Europa va avea de pierdut din cauza reducerilor de 159 de miliarde de euro prevăzute pentru următorul buget al UE pe perioada 2028-2032, a avertizat Comisia Europeană cu doar câteva zile înainte ca liderii UE să se întâlnească la Bruxelles pentru discuții despre planurile viitoare de cheltuieli ale blocului comunitar, informează Politico.
Comisia Europeană a avertizat guvernele UE că renunțarea la miliarde de euro din mai multe fonduri pentru situații de urgență va lăsa Europa mai puțin pregătită să facă față crizelor în următorul ciclu bugetar de șapte ani, au spus, sub anonimat, patru diplomați UE pentru publicația Politico.
Stéphanie Riso, directoarea generală a Departamentului Comisiei Europene responsabil cu bugetul Uniunii a transmis avertismentul celor 27 de ambasadori ai UE în cadrul unei întâlniri în spatele ușile închise, oganizate duminică, la o zi după ce președinția irlandeză a Consiliului UE, care conduce discuțiile, a propus reducerea cu aproximativ 8% a bugetului total al blocului pentru perioada 2028-2034.
Comisia este „foarte îngrijorată de aceste reduceri”, a spus unul dintre diplomații UE.
Ca urmare a acestor tăieri bugetare „nu ne vor mai rămâne modalități de a ajuta fermierii și regiunile când apar crize, din cauza schimbărilor climatice sau a tensiunilor geopolitice”, au adăugat sursele citate
Ambasadorii UE s-au adunat pentru a discuta planul irlandez, care prevede reduceri de 159 de miliarde de euro din bugetul propus de Comisie, în valoare de aproape 2 trilioane de euro. Din această sumă, 38 de miliarde de euro au fost tăiate din ajutorul extern, 75 de miliarde de euro au fost eliminate din fondurile pentru „competitivitate”/, iar cel puțin 22 de miliarde de euro au fost reduse din fondurile pentru situații de urgență.
Blocul UE, divizat între „țările frugale”, conduse de Germania, și „Prietenii coeziunii”, grup din care face parte și România
Dar chiar și aceste reduceri au fost criticate ca fiind insuficiente de „grupul statelor frugale” condus de Germania, care cere reduceri de câteva sute de miliarde. În timpul întâlnirii cu ușile închise, un bloc rival de 17 țări, cunoscut sub numele de „Prietenii Coeziunii”, a salutat faptul că președinția irlandeză a scutit agricultură și plățile regionale de reduceri.
Aceste reduceri afectează extrem de mult prioritățile la nivelul UE, cum ar fi competitivitatea/concurența, apărarea și ajutorul extern, lăsând neatinse politicile tradiționale cum ar fi agricultura și plățile regionale, care reprezintă aproape jumătate din buget.
Schimbările subminează propunerea Comisiei, care prevedea mai multă flexibilitate și dirija sute de miliarde de euro către noi priorități.
Blocul este divizat între așa-numitele țări frugale - Germania, Austria, Olanda și altele - care vor să reducă câteva sute de miliarde de euro din propunerea de aproape 2 trilioane de euro aflată pe masă și o coaliție rivală a țărilor din sudul și estul Europei, Prietenii Coeziunii, care se opune reducerilor.
Se așteaptă ca Dublinul să reducă bugetul cu între 100 și 200 de miliarde de euro, ca gest de bunăvoință față de tabăra germană, au declarat diplomații. Cu toate acestea, irlandezii intenționează să protejeze agricultura și cheltuielile regionale de reduceri majore, ca o concesie făcută grupării „Prietenii Coeziunii”.
La summitul de la Bruxelles, liderii UE vor reacționa la cele mai recente cifre, cunoscute sub numele de „negobox”, deoarece oferă guvernelor un punct de negociere și vor semnala din timp dacă un acord este posibil până la sfârșitul anului. Guvernele se grăbesc să încheie un acord între ele înainte ca alegerile naționale din Franța, Polonia și Italia din 2027 să amenințe să deraieze negocierile.
In a further setback for the Commission, Ireland also downsized — or even scrapped — several financial cushions to shelter EU countries from unforeseen events such as natural disasters or public health emergencies.
The EU executive argues these changes will make spending in the next budget more rigid than in the current one — and potentially warrant a midterm review of the budget further down the line.