Antena 3 CNN Externe NYT: Donald Trump pregătește un atac „masiv” împotriva Iranului, dacă nu ajunge la o înțelegere cu ayatollahul

NYT: Donald Trump pregătește un atac „masiv” împotriva Iranului, dacă nu ajunge la o înțelegere cu ayatollahul

Adrian Dumitru
2 minute de citit Publicat la 15:49 23 Feb 2026 Modificat la 15:49 23 Feb 2026
portavionul Gerald Ford
Două grupuri de portavioane şi zeci de avioane de vânătoare, bombardiere şi avioane cisternă se concentrează în apropierea Iranului. Foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Donald Trump, le-a spus consilierilor săi că, în cazul în care diplomaţia va eşua în a convinge Iranul să renunţe la dezvoltarea programului său nuclear, va lua în considerare un atac mult mai amplu în următoarele luni pentru înlăturarea liderilor politici iranieni de la putere, a relatat, luni, publicaţia The New York Times.

Cotidianul, care citează surse informate despre deliberările în cadrul administraţiei Trump, precizează că SUA şi Iranul urmează să se întâlnească, joi, la Geneva pentru discuţii de ultim moment - „in extremis” - pentru a ajunge la un acord cu privire la dezarmarea nucleară a Iranului.

Între timp, Donald Trump analizează mai multe opţiuni de acţiune a SUA în cazul eșecului.

Deşi nu au fost luate încă decizii definitive, potrivit consilierilor consultaţi de NYT, Donald Trump înclină spre un atac iniţial în următoarele zile cu scopul de a-i presa pe liderii iranieni să renunţe la capacitatea de a fabrica o armă nucleară.

Pentru aceste atacuri, ţintele luate în considerare variază de la comandamentul Corpului Gardienilor Revoluţiei - armata de elită a regimului teocratic - până la instalaţii nucleare şi obiective legate de programul de rachete balistice.

Dacă aceste măsuri nu reuşesc să convingă Iranul să se conformeze cerinţelor SUA, Trump le-a spus consilierilor săi că va lăsa deschisă posibilitatea unui atac militar la sfârşitul acestui an pentru a-l înlătura de la putere pe ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem de la Teheran.

Îndoieli în administrația Trump

Cu toate acestea, există îndoieli, chiar şi în cadrul administraţiei Trump, cu privire la faptul dacă aceste obiective pot fi atinse exclusiv prin atacuri aeriene.

În culise, ambele părţi iau în considerare o nouă propunere care ar putea duce la o cale de a se evita un conflict militar: un program foarte limitat de îmbogăţire a uraniului pe care Iranul l-ar putea desfăşura doar în scopuri de cercetare.

Nu este clar dacă vreuna dintre părţi ar fi de acord, potrivit sursei citate, dar propunerea de ultim moment vine în contextul în care două grupuri de portavioane şi zeci de avioane de vânătoare, bombardiere şi avioane cisternă se concentrează în apropierea Iranului.

Protestele de la universităţile din Iran împotriva dictaturii religioase au continuat, luni, pentru a treia zi consecutiv.

Manifestaţii au avut loc la Universitatea al-Zahra din Teheran, unde studiază doar femei, la renumita Universitate de Tehnologie Sharif din capitala iraniană şi la Universitatea de Tehnologie Amirkabir din Teheran.

Înregistrări video postate pe reţele sociale arată studente scandând sloganuri de protest împotriva conducerii politice iraniene. Într-un videoclip se poate auzi: „Moarte Republicii Islamice!”.

„Nici Gaza, nici Liban, viaţa mea pentru Iran!”, se aude scandând mulţimea într-o altă înregistrare video publicată de buletinul informativ studenţesc Amirkabir, referindu-se la sprijinul controversat al conducerii iraniene pentru grupările islamiste din regiune, în fapt grupări de interpuși ale regimului de la Teheran însuși, precum Hamas (în Fâşia Gaza) şi Hezbollah (în Liban).

Sâmbătă, noul semestru a început la multe universităţi iraniene cu o întârziere de peste o lună. Universităţile îşi suspendaseră iniţial activitatea în urma protestelor în masă de la începutul lunii ianuarie. Autorităţile iraniene au blocat accesul la internet în ţară timp de peste trei săptămâni în ianuarie. Ulterior, unele universităţi şi-au reluat cursurile în format-online.

Aparatul de securitate iranian a reprimat cu brutalitate recentele proteste din Iran. Potrivit organizaţiei pentru drepturile omului HRANA, cu sediul în SUA, peste 7.000 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv peste 200 de membri ai forţelor de securitate.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close