Antena 3 CNN Life Matthias a fost căpitanul superiahtului unei familii de miliardari saudiți timp de 15 de ani. Acum dezvăluie ce făceau aceștia zi de zi

Matthias a fost căpitanul superiahtului unei familii de miliardari saudiți timp de 15 de ani. Acum dezvăluie ce făceau aceștia zi de zi

G.M.
3 minute de citit Publicat la 23:33 17 Feb 2026 Modificat la 23:33 17 Feb 2026
Matthias Bosse (stanga) si Iahtul Lady Moura (dreapta)
Matthias Bosse a fost timp de 15 de ani căpitan pe Lady Moura. FOTO: colaj superyachtschannel.com/Profimedia Images

Matthias Bosse a fost timp de 15 de ani căpitan pe Lady Moura, pe care o numește "mama tuturor superiahturilor". Nava a aparținut, timp de trei decenii, unei familii de miliardari saudiți. Despre aceștia, Matthias povestește că aveau o rutină simplă: "Mergeau la o cafenea, citeau o carte, se uitau la TV". După ce superiahtul a fost vândut, Matthias a înființat Maybach Ocean Club, un club privat, exclusivist pe mare, scrie Business Insider.

"Am făcut tot ce se poate face în industria transportului maritim. Am început cu nave de marfă. Apoi a urmat industria croazierelor. După aceea am intrat în yachting", a povestit Matthias Bosse 

15 ani pe "mama tuturor superiahturilor”"

În 1991, Bosse a obținut primul său job în yachting pe Lady Moura, un superiaht pe care îl numește "mama tuturor superiahturilor". În timp, a devenit căpitan, iar timp de 15 ani a condus nava care a aparținut, timp de trei decenii, unei familii de miliardari saudiți.

Lady Moura era mai degrabă o "barcă de familie", nu un loc al petrecerilor, a precizat el. În mare parte din timp, vasul staționa în portul din Monaco. "Era o barcă de familie și nu era vorba despre petreceri. Eram mai mult în portul nostru de acasă în Monaco, și era destul de liniște", a spus Bosse.

Matthias Bosse. FOTO: superyachtschannel.com

El a povestit că proprietarii aveau o rutină simplă: "mergeau la o cafenea, citeau o carte, se uitau la TV". 

Viața pe vas era organizată la milimetru, între 60 și 70 de membri ai echipajului și un bucătar dedicat erau la dispoziția proprietarilor.

Matthias Bosse locuia pe navă, în Monaco, și era responsabil de tot ce presupunea funcționarea superiahtului, adică echipaj, proprietar, oaspeți, siguranță, discreție.

"Mi-a plăcut mereu să fiu pe o navă și să fac parte din acea comunitate. Când pleci din port, nava devine mica ta lume", a afirmat el. "Proprietarul era pe navă tot anul, iar când era el, trebuia să fiu și eu la bord. Asta poate face menținerea unei vieți private destul de dificilă", a adăugat Matthias.

Totuși, spune că familia nu i-a fost niciodată departe, iar proprietarul le-a permis să stea pe navă, așa că fiul lui a învățat să meargă pe iaht.

Iahtul Lady Moura. FOTO: Profimedia Images

O dată pe an, Lady Moura pleca din Monaco spre Sardinia, despre care Matthias spune că a rămas una dintre preferatele lui. "Aerul, mirosul, atmosfera, peisajul… era atât de diferit de Monaco", a povestit el.

De la superiaht privat, la un club exclusivist pe mare

În 2021, când Lady Moura a fost vândut, Bosse a considerat că acel capitol s-a încheiat. Atunci i-a venit ideea unui nou tip de proiect, care însemna o comunitate pe mare. Așa a apărut Maybach Ocean Club, un club privat, exclusivist, care să funcționeze pe un superiaht, unde fiecare membru devine acționar și primește patru săptămâni pe an la bord.

Conceptul pornește, spune el, dintr-o realitate pe care a văzut-o de multe ori, cu iahturi extrem de scumpe folosite doar câteva luni pe an. "Am văzut atât de multe iahturi subutilizate, pe care proprietarii le folosesc doar câteva luni pe an", a explicat Matthias Bosse.

În pandemie, ideea a fost testată chiar pe Lady Moura, în croaziere cu 14 cupluri. Rezultatul l-a convins că modelul funcționează: "După o săptămână, oameni care nu se cunoșteau au devenit prieteni și au format o comunitate. Nu e vorba despre a merge din punctul A în B în C, asta fac vasele de croazieră. Aici vor fi multe râsete, distracție, activități, mâncare grozavă și sporturi nautice".

Clubul va avea maximum 300 de membri. Aceștia vor plăti o taxă de intrare și o o taxă anuală de aproximativ 4% din suma inițială.

Planuri pentru un superiaht nou, cu Mercedes-Maybach

Bosse spune că proiectul merge mai departe cu construirea unei nave noi împreună cu Mercedes-Maybach: un iaht de 155 de metri, cu 30 de apartamente identice și un echipaj de 85 de oameni. Iahtul va avea spații mari de spa, sală de sport, ambarcațiuni auxiliare și Jet Ski-uri, un nivel de servicii pe care, spune el, "niciun iaht privat" nu îl poate oferi constant.

Lansarea este planificată pentru 2029, iar primele circuite ar urma să fie în Mediterană și Caraibe, cu opriri la evenimente precum cursele de Formula 1, Festivalul de Film de la Cannes și Revelionul în St. Bart’s.

  

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close