Eurogrupul, încă DESCHIS la încheierea unui acord cu Grecia

de A.M.P    |    01 Iul 2015   •   13:06
Eurogrupul, încă DESCHIS la încheierea unui acord cu Grecia Foto:Agerpres/EPA

Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta, miercuri, într-o teleconferinţă, ultimele evoluţii din Grecia, a anunţat preşedintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, transmit DPA și Reuters.
 
Atena a trimis, marţi, creditorilor o propunere oficială de ultim moment pentru ajutor internațional, dar aceasta nu a fost suficientă, Grecia devenind astfel prima țară dezvoltată care a intrat oficial în incapacitate de plată față de Fondul Monetar Internațional (FMI).

Russia Today scrie astăzi că premierul Greciei, Alexis Tsipras, acceptă majoritatea condiţiilor impuse de creditorii internaţionali weekendul trecut, cu doar câteva ajustări, potrivit unei scrisori trimise de acesta marţi noaptea, şi obţinută de Financial Times.

Scrisoarea de două pagini, trimisă şefilor Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene, dezvoltă solicitarea surpinzătoare de marţi, de prelungire a programului de susţinere care a expirat şi de acordare a unuia nou, în valoare de 29,1 miliarde de euro.

Ministrul italian al Economiei, Pier Carlo Padoan, a afirmat, miercuri, la BBC, că Eurogrupul încă este deschis la încheierea unui acord cu Grecia. Însă, indiferent de modul de rezolvare a crizei, autoritățile trebuie să accelereze planurile de integrare mai aprofundată a zonei euro, începând cu băncile, a explicat oficialul italian.

'Situația datoriei Greciei nu este atât de îngrijorătoare cum este prezentată. Atena trebuie să revină pe creștere, dar pentru asta trebuie restabilită încrederea, sunt necesare fonduri și în special reforme structurale', a afirmat Padoan.

Acesta a adăugat că o monedă mai slabă nu va ajuta cu siguranță Grecia și dacă, în final, țara va ieși din zona euro, uniunea monetară va deveni 'un animal diferit', care va trebui să se concentreze pe o integrare mai aprofundată.

'La acest nivel, indiferent de ce se va întâmpla, trebuie să accelerăm integrarea și construirea instituțiilor în zona euro, începând cu o uniune bancară mai aprofundată', a declarat ministrul italian de Finanțe.

 

Parteneri
x close