E din Canada, numele ei este Dora, are 24 de ani, un cărucior în care se află toată viața ei, câteva perechi de tocuri și o misiune care nu se negociază: vrea să meargă mii de kilometri pe jos, din Barcelona până în România, pentru a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai ignorate drame din Europa - traficul de minore în scopuri sexuale. O face în onoarea mamei sale, dar și pentru toate fetele care au fost abuzate și abandonate. Finalul călătoriei ei e simbolic: Dora vrea să ajungă la Iana Matei, fondatoarea organizației Reaching Out Romania, care de peste două decenii salvează și sprijină tinere exploatate sexual.
› Vezi galeria foto ‹
Un marș al memoriei, curajului și empatiei
Dora a pornit pe 6 februarie din Barcelona – orașul unde părinții ei s-au cunoscut, în 1997.
„Am simțit că acolo e începutul poveștii mele de viață. Locul unde s-au întâlnit părinții mei. Așa că am pornit de acolo. Iar când o voi întâlni pe Iana, va fi finalul. O să fie un final foarte puternic”, crede ea.
Pentru Dora, fiecare pas e un gest de solidaritate. Și o formă de vindecare.
„Am anunțat proiectul în decembrie – ar fi fost ziua de naștere a mamei mele, ar fi împlinit 60 de ani. Așa că am simțit că e momentul perfect. A fost cadoul meu pentru ea. Mama mea era un om atât de bun, era luminoasă, pozitivă”, spune Dora cu emoție.
1.400 de kilometri și numărătoarea continuă
A trecut deja prin Spania, Franța, Monaco și Italia. A parcurs peste 1.400 de kilometri, în medie 16–17 km pe zi, de cele mai multe ori pe jos, în tocuri. Da, tocuri.
„Pentru mine, a fost o dorință de a demonstra că feminitatea nu e o slăbiciune. Merităm și noi aventură, distracție. Putem și noi, nu doar bărbații care fac astfel de lucruri”, spune ea.
Terenul o obligă să aleagă trasee cât mai plate – evită munții, preferă drumurile de țară, chiar dacă sunt mai lungi. Vrea să ajungă în România prin Slovenia, Croația, Bosnia și Serbia, de-a lungul Dunării.
„Acolo e frumos, acolo o să fie ultima parte a drumului”, ne lămurește tânăra.
Căruciorul care duce o viață
Căruciorul pe care-l împinge zilnic are tot ce are ea mai de preț: haine, gadgeturi, apă, o alarmă sonică anti-câini, un spray paralizant, suport pentru telefon, baterii externe. Și... tocurile.
„Partea de jos e doar pentru tocuri. Am două sau trei perechi acolo. Și mai am o pereche de pantofi normali, pentru zilele în care nu merg pe jos”, povestește Dora.
Pantofii i s-au uzat. Unii i-au fost reparați de mai multe ori. Nu vrea să-i înlocuiască – noii pantofi pot fi un risc. Preferă ce știe că funcționează, chiar dacă sunt „foarte tociți”.
Pe traseu, reacțiile oamenilor sunt amestecate. Cei din orașe par grăbiți și reci. Cei din sate, însă...
„Cred că locurile mele preferate au fost satele. Oamenii din orașe sunt ocupați. Dar în sate… îți zâmbesc. Te salută. Nu e ca în Paris, unde toată lumea se grăbește”, spune ea.
Un semn improvizat, pe care scrie „Barcelona – România”, agățat de cărucior, stârnește zâmbete și curiozitate: „Chiar și ieri, de exemplu, am primit cafeaua gratuit. Mi-au zis: 'E din partea noastră, pentru proiectul tău'. Oamenii au fost minunați”.
Frica vine mai ales de pe Instagram
O întreb dacă nu îi este frică să meargă mii de kilometri de una singură. Răspunde că o parte neașteptată a pericolului a venit din online. Mesaje dure, ironii, comentarii despre hainele ei.
„Partea de social media m-a speriat mai mult decât propria mea minte. Oamenii comentează: 'Ai grijă', 'E periculos'… Am început să mă simt anxioasă doar din cauza lor. Dar mi-am spus: sunt în pericol oricum, indiferent cum îmi trăiesc viața. Așa că trebuie doar să accept că e o posibilitate”, spune ea.
Câinele. Și fuga pe care n-o recomandă nimănui
Una dintre cele mai înfricoșătoare experiențe? O zi în care a fost aproape mușcată de un câine.
„Am fost mușcată de un câine o dată. A fost groaznic. De fapt, nu m-a mușcat cu adevărat, dar dinții lui mi-au atins piciorul. M-a speriat. Eram singură în ziua aia. Și am făcut exact ce NU trebuie să faci: am fugit. Sunt atâtea lecții în tot ce fac! Când încerci ceva ce nimeni n-a mai făcut, trebuie să înveți totul singur. Fiecare detaliu”, povestește Dora.
Niciun antrenament. Doar voință
Când a plecat, nu făcuse niciun antrenament. Nu mergea la sală, nu făcuse drumeții.
„Nimic. Zero. Am pornit pur și simplu. Mă durea tot corpul în prima lună. Aveam dureri de spate, de picioare, de glezne… Dar corpul s-a adaptat. E un corp uman, se adaptează. Acum mă simt atât de puternică… Și în formă. E minunat să vezi cum corpul tău se transformă”, explică ea, entuziasmată.
Dora nu vrea faimă. Nu caută viralizare. Vrea să întâlnească oameni. Să le spună că viața merită trăite. Să le arate fetelor că cineva a făcut acest drum pentru ele. Că le vede. Că le iubește.
„Pentru mine e ceva extrem de important. E pentru femei. De asta vreau să strâng bani și pentru a ajuta fetele pe care le salvează Iana Matei. E un lucru imens pe care îl vreau în viața mea. Din inimă”, spune ea.
Ştiri video recomandate
