Țestoasele marine sunt renumite pentru călătoriile lor incredibile, în timp ce străbat mii de kilometri prin oceane, cu puține repere vizibile.
Un nou studiu, publicat miercuri în revista Nature, dezvăluie că țestoasele Caretta caretta, cea mai abundentă specie care își depune ouăle în Statele Unite, învață câmpurile magnetice ale unor locații geografice specifice.
Această „superputere” le ajută probabil să se întoarcă în zone ecologic importante pentru cuibărit și hrănire, precizează CNN.
Țestoasele pot asocia câmpurile magnetice cu hrana
Deși cercetările anterioare au arătat că țestoasele revin constant în anumite locuri și folosesc câmpurile magnetice pentru navigație, cercetătorii afirmă că acest studiu este primul de acest fel care demonstrează că țestoasele Caretta caretta memorează aceste câmpuri magnetice, în special pe cele asociate cu sursele de hrană, pentru a se întoarce la ele după migrație.
Cercetătorii au descoperit că puii de țestoasă Caretta caretta crescuți în captivitate răspund la condiționarea magnetică printr-un comportament pe care echipa l-a descris drept „dans” în așteptarea hranei, în câmpurile magnetice unde fuseseră hrăniți anterior. Acest lucru indică faptul că țestoasele asociază indiciile magnetice cu locurile de hrănire.
Studiul a dezvăluit, de asemenea, o descoperire esențială despre navigația țestoaselor. Caretta caretta se bazează pe două sisteme magnetice distincte: o hartă magnetică, utilizată pentru a localiza pozițiile, și o busolă magnetică, folosită pentru orientarea direcției.
Atunci când aceste țestoase sunt expuse la unde radio – același tip de radiație emis de dispozitive precum telefoanele mobile și emițătoarele radio – harta lor magnetică rămâne stabilă, însă busola lor este perturbată.
Îngrijorări legate de conservarea țestoaselor
Această descoperire ridică îngrijorări legate de conservare, deoarece activitatea bărcilor și utilizarea dispozitivelor electronice în apropierea plajelor unde își au cuiburile ar putea interfera cu capacitatea țestoaselor de a migra, potrivit autoarei principale a studiului, dr. Kayla Goforth, cercetător postdoctoral în departamentul de biologie de la Texas A&M University.
Cercetătorii recomandă reducerea undelor RF în habitatele esențiale ale țestoaselor pentru a ajuta la protejarea acestor creaturi marine străvechi.
Cum au fost realizate experimentele
Țestoasele pot detecta toate câmpurile magnetice ale Pământului, care variază între aproximativ 25.000 și 65.000 de nanotesla – o unitate de măsură a intensității câmpului magnetic, potrivit lui Goforth.
Pentru a înțelege mai bine receptorii magnetici ai țestoaselor, cercetătorii au colectat între 14 și 16 pui de Caretta caretta în fiecare august, între 2017 și 2020. Puii proveneau din 8-10 cuiburi diferite de pe insula Bald Head, Carolina de Nord.
Echipa a ținut țestoasele în acvarii individuale, cu temperaturi controlate ale apei și o dietă standardizată, pentru a simula condițiile naturale ale apei marine.
Experimentele anterioare cu țestoase au folosit intensități magnetice cu o diferență de cel puțin 2.000 de nanotesla. Însă Goforth și echipa sa au selectat locații de-a lungul coastei de est a SUA, în Oceanul Atlantic, și au dezvoltat un sistem de bobine capabil să genereze câmpuri magnetice variind între 2.000 și 10.000 de nanotesla.
Pe parcursul unei perioade de condiționare de două luni, echipa de cercetare a plasat țestoasele în mici recipiente cu apă artificială de mare și le-a expus la două câmpuri magnetice diferite, pentru durate egale.
Unul dintre câmpuri corespundea unui loc din Golful Mexic și era asociat cu hrană (câmpul recompensat), iar celălalt simula fluxul magnetic al unui loc din apropierea statului New Hampshire și nu era asociat cu hrană (câmpul nerecompensat).
După încheierea perioadei de condiționare, țestoasele au fost testate din nou în ambele câmpuri magnetice, dar de această dată niciunul nu conținea hrană. Acest test a permis cercetătorilor să determine dacă țestoasele învățaseră să asocieze câmpul recompensat cu hrana.
Cum „dansează țestoasele”
În câmpul recompensat, toate țestoasele marine au manifestat într-o anumită măsură comportamentul denumit „dansul țestoasei”. Acesta includea: înclinarea corpului pe verticală, menținerea capului la suprafața apei sau chiar deasupra, deschiderea gurii, mișcarea rapidă a înotătoarelor din față și, uneori, chiar rotirea în loc.
Aceste reacții au confirmat că țestoasele au asociat câmpul magnetic cu prezența hranei.
Pentru a confirma consistența acestor descoperiri în diferite locații, cercetătorii au repetat experimentul folosind câmpuri magnetice care imitau zonele din largul coastelor Cubei vs. Delaware, Maine vs. Florida, precum și alte două locații suplimentare.
În fiecare dintre cele cinci teste, aproximativ 80% dintre țestoase au manifestat un „dans” mai intens în câmpurile recompensate comparativ cu cele nerecompensate, demonstrând că această abilitate este utilizată la nivel global, nu doar într-o anumită zonă.
Deși „dansul țestoasei” este un comportament deosebit de fascinant, Goforth a remarcat că acesta apare probabil doar în captivitate. Cu toate acestea, tiparul mișcărilor oferă un instrument util pentru a determina dacă țestoasele au învățat câmpul magnetic și l-au corelat cu prezența hranei.
Țestoasele au memorie pe termen lung
După experimentul inițial, oamenii de știință au testat din nou 16 țestoase la patru luni distanță pentru a evalua memoria lor pe termen lung. Chiar și fără întăriri suplimentare, 80% dintre Caretta caretta au manifestat un „dans” mai intens în câmpul recompensat, deși cantitatea totală de mișcare a fost mai redusă, a precizat Goforth.
Țestoasele probabil își amintesc condiționarea magnetică pentru o perioadă mult mai lungă, a subliniat Goforth, având în vedere că majoritatea părăsesc plaja de cuibărit imediat după eclozare și revin aproximativ 20 de ani mai târziu pentru a-și depune primul cuib.
După ce cercetătorii au stabilit că țestoasele răspund la câmpurile magnetice asociate cu hrana, au dorit să determine dacă acestea folosesc aceleași sau sisteme biologice diferite pentru harta magnetică (care le ajută să știe unde se află) și busola magnetică (care le ghidează direcția de deplasare).
Folosind unde radio (RF) – un tip de energie care poate perturba senzorii biologici, precum cei pe care păsările îi utilizează pentru a detecta câmpul magnetic al Pământului – cercetătorii au testat dacă țestoasele puteau încă detecta harta magnetică și busola magnetică.
Un grup de țestoase a fost testat fără unde RF, în timp ce celălalt a fost expus la unde RF. În mod normal, țestoasele înoată într-o direcție specifică, în funcție de câmpul magnetic în care se află, pentru a rămâne în curenții oceanici potriviți migrației.
Însă, atunci când au fost expuse la unde RF, țestoasele au început să înoate aleatoriu, ceea ce indică faptul că busola lor magnetică a fost perturbată.
Cu toate acestea, abilitatea lor de a recunoaște harta magnetică – adică locațiile asociate cu hrana – a rămas intactă, chiar și în prezența interferențelor RF.
Pentru a înțelege mai bine modul în care țestoasele interpretează indiciile magnetice, echipa de cercetare a analizat două caracteristici esențiale ale câmpului magnetic al Pământului:
- Inclinația – unghiul de înclinare al liniilor câmpului magnetic în raport cu suprafața Pământului.
- Intensitatea – puterea câmpului magnetic.
Cercetătorii au generat câmpuri magnetice mismatched, combinând inclinația dintr-o locație geografică cu intensitatea dintr-o altă locație, schimbând valorile pe parcursul testelor.
Sistem dublu de magnetorecepție
Țestoasele nu au recunoscut un loc decât dacă inclinația și intensitatea câmpului magnetic se potriveau, demonstrând că ele se bazează pe o combinație a acestor factori pentru a-și determina poziția.
Acest studiu recent arată că, la fel ca păsările și amfibienii, țestoasele folosesc un sistem dublu de magnetorecepție, ceea ce ar putea oferi perspective suplimentare asupra mecanismelor de orientare ale altor vertebrate migratoare.
Cel mai important aspect legat de conservare, evidențiat de acest studiu, este faptul că undele RF generate de dispozitivele electronice afectează negativ navigația țestoaselor, a subliniat Goforth.
Dacă țestoasele locuiesc în zone oceanice cu trafic intens de ambarcațiuni sau ajung pe plaje pentru a-și depune ouăle, unde oamenii folosesc frecvent telefoane mobile, sistemele lor de orientare pot fi perturbate.
Atât companiile, cât și indivizii pot lua măsuri proactive, limitând utilizarea dispozitivelor electronice pe apă sau pe plaje, pentru a minimiza perturbările asupra țestoaselor marine.
„Din perspectiva conservării, trebuie acum să luăm în considerare impactul potențial al activităților umane asupra acestor mecanisme de orientare. Zonele în care țestoasele se întorc în mod constant sunt esențiale pentru supraviețuirea lor și trebuie să fie luate în serios pentru protecție și conservare”, a declarat cercetătorul Daniel Evans, biolog cercetător la Sea Turtle Conservancy.
Ştiri video recomandate
