Antena 3 CNN Externe Primele mărturii după jaful de la Luvru. Angajaţii povestesc că au "auzit un zgomot puternic, apoi metalic": Am ţipat la colegi să iasă

Primele mărturii după jaful de la Luvru. Angajaţii povestesc că au "auzit un zgomot puternic, apoi metalic": Am ţipat la colegi să iasă

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 16:49 24 Oct 2025 Modificat la 16:49 24 Oct 2025
muzeul luvru
n doar opt minute, banda a furat comori în valoare de 88 de milioane de euro, inclusiv un colier care a aparținut împărătesei Marie-Louise, soția lui Napoleon I. Foto: Getty Images

O angajată a Muzeului Luvru, care era la muncă în momentul jafului, a spus că "nimeni nu putea fi pregătit" pentru ceea ce s-a întâmplat. "Am auzit un zgomot puternic. Apoi unul uşor, metalic. L-am văzut pe unul dintre hoți şi am ţipat la colegi să iasă afară", a mărturisit ea postului de radio France Inter, potrivit BBC News.

"Deodată am auzit un zgomot puternic", a povestit ea, oferind prima mărturie a unui angajat prezent la fața locului. Inițial, angajaţii au crezut că zgomotul provenea de la un vizitator furios, dar au realizat rapid că era ceva neobișnuit: "A devenit un zgomot ușor, metalic".

De fapt, acela a fost momentul în care hoții au folosit un polizor unghiulară pentru a sparge o fereastră ranforsată din Galeria lui Apollo, unde este expusă colecția de bijuterii istorice a Luvrului.

În doar opt minute, banda a furat comori în valoare de 88 de milioane de euro, inclusiv un colier care a aparținut împărătesei Marie-Louise, soția lui Napoleon I, și o diademă a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea.

Hoții au folosit o scară mecanică montată pe un camion pentru a urca până la un balcon de la primul etaj și a pătrunde în galerie.

Potrivit angajatei, doi turiști au alergat spre ei panicați.

"L-am văzut pe unul dintre hoți întorcându-se cu ceva ce mi s-a părut a fi un ferăstrău cu lanț, apoi am strigat către colegi să iasă afară", a relatat ea.

Una dintre colegele sale a dat alarma prin stație, iar apoi "am terminat de evacuat vizitatorii fără să ne dăm seama pe deplin ce se întâmplă".

"Pentru noi a fost de necrezut că vitrinele puteau fi sparte. Niciodată, nici măcar o clipă, nu ne-am gândit că există un asemenea risc. Nimeni nu putea fi pregătit pentru așa ceva", a mărturisit ea.

Un alt angajat a descris momentul în care hoţii au reuşit să fugă.

Agentul de securitate a relatat că a simțit "un miros puternic de benzină" când a ajuns în fața muzeului, acolo unde hoții își parcaseră camionul.

"Am fugit afară prin piramida de sticlă și am traversat curtea. Am ajuns exact în momentul în care infractorii scăpau cu scuterele", a declarat el pentru BFMTV.

"Banda spărsese rezervorul de combustibil al camionului, iar în apropiere se afla o torță. E clar că intenționau să dea foc vehiculului. Cred sincer că le-am dejucat planul, pentru că altfel nu ar fi lăsat în urmă atâtea dovezi", a explicat el.

Paznicul a mai spus că hoții au pierdut una dintre piesele furate, coroana împărătesei Eugénie, care a căzut pe jos în timpul jafului.

"Am fost printre primii care au găsit coroana. Nu pot spune că am fost bucuroși, mai ales că piesa era vizibil deteriorată", a adăugat paznicul.

Directorul muzeului, Laurence des Cars, a declarat că "diadema s-a deteriorat atunci când hoții au scos-o prin deschizătura îngustă tăiată cu polizorul unghiular într-una dintre vitrine".

Ea le-a spus senatorilor francezi că primele evaluări sugerează că o "restaurare delicată" ar fi posibilă pentru coroana din secolul al XIX-lea, încrustată cu diamante și smaralde.

Deși autoritățile franceze susțin că sistemele de securitate ale muzeului au funcționat corect în ziua jafului, directoarea Luvrului a menționat ani de subfinanțare și a dezvăluit că, în zona spargerii, exista o singură cameră de supraveghere externă, orientată în direcția greșită.

Această evaluare critică a fost împărtășită și de însoțitorul de galerie, care a remarcat că "de ceva timp simțim că securitatea din muzeu este în declin".

Un jaf a avut loc duminică dimineață la Muzeul Luvru. În doar opt minute, mai mulţi hoţi au furat mai multe bijuterii din "Coroana Franţei". Autorii au pătruns în muzeu dinspre malul Senei cu ajutorul unei platforme de construcţii, apoi au spart geamurile. Odată ce au ajuns înăuntru, hoţii au vizat vitrine ale suveranilor francezi, apoi au fugit pe scutere. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close