Antena 3 CNN High Tech Cel mai aşteptat moment pentru fanii Samsung. Cum arată noul S6 şi când va ajunge în România

Cel mai aşteptat moment pentru fanii Samsung. Cum arată noul S6 şi când va ajunge în România

Cel mai aşteptat moment pentru fanii Samsung. Cum arată noul S6 şi când va ajunge în România
de O.P.    |    02 Mar 2015   •   10:47

Samsung a prezentat două noi modele de smartphone, S6 şi S6 Edge, cu carcasă metalică şi ecran extensibil şi pe lateralele echipamentului, disponibile începând cu luna aprilie, precum şi un nou sistem de plăţi numit Samsung Pay, pentru a ţine pasul cu competitorul Apple, relatează Bloomberg.

Noile echipamente au ecrane frontale de 5,1 inci, precum modelul S5, şi cameră foto de 16 megapixeli, cu o lentilă specială care îmbunătăţeşte calitatea fotografiilor făcute noaptea.

Ecranul modelului Galaxy 6 Edge se extinde şi pe margini, uşurând accesarea aplicaţiilor şi permiţând părţilor laterale să lumineze, chiar şi atunci când este cu faţă în jos, atunci când utilizatorul primeşte mesaje sau este sunat. Modelul S6 este dotat doar cu ecran frontal.

"Dacă te uiţi la aceste telefoane, este vorba despre o evoluţie completă. Totul, de la ecran, culori, finisarea, metal - este o cu totul nouă direcţie pe care o abordăm", a declarat David Kang, vicepreşedinte al departamentului de marketing al Samsung.

De asemenea, smartphone-urile includ un sistem de recunoaştere a amprentei, pentru sporirea securităţii echipamentelor.

Telefoanele pot fi încărcate wireless şi, după zece minute de alimentare a bateriei, utilizatorii pot folosi echipamentele pentru a vedea clipuri video timp de două ore.

Modelele S6 şi S6 Edge lansate de Samsung la Mobile World Congress în Spania vor rula sistemul de operare Android Lollipop de la Google.

Ambele smartphone-uri sunt disponibile cu carcasă aurie, albă şi neagră, în timp ce S6 poate avea şi culoarea albastru, iar Edge poate avea culoarea verde.

Noile modele includ sisteme de plată compatibile cu aproximativ 90% dintre cititoarele de carduri. Sistemul Samsung Pay va fi disponibil începând cu al treilea trimestru al acestui an în Statele Unite şi Coreea de Sud, înainte ca sistemul să poată fi folosit la nivel global.

În acest sens, compania sud-coreeană a încheiat deja parteneriate cu MasterCard şi Visa şi se află în discuţii cu bănci mari precum Citigroup, JP Morgan, American Express şi Bank of America.

Modelele S6 şi Edge vor fi disponibile în peste 20 de ţări începând cu data de 10 aprilie.

×
Subiecte în articol: telefoane
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close