Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană CE mobilizează 35 de miliarde de euro din bugetul UE în favoarea Greciei. Mesaj în limba greacă transmis de Corina Creţu

CE mobilizează 35 de miliarde de euro din bugetul UE în favoarea Greciei. Mesaj în limba greacă transmis de Corina Creţu

CE mobilizează 35 de miliarde de euro din bugetul UE în favoarea Greciei. Mesaj în limba greacă transmis de Corina Creţu
15 Iul 2015   •   18:05

La două zile după realizarea unui consens privind măsurile ce se impun pentru încheierea unui nou acord de împrumut acordat Greciei, Comisia Europeană a dezvăluit astăzi planurile de ajutorare a Greciei în vederea maximizării gradului de utilizare a fondurilor UE. Conform mandatului conferit de summitul zonei euro din 12-13 iulie, vor fi astfel mobilizate peste 35 de miliarde de euro până în 2020 pentru a veni în sprijinul economiei grecești.

Un nou început pentru locuri de muncă și creștere economică în Grecia: Comisia mobilizează 35 de miliarde de euro din bugetul UE
Pachetul de măsuri privind crearea de locuri de muncă și creșterea economică destinat Greciei însoțește un set cuprinzător de reforme ce va face parte dintr-un program creat în cadrul Mecanismului european de stabilitate. Acest program urmează a fi negociat de Grecia cu partenerii săi internaționali în săptămânile următoare. Ambele elemente – reformele și mobilizarea de fonduri pentru investiții și coeziune – sunt condiții preliminare esențiale pentru crearea de noi locuri de muncă, redresarea economică a Greciei și revenirea țării la prosperitate.

Planul pentru locuri de muncă și creștere economică își propune să ajute cetățenii și companiile grecești să depășească perioada dificilă de criză din ultimii ani și să redea speranța într-un viitor mai bun, în special tinerei generații. Acesta vine ca o continuare a sprijinului acordat deja Greciei de Comisie pe perioada crizei, atât din punct de vedere financiar, cât și tehnic.

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru moneda euro și dialog social, Valdis Dombrovskis, și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, au susținut, în încheierea reuniunii săptămânale a Colegiului comisarilor, o conferință de presă privind situația Greciei în urma acordului stabilit în cadrul summitului zonei euro.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Grecia a primitdeja un sprijin financiar internațional mai mare decât a primit întreaga Europă după cel de-al Doilea Război Mondial, în cadrul Planului Marshall al SUA. Suntem dispuși să mergem și mai departe pentru a ajuta Grecia să cunoască o revigorare economică semnificativă și pentru a crea un cadru cât mai propice pentru implementarea reformelor propuse: aceste 35 de miliarde de euro pot contribui la creșterea atractivității Greciei din punctul de vedere al investițiilor și dau speranță, în special tinerei generații. După luni întregi de negocieri, adesea dureroase, trebuie să ne gândim la viitor. Acest nou început pentru locuri de muncă și creștere economică reprezintă contribuția Comisiei. Am convingerea că Parlamentul European și statele membre vor face tot posibilul pentru a debloca rapid acești bani.”

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele CE pentru moneda euro și dialog social, a declarat: "Comisia Europeană poate mobiliza peste 35 de miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene pentru a sprijini creșterea economică, crearea locurilor de muncă și investițiile în Grecia. Comisia poate oferi ajutorul atât de necesar pentru a sprijini economia Greciei într-o perioadă de scădere dramatică a investițiilor. Doar acest sprijin nu va fi însă suficient pentru o revenire de durată a economiei. Este necesar să fie însoțit de reforme fundamentale pentru soluționarea punctelor slabe din economia Greciei."

Corina Creţu, comisarul european pentru politici regionale, a declarat: „Reformele convenite în cadrul summitului zonei euro sunt absolut necesare pentru creșterea economică și crearea de locuri de muncă, dar ele trebuie însoțite de investiții ambițioase. Fondurile structurale și de investiții europene pot canaliza peste 20 de miliarde de euro către investiții pe teren în perioada 2014-2020, în avantajul Greciei și al poporului grec."

La fnalul discursului din conferinţa de presă, Corina Creţu a adresat şi câteva cuvinte în limba greacă poporului elen. "Timpurile dificile presupun decizii dificile. Suntem o familie, iar familia înseamnă să ne ajutăm unii pe alţii."




Comunicatul integral pe ec.europa.eu.


×
Subiecte în articol: Corina Cretu Grecia Comisia Europeana
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close