Vizita vine în contextul negocierilor din Congresul SUA asupra reformei legislației polițienești.
George Floyd a murit în data de 25 mai 2020, după ce polițistul Derek Chauvin l-a imobilizat cu piciorul pe gât timp de peste nouă minute.
Floyd era suspect că a plătit cu bani falși într-un magazin.
Înregistrarea video a intervenției polițienești, care relevă că suspectul a semnalat de mai multe ori că nu poate respira, a declanșat proteste naționale de durată în SUA, împotriva brutalității poliției și a violenței rasiale.
Chauvin a fost găsit vinovat, luna trecută, pentru toate cele trei capete de acuzare legate de moartea lui Floyd.
Procesul său a reaprins interesul public pentru reforma legislației polițienești însă negocierile între democrați și republicani pe această temă par să se fi blocat în ultimele zile. Principalul punct de divergență este revizuirea imunității calificate. Aceasta îi protejează oficialii guvernamentali, inclusiv pe polițiști, de procese în instanțele civile, cu excepția unor cazuri clar definite, cum ar fi cele de încălcare a drepturilor constituționale.
Republicanii nu vor să renunțe la protecția acordată polițiștilor prin imunitatea calificată, argumentând că, în caz contrar, oamenii legii care acționează cu bunăcredință vor fi șicanați cu procese "frivole".
Legea "George Floyd", care ar pune capăt imunității calificate, a fost adoptată în martie anul curent în Camera Reprezentanților și beneficiază de sprijinul declarat al președintelui Biden însă este improbabilă adoptarea ei și de către Senat până în data de 25 mai.