Antena 3 CNN Life Cum a aflat o tânără mamă că soțul ei o înșela cu bona

Cum a aflat o tânără mamă că soțul ei o înșela cu bona

O tânără mamă, în vârstă de 33 de ani, divorțată și cu doi copii, a dezvăluit detalii din relația extraconjugală a fostului ei soț cu nimeni alta decât bona.

Cum a aflat o tânără mamă că soțul ei o înșela cu bona
Sursa foto: Pixabay.com
de Gabriel Dano    |    03 Mai 2022   •   16:19

Natalie a urcat pe Tik-Tok un filmuleț în care prezintă care au fost primele semne ale faptului că partenerul său o înșela chiar cu dădaca. Aflată în vacanță, Natalie s-a dus alături de familia ei, dar și de bonă, într-un parc de distracții.

Ea s-a așezat alături de fiica ei într-un roller-coaster, în timp ce soțul ei și bona s-au pus în spatele lor. Ce nu știau amorezii e că în timpul cursei parcul de distracții obișnuia să facă fotografii ca amintire. Într-una dintre acestea bărbatul și dădaca erau deosebit de apropiați și s-au ținut chiar și de mână. La momentul respectiv, Natalie nu a observat aceste lucruri, scrie Cancan.

“Mă uitam pe poze mai vechi și am dat peste mai multe în care ei doi erau un pic cam prea apropiați. Am mers la Disney și am luat-o și pe bonă cu noi pentru a ne ajuta cu copiii. Nu pentru a-l ajuta pe soț”, a scris Natalie în descrierea filmulețului care s-a viralizat pe rețelele sociale, potrivit Daily Mail.

sursa: Tik Tok

Ulterior, femeia a divorțat de cel cu care era căsătorită de la 22 de ani și cu care are doi copii. Imediat, bărbatul și-a oficializat legătura amoroasă cu bona, care s-a mutat în casa familiei și i-a dăruit un copil fostului ei șef.

×
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close