Mantas Petruškevičius este genul acela de creator care nu se mulțumește doar să decoreze clădiri: el le trezește la viață, le spune povestea și le dă suflet. Considerat „arhitectul emoțiilor vizuale” din București, lituanianul a transformat Casa Mița Biciclista și Corinthia Bucharest în repere urbane ale sezonului de iarnă, în locuri unde oamenii nu merg doar să facă fotografii, ci să simtă ceva.
Pentru el, frumusețea nu este scop, ci instrument. Ceea ce îl interesează este vibrația unui oraș, memoria unei clădiri, emoția trecătorului care se oprește pentru câteva secunde și uită de grijile zilei în timp ce-i admiră creațiile.
„Nu decorez spații. Construiesc experiențe”, spune Mantas Petruškevičius, într-un interviu exclusiv pentru Antena3.ro. Și el dovedește asta cu fiecare decorațiune care face Bucureștiul să pară puțin mai viu, mai cald și mai aproape de vremurile în care ni se părea că a noastră copilărie e plină de magie de sărbători.
![]()
Reporter: Ești omul din spatele a ceea ce mulți numesc cel mai „instagramabil” loc din București – Casa Mița Biciclista. Cine este Mantas Petruškevičius și cum a început drumul tău către instalațiile decorative de mari dimensiuni?
Mantas Petruškevičius: Sunt un decorator ghidat nu doar de estetică, ci și de emoția pe care o poate genera un spațiu. Drumul meu către instalațiile decorative de mari dimensiuni s-a dezvoltat natural, pornind de la flori și decorațiuni interioare și evoluând treptat către proiecte complexe, la scară arhitecturală. Am fost mereu atras de ideea de a crea experiențe, nu doar elemente decorative izolate.
Reporter: Cum a ajuns un designer din Vilnius să dea formă unora dintre cele mai comentate decorațiuni din București? A fost ceva planificat sau s-a întâmplat natural?
Mantas Petruškevičius: Nu a fost un drum planificat. Mare parte din cariera mea a evoluat prin încredere, recomandări și dialog creativ organic. Bucureștiul s-a dovedit a fi un oraș deschis ideilor curajoase și proiectelor de anvergură, ceea ce a permis ca această conexiune să se dezvolte firesc.
Reporter: Când te-ai apropiat pentru prima dată de Casa Mița Biciclista, cum i-ai imaginat transformarea? Care a fost punctul de pornire: clădirea în sine, orașul sau instinctul tău artistic?
Mantas Petruškevičius: Casa Mița Biciclista este, înainte de toate, o poveste. Procesul creativ a început cu clădirea însăși: cu arhitectura ei, legenda ei și spiritul ei istoric. Obiectivul meu nu a fost să domin clădirea, ci să-i amplific subtil personalitatea și să-i permit să vorbească într-un limbaj contemporan.
![]()
Reporter: Anul acesta ai realizat și decorațiunile de Crăciun pentru Corinthia Bucharest, o clădire-reper de la noi. Cât de diferit a fost procesul creativ față de Casa Mița Biciclista?
Mantas Petruškevičius: Corinthia Bucharest este una dintre cele mai complexe clădiri cu care am lucrat vreodată, atât ca dimensiune, cât și ca amploare. Nu este o clădire la care orice decorator ar îndrăzni să se apropie. Este o structură „vie”. Te poate consuma sau, dacă reușești, ajungi să o controlezi.
![]()
Pentru acest proiect m-am concentrat pe transformarea fațadei și pe emoția pe care o generează. Ținta nu a fost doar impactul vizual, ci conexiunea emoțională: trezirea amintirilor din copilărie, a nostalgiei festive și a sentimentelor profund personale de Crăciun în cei care trec pe lângă ea.
Reporter: Lucrările tale din București sunt printre preferatele oamenilor din toată țara. De ce crezi că instalațiile tale au atins publicul de la noi atât de profund?
Mantas Petruškevičius: Cred că munca mea din București rezonează cu oamenii pentru că aceștia îmi simt sinceritatea. Aceste instalații nu sunt create doar pentru efect vizual; ele au o direcție emoțională și sunt făcute cu respect pentru ei, creând o legătură autentică cu orașul și oamenii lui.
Reporter: În opinia ta, ce este necesar pentru a transforma un oraș gri, haotic sau vizual obosit – cum este Bucureștiul – într-un loc de care oamenii să se îndrăgostească din nou? Este vorba despre frumusețe, emoție, poveste – sau altceva?
Mantas Petruškevičius: Pentru a transforma un oraș gri sau vizual obosit într-un loc de care oamenii să se îndrăgostească din nou, emoția este esențială. Frumusețea, singură, nu este suficientă: ceea ce contează cu adevărat este sentimentul pe care îl creează. Când decorația spune o poveste și trezește emoție, orașul prinde viață, devine apropiat și memorabil.
Reporter: Ai lucrat la decorațiuni și proiecte în diferite părți ale lumii. Care proiecte te-au influențat cel mai mult și de ce?
Mantas Petruškevičius: Proiectele care m-au format cel mai mult au fost cele implicând spații istorice și arhitectură de mari dimensiuni. M-au învățat disciplină, responsabilitate și cum să gestionez structuri complexe, păstrând în același timp o direcție estetică clară. Sunt profund recunoscător și partenerilor și clienților mei din București, care îmi permit să cresc continuu, să-mi dezvolt ideile și să creez instalații de Crăciun în acest oraș remarcabil.