Efectul nocebo arată că mintea ne poate păcăli să ne simțim rău, chiar dacă nu avem un motiv real. Dacă ne așteptăm să avem dureri, greață sau oboseală, chiar putem simți aceste simptome, chiar și după un medicament complet sigur.
Tot mai mulți oameni ajung să experimenteze efectul nocebo pentru că rămân prinși în cercul vicios al gândurilor și reacțiilor negative. Frica, stresul și amintirile neplăcute îi fac să creadă că vor avea simptome de rău, iar mintea le transformă în realitate.
Reporter: „Ți s-a întâmplat vreodată ca să te doară ceva doar pentru că te-ai gândit mult la asta?”
Bărbat: „Da, iar dacă nu mă gândeam trecea. Chestia asta e mentală.”
Specialiștii atrag atenția că efectul nocebo nu se manifestă doar prin reacții fizice.
„Există 7 tipuri de efecte nocebo asupra noastră. Am împărțit pe categorii efectele fiziologice și comportamentele sociale asupra sănătății legate de tratament și efectele pe termen lung și asupra percepției de sine”, spune Radu Leca, psiholog, pentru Antena 3 CNN.
Internetul și reclamele, surse de frică
O altă cauză a acestor efecte negative este influența poveștilor de pe internet și a reclamelor alarmante, care îi fac pe oameni să creadă că li se va întâmpla ceva rău și, în final, chiar ajung să simtă aceste simptome.
„Mi s-a întâmplat să citesc părerile așa-zișilor experți și mintea se duce în direcția aceea.
Mintea este mult mai puternică decât corpul și multe lucruri ni le inducem pe baza reclamei care se face la medicamente și suplimente”, spune un român.
Medicii spun că efectul nocebo se poate manifesta inclusiv prin amețeală, greață, prin reacții la nivelul corpului.
„Apare datorită așteptărilor negative ale pacienților și fricilor acestora. Se poate manifesta prin amețeală, greață, prin reacții la nivelul corpului, creșterea durerilor și poate fi influențată și de limbajul folosit de personalul spitalului sau de explicațiile mult prea medicale.
Este foarte important ca personalul medical să aibă un concept de tratament bazat pe pacient, pe actul medical, dar și pe o colaborare foarte bună cu acesta”, a declarat Cristina Berțeanu, medic.
Mintea noastră e foarte puternică, atunci când o folosim bine, ne ajută să ne vindecăm, dar dacă ne lăsăm conduși de frică, poate să ne facă rău.