Antena 3 CNN Life "Licitaţia de Fapte Bune", eveniment pentru veterani şi militarii răniţi

"Licitaţia de Fapte Bune", eveniment pentru veterani şi militarii răniţi

România are peste 14 mii de veterani şi militari răniţi în teatrele de operaţii din Afghanistan si Irak, dar din păcate niciun centru special pentru recuperarea lor. Pentru a construi acest centru de psihoterapie post-traumă pentru militari, Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități are nevoie de 110 mii de euro. Pentru a-i ajuta, Casa de Licitaţii Artmark, organizează pe data de 8 decembrie "Licitaţia de Fapte Bune", un eveniment în cadrul căruia oricine poate contribui cu bani la construirea centrului.

"Licitaţia de Fapte Bune", eveniment pentru veterani şi militarii răniţi
Sursa foto: Antena 3
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Dec 2021   •   09:11

30 de militari români au murit în Teatrele de Operaţii în ultimii 30 de ani, iar alţi 148 s-au întors răniţi.

Unii militari au rămas cu sechele pe viaţă, după ce au trecut prin misiuni grele

Alţii însă s-au recuperat în centre specializate din alte ţări, iar asta pentru că în România nu există încă un astfel de centru.

"În momentul de faţă la Centrul de Recuperare sunt multe nevoi. Noi facem eforturi deosebite împreună cu colegii din ţara pentru a strange toţi banii posibili pentru a da drumul la acest centru cel puţin parţial, nevoia este imensă. Sunt peste 55.000 de veterani care intr-un fel sau altul au nevoie de o liniştire a sufletului în urma a ceea ce am trăit prin teatrele de operaţii", a spus Dan Cosma, vicepreşedinte A.M.V.V.D. (Asociația Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi Sf. Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir).

"Amintirile din teatrele de operaţii nu se pot uita niciodată. Amintirile le retrăiesc în gând în fiecare seară dar cel mai important îmi aduc aminte de colegii mei care au căzut în teatrele de operaţii", a adăugat Tutunaru Florin, secretar AMVVD.

Fondurile obținute în cadrul evenimentului organizat de Casa de Licitaţii Artmark vor fi direcționate către proiectul de suflet al asociației, Centrul de Recuperare și Refacere pentru Veterani.

În acest centru militarii vor beneficia de tratamente cu aparatură de ultimă generaţie

"Dacă vorbim spre exemplu despre cauza asociaţiei AMVVD, nevoia căreia este de 110 mii de euro, o persoană poate depune in prealabil 400 de euro. Acest preţ de licitaţie acoperă lunar tratamentul unui veteran", a spus Alina Panico, PR Artmark.

Oricine poate dona la Licitaţia de Fapte Bune, tot ce trebuie să faceţi este să vă înscrieţi pe platforma de licitaţie Artmark Live şi să participati la eveniment în data de 8 decembrie. 

×
Parteneri
Cătălin Cîrstou, candidatul comun PSD-PNL în Bucureşti
x close