Moldova Azi.

"Preşedintele va fi ales. Îmi pregătesc deja ceea ce am anunţat - asul din mânecă, pentru ca şeful statului să fie ales. Va fi ales în Parlament, aşa cum scrie legea, şi mandatul Parlamentului va fi unul plin, de 4 ani. Nu are rost să ne jucăm la infinit de-a alegerile anticipate", a declarat Mihai Ghimpu citat de Moldova Azi.

Pentru ca preşedintele să nu mai fie ales de deputaţi, ca în prezent, ci prin votul direct al poporului, Mihai Ghimpu a precizat că pe viitor se va merge pe ideea modificării procedurii prin care este ales şeful statului.

Ghimpu spune că reforma constituţională trebuie să aibă loc chiar dacă şeful statului va fi ales pe 7 decembrie.

Preşedintele este ales în prezent în Parlament de două treimi din numărul total de 101 deputaţi, mai precis cu 61 de voturi. Însă Alianţa Integrare Europeană are doar 53 de mandate, având nevoie să fie susţinută de 8 deputaţi comunişti.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Republica Moldova
Parteneri
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște
x close