Antena 3 CNN Externe Putin se teme de pierderea electoratului şi anunţă un plan de măsuri anti-criză

Putin se teme de pierderea electoratului şi anunţă un plan de măsuri anti-criză

Putin se teme de pierderea electoratului şi anunţă un plan de măsuri anti-criză
20 Noi 2008   •   15:11

Rusia va face tot ce îi stă în putinţă pentru prevenirea unei eventuale răsturnări a economiei de către criza financiară globală, a declarat, joi, premierul Rusiei, Vladimir Putin.
În timpul congresului anual al Partidului de guvernământ Rusia Unită, acesta a anunţat un pachet de măsuri stimulative şi ajutor pentru oamenii care au suferit pierderi majore în urma crizei.
Putin a prezentat o viziune strategică asupra felului în care Rusia ar trebui să răspundă acestei crize, din pricina căreia încrederea în economia ţării ar putea fi afectată.
"Oamenii se întreabă, pe bună dreptate, ce se va întâmpla cu ei", a declarat Putin, citat de Reuters. "Rusia, la fel ca multe alte state dezvoltate, se confruntă cu situaţii dificile. Vom face tot ce ne stă în putinţă să ne asigurăm că nu vor mai fi alte şocuri economice, similare celor din anii 1991 şi 1998", a adăugat acesta.
Putin susţine că rezervele de stat ale Rusiei, acumulate în anii în care preţul petrolului era ridicat, vor ajuta statul să lupte împotriva crizei. "Rezervele ne vor permite să păstrăm stabilitatea macroeconomică şi să evităm schimbări majore în rata de schimb a rublei", a mai declarat Putin.
Pachetul de măsuri stimulative anunţat de premierul Rusiei include reducerea taxei pe profit aplicată companiilor care plătesc taxe la bugetul federal, până la nivelul de 20% şi creşterea cheltuielilor cu 1,8 miliarde de dolari în sectorul de apărare.
O altă măsură anunţată de premier constă în creşterea ajutorului de şomaj cu până la aproximativ 55 de dolari, în anumite cazuri, măsură care ar urma să fie aplicată începând cu 1 ianuarie 2009. Mii de oameni şi-au pierdut locul de muncă de la începutul crizei financiare.
Conştient de faptul că situaţia din ultima perioadă ar putea afecta grav popularitatea sa în rândul cetăţenilor, Putin a oferit asigurări, în mod repetat, că guvernul pe care îl conduce îi va proteja pe oamenii de rând de cele mai dure efecte ale crizei.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Vladimir Putin Rusia
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close