Voi aborda astăzi un subiect specific acestei vârste la fetiţe şi anume rolul modelelor în dezvoltarea fizică şi emoţională. Aşa cum am precizat mai sus, vârsta de 3 ani reprezintă debutul în sfera explorării, a cunoaşterii şi a identificării fetiţei cu persoane sau atribute ale unor persoane din jur. Fetiţa începe să se declare „o domnişoară” şi să-şi dorească să folosească obiecte specifice domnişoarelor: pantofi cu toc, poşete, rochii elegante etc. Manifestă interes pentru acţiunile ce ţin de înfrumuseţarea corpului, în special a feţei şi a podoabei capilare. Imită acţiuni ale mamei sale sau ale unor personaje feminine din poveşti sau desene animate. Devine foarte interesată de corpul ei, apoi începe să-şi contureze în minte diferenţele dintre corpul femeiesc şi cel bărbătesc. Este curioasă cu privire la concepţia şi naşterea copiilor şi se joacă mult cu păpuşi pe care le numeşte „copiii mei”. Se deschide astfel drumul către feminitate a micuţei copile.
În această perioadă, deşi o anumită nevoie de autonomie începe să înmugurească în mintea copilului, el este încă foarte dependent de părinţii săi şi are nevoie de sprijinul şi îndrumarea acestora în explorările sale. În general, fetiţa va dori să fie ca mama sa şi va prelua mult din caracteristicile mamei. Este momentul ca mama să fie acolo, alături de fetiţă, şi să îi permită acesteia să o imite fără ca s-o perceapă ca pe o rivală. Să o ajute să îşi construiască propria individualitate şi să răspundă cu tandreţe şi interes întrebărilor şi preocupărilor fiicei ei. O mamă foarte absorbită de aspectul ei fizic va transmite fiicei că ceea ce este cu adevărat important în viaţă este doar aspectul fizic. Sau, din contră, o mamă care se neglijează foarte mult, va transmite celei mici că îngrijirile corporale nu sunt deloc importante. Ambele situaţii conduc copilul către o imagine distorsionată a corpului său, iar aceasta se resimte şi în plan psihic. Un exemplu al imaginii distorsionate în raport cu corpul său este acela în care o fetiţă începe să imite tot mai mult personaje văzute la televizor, până când ajunge să se confunde cu aceastea („Eu sunt Barbie!”). O gravă perturbare a imaginii corporale duce la tulburări de alimentaţie - anorexie, întâlnite din ce în ce mai des la vârste foarte mici. Aceste fetiţe care duc până la extrem nevoia lor de a se identifica, de a fi ca supermodelele pe care le văd la televizor au o personalitate foarte fragilă şi exprimă nevoia lor imperioasă de a se simţi iubite şi dorite.
Alexa Pleşcan este psiholog şi psihoterapeut pentru copii şi adolescenţi. Pentru consultaţii în Bucuresti vă puteţi programa la numărul de telefon 0735 524 756 sau la [email protected]
