Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine Numai de bine. Cum amenajăm inteligent un spațiu mic. Regulile pe care trebuie să le respecți

Numai de bine. Cum amenajăm inteligent un spațiu mic. Regulile pe care trebuie să le respecți

Ne dorim locuinţe spaţioase şi inteligent amenajate, dar dacă nu avem bani de o casă mare, măcar să o aranjăm cum trebuie. Astăzi vom vizita un apartament de doar 45 de metri pătraţi, dar atât de corect amenajat încât spaţiul mic nu se simte.

Numai de bine. Cum amenajăm inteligent un spațiu mic. Regulile pe care trebuie să le respecți
Sursa foto: Pixabay
de Diana Ionescu    |    29 Iun 2020   •   16:35

Din fericire, dacă locuieşti într-un apartament mic sau într-o garsonieră, nu înseamnă că trebuie să te simţi şi sufocat. În primul rând, verifică dacă este făcută o compartimentare eficientă. „Asupra acestui apartament putem discuta despre o recompartimentare totală, mult mai eficientă care a putut permite desfăşurarea unor încăperi generoase, deşi ne aflăm într-o suprafaţă foarte mică. Compromisul este lipirea bucătăriei cu livingul, obţinând în felul acesta o încăpere mai generoasă”, a explicat arhitectul Cristiana Zgripcea. 

Practic livingul este este împărţit în trei zone: cea de preparare a mâncării, de luare a mesei şi de relaxare. Mergem mai departe la următoarea încăpere: baia. „Pe o suprafaţă de patru metri pătraţi, baia beneficiază de cadă. Este una dintre dotările foarte plăcute pentru consumatorul acestui apartament, are şi un spaţiu de stocare destul de generos în zona chiuvetei şi suprafaţă vitrată, deci ventilaţie naturală”, ne-a mai spus Ceistina. 

Dimensiunea mobilierului, cel mai important factor! 

Aşadar, reţine că e important să alegi dimensiunile potrivite, astfel încât o singură piesă să nu ocupe jumătate de încăpere. Ultima încăpere este dormitorul. „La nivelul dormitorului am beneficiat de o suprafaţă de 16 metri pătraţi, o suprafaţă foarte generoasă pentru un apartament cu două camere  Are un spaţiu de stocare mare, care ar putea deservi pentru două persoane”, a explicat arhitectul.   

Costul de investiţie în acest apartament a fost de peste 25 de mii de euro. 

Cum amenajăm inteligent un spațiu mic

×
Subiecte în articol: Numai de bine spațiu mic amenajare
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close