Antena 3 CNN Externe Execuțiile și amputările vor fi reluate în Afganistan, promit talibanii

Execuțiile și amputările vor fi reluate în Afganistan, promit talibanii

Mullahul Nooruddin Turabi, fostul șef al poliției religioase a talibanilor, a confirmat că pedepsele extreme, între care execuțiile și amputările, vor fi reluate de noul regim de la Kabul.

Execuțiile și amputările vor fi reluate în Afganistan, promit talibanii
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    24 Sep 2021   •   17:58

Turabi, care se ocupă în prezent de închisorile din Afganistan, a spus că "amputările sunt necesare pentru securitate".

El ar respins reacțiile de denunțare a acestor practici, concluzionând succint că "nu spune nimeni nouă cum trebuie să fie legile noastre".

În perioada 1996 - 2001, execuțiile publice erau duse la îndeplinire pe stadionul din Kabul sau pe spațiile ample ale moscheii Eid Gah.

"Toată lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadion, dar noi n-am spus niciodată nimic despre legile și pedepsele lor", a subliniat mullahul.

Turabi, aflat pe lista cu persoane supuse sancțiunilor ONU pentru faptele sale din trecut, a menționat că actualul guvern de la Kabul discută dacă pedepsele să fie sau nu publice și că va fi elaborată "o politică în acest sens".

Cunoscut pentru pedepsele aspre administrate celor prinși că ascultă muzică sau bărbaților care și-au scurtat bărbile, mullahul afirmă că, deși sancțiunile brutale vor continua, talibanii vor permite folosirea televizoarelor, a telefoanelor mobile, a imaginilor și clipurilor video.

Cum s-au schimbat talibanii: multă propagandă, dar brutalitatea rămâne practica uzuală

De când au preluat puterea în Afganistan, la 15 august, militanții au făcut numeroase declarații publice în care au susținut că s-au schimbat și că noul regim va permite mai multe libertăți decât cel din perioada 1996 - 2001.

Însă mai multe relatări arată că talibanii au comis deja noi abuzuri similare celor din trecut.

Observatorul Drepturilor Omului semnala, joi, că talibanii din Herat căutau "femei cu notorietate, le interziceau femeilor să iasă din casă și le impuneau să poarte veșmintele obligatorii".

Amnesty International a anunțat în august că luptătorii talibani au masacrat nouă membri ai minorității Hazara.

Cu puțin timp înainte ca orașul-capitală, Kabul, să cadă în mâinile militanților, Haji Badruddin, un judecător taliban din Balkh, a declarat corespondentului BBC Secunder Kermani că susține interpretarea dură și literală a legii religioase islamice.

"În Sharia, lucrurile sunt clare. Cei care întrețin relații sexuale și sunt necăsătoriți, fie că e vorba de un bărbat sau de o femeie, sunt pedepsiți cu 100 de lovituri de bici în public. În caz de adulter, pedeapsa este omorârea cu pietre. Pentru cei ce fură, dacă infracțiunea este dovedită, pedeapsa este amputarea mâinii", a spus el.

Talibanii au cerut să se adreseze ONU

La începutul acestei săptămâni, talibanii au cerut să ia cuvântul la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, desfășurată la New York.

Ministrul german de externe, Heiko Maas, a arătat că, deși "este important să se comunice cu talibanii", Adunarea Generală a ONU nu este cel mai potrivit loc pentru acest lucru.

La rândul lor, Statele Unite, care fac parte din comitetul de acreditare, au arătat că nu vor lua o decizie înainte de sfârșitul summitului, săptămâna viitoare.

Foto: Talibani patrulând înarmați, într-o camionetă, pe străzile din Kabul, 22 septembrie 2021

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close