Pentru prima dată, oamenii de știință au demonstrat experimental că bonobo (Pan paniscus), rudele noastre cele mai apropiate alături de cimpanzei (Pan troglodytes), pot participa la jocuri de prefăcut – ceva ce se credea anterior că este specific doar oamenilor, scrie Live Science.
La fel ca un copil de doi ani, Kanzi, un bonobo remarcabil care putea înțelege limba engleză, a reușit să urmărească „suc” și „struguri” imaginari în timpul unor petreceri de ceai de tip joc simbolic, potrivit unui studiu publicat, joi, în revista Science.
Deși Kanzi, care a murit în martie 2025, nu a inițiat jocul de prefăcut, capacitatea lui de a participa arată că avea unele dintre „cărămizile” mentale necesare pentru a-și imagina obiecte și scenarii fictive.
„Am fost cu adevărat uimiți de această descoperire”, a declarat coautorul studiului, Christopher Krupenye, profesor asociat de științe psihologice și ale creierului la Universitatea Johns Hopkins, pentru Live Science.
„Ceea ce vedem în acest caz este că… ceva ce pare fundamental uman și care apare devreme în dezvoltarea noastră este, de fapt, împărtășit cu rudele noastre cele mai apropiate”, a adăugat el.
Acest lucru sugerează că abilitatea umană de a-ți imagina obiecte care nu există în realitate ar fi putut evolua înainte ca oamenii și bonobo să se despartă de ultimul strămoș comun, acum mai bine de 6 milioane de ani, a explicat Krupenye.
Realități imaginate
Dovezi anterioare sugerau că atât maimuțele mari din captivitate, cât și cele din sălbăticie se angajează în jocuri simbolice.
De exemplu, un cimpanzeu sălbatic de trei ani din Guineea a fost observat jucându-se cu o pernă din frunze confecționată de oameni, pe care și-a așezat-o pe cap. Un bonobo aflat în captivitate a „cules” și „mâncat” afine dintr-o fotografie cu afine reale.
Însă, pentru că aceste exemple puteau fi explicate și altfel – de pildă prin faptul că maimuțele ar fi crezut că obiectele prefăcute sunt reale – Krupenye și colega sa Amalia Bastos, psiholog comparativ la Universitatea St Andrews din Marea Britanie, au vrut să aducă întrebarea „pot animalele cu adevărat să se prefacă?” într-un cadru experimental controlat.
Întrucât Kanzi putea înțelege și răspunde în limba engleză, el a fost primul candidat evident pentru studiu, a spus Krupenye.
Mai întâi, Kanzi a fost antrenat să indice recipientul care conținea suc. I s-au arătat două sticle transparente, una cu suc și una goală, și i s-a cerut să arate unde se află sucul. Dacă răspundea corect, era recompensat cu suc. Kanzi a obținut un scor perfect în cele 18 repetări ale acestei etape de antrenament.
În testele propriu-zise, un cercetător a așezat două cești transparente goale pe o masă, în fața lui Kanzi. Apoi a mimat turnarea sucului dintr-un recipient gol în fiecare ceașcă, după care a „turnat” sucul imaginar dintr-una dintre cești înapoi în recipient. Lui Kanzi i s-a cerut apoi să indice ceașca în care se afla sucul, însă nu i s-a spus dacă răspunsul era corect și nu a fost recompensat.
Kanzi a identificat corect locația sucului imaginar în 68% dintre cazuri, ceea ce sugerează că putea urmări lichidul imaginar.
Totuși, exista posibilitatea ca el să fi crezut că ceașca goală conține suc real. Pentru a verifica acest lucru, echipa a realizat un al doilea experiment: au pus pe masă o ceașcă plină cu suc și una goală. Au mimat turnarea sucului în ceașca goală și apoi au ținut recipientul gol deasupra ceștii pline, fără a face mișcarea de turnare.
Krupenye a explicat că, dacă, Kanzi ar fi crezut că ambele cești conțin suc, le-ar fi ales cu aceeași frecvență. Însă, când a fost întrebat pe care o dorește, Kanzi a ales ceașca cu suc real în 77,8% dintre cazuri, ceea ce arată că putea face clar diferența între suc real și suc imaginar.
„Asta ne-a dat încredere că analizăm cu adevărat o capacitate de a urmări obiecte imaginare sau prefăcute”, a spus Krupenye.
Bastos a recunoscut că, la acel moment, era încă puțin sceptică – poate că abilitatea lui Kanzi fusese o coincidență. Așa că echipa a repetat procedura, dar folosind un strugure imaginar. Kanzi a identificat corect locația strugurelui imaginar în 68,9% dintre teste.
„Când am terminat al treilea experiment, eram foarte convinsă că ceea ce am văzut este exact ceea ce am văzut”, a spus Bastos.
Cercetarea are limite, deoarece a fost testat un singur bonobo. Cu toate acestea, reprezintă prima dovadă clară că marile maimuțe pot participa la jocuri de prefăcut, a declarat Laura Simone Lewis, antropolog evoluționist și psiholog la Universitatea din California, Santa Barbara, care nu a fost implicată în studiu.
„Este un pas uriaș pentru domeniul nostru, pentru că oferă dovezi directe care susțin relatările din sălbăticie, potrivit cărora rudele noastre maimuțe mari își pot folosi imaginația pentru tot felul de activități, inclusiv jocuri simbolice”, a spus ea.
Totuși, Kanzi putea înțelege un joc de prefăcut inițiat de oameni, nu că putea crea singur astfel de scenarii, arată cercetarea.
„Cred că ar fi un salt prea mare să spunem că, pe baza acestui lucru, vedem ceva comparabil cu ceea ce observăm la copiii de doi ani, unde vedem frecvent producerea spontană a jocului de prefăcut, cum ar fi băutul din cești goale și altele”, a declarat Paul Harris, psiholog la Universitatea Harvard, care nu a fost implicat în studiu.
Krupenye și Bastos speră ca jocul de prefăcut să fie explorat și la alte maimuțe mari.
„Dacă relatările sunt corecte, ar trebui ca și alte maimuțe să împărtășească această capacitate”, a spus Krupenye.
Ştiri video recomandate
