Pentru adepții optimizării tehnologice, aproape orice poate fi îmbunătățit cu ajutorul ingineriei în această viață. Boții pot da swipe pe Tinder și pot flirta cu în locul tău. Avatarurile cu inteligență artificială pot participa la ședințele de pe Zoom ca să nu fie nevoie să o faci tu. Aproape nimic nu e interzis, inclusiv când vine vorba despre propriul corp. Iar pentru asta există peptidele, scrie Business Insider.
Ce sunt peptidele și de ce au explodat
Din punct de vedere științific, peptidele sunt lanțuri scurte de aminoacizi – niște mesageri chimici care le spun celulelor ce să facă. Din punct de vedere cultural, sunt fiole cu substanțe injectabile care au pus stăpânire pe Silicon Valley și Hollywood.
În ultimul an, un număr tot mai mare de oameni din ambele colțuri ale Californiei au început să-și administreze singuri compuși comandați de la laboratoare din străinătate, comparându-și „stivele" de peptide așa cum colecționarii de adidași compară edițiile limitate.
Există peptide pentru somn mai bun, memorie mai bună, creștere musculară, piele mai bronzată sau libido crescut. Ca și categorie de produs, peptidele au devenit virale într-un mod fără precedent.
„Nu am mai văzut niciodată un produs care să crească atât de repede prin recomandare din gură în gură sau pentru care oamenii să jure în aceeași măsură”, spune Max Marchione, cofondatorul și CEO-ul Superpower, un startup de sănătate din San Francisco.
Marchione are 25 de ani. E musculos, bronzat, energic. Și a devenit chipul mișcării peptidelor. Pe X, face prozelitism pentru aceste substanțe și primește constant mesaje de la oameni care vor să știe cum să le obțină.
Unele peptide, precum GLP-1 pentru pierderea în greutate, sunt legale și disponibile comercial. Cele mai multe, însă, există într-o zonă gri din punct de vedere al reglementării: nici interzise, nici aprobate de FDA (Administrația americană pentru Alimente și Medicamente).
Pentru a le obține, trebuie să comanzi o fiolă de la o farmacie de preparare, adesea din China, să ignori avertismentele că substanța este „doar pentru uz de cercetare” și „nu este destinată consumului uman”, să dizolvi pudra în apă sterilă și apoi să îți administrezi singur injecția cu un ac de insulină. În lumea tehnologiei, acest caracter subversiv conferă un anumit statut.
O afacere de 100 de miliarde de dolari
Toamna trecută, observând că „foarte, foarte mulți oameni” din San Francisco deveneau adepți ai peptidelor, Marchione a văzut o oportunitate de afaceri.
Superpower vinde membrilor acces la teste de laborator anuale care urmăresc sute de biomarkeri. Premisa: un corp cuantificat este un corp care poate fi îmbunătățit. Dacă clienții își măsoară deja sănătatea, de ce să nu le oferi și instrumentele cu care să o optimizeze?
Până acum, unul din opt americani a încercat un GLP-1 precum Ozempic sau Mounjaro. Se estimează că piața totală de GLP-1 va ajunge la 100 de miliarde de dolari până în 2030, contribuind cu până la 1% din economia americană.
„Și asta e doar o singură peptidă”, spune Marchione. „Într-o zi, peptidele ar putea deveni una dintre cele mai mari categorii de produse de consum din toate timpurile. Noi vrem să fim compania care deține această piață”.
În ianuarie, Superpower a început să ofere membrilor acces la peptide legale în Statele Unite: medicamente GLP-1, SS-31 (pentru energie), sermorelin (anti-îmbătrânire) și tesamorelin (recompunere corporală). Marchione se așteaptă ca lista să crească pe măsură ce reglementările federale se relaxează. La finalul lunii februarie, secretarul pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., a anunțat în podcastul „Joe Rogan Experience” că FDA va elimina restricțiile asupra a 14 peptide diferite, în cadrul unei agende mai largi de a face din fiecare american „CEO-ul propriei sănătăți”.
„Când o peptidă devine legală, noi o vom vinde", spune Marchione.
O piață în plină efervescență
Superpower nu este singura companie care se aruncă pe această piață. Numeroase startup-uri de telemedicină oferă rețete pentru peptide legale, la prețuri de sute de dolari pe lună. În 2024, Hims & Hers Health a achiziționat o fabrică de peptide în California – un semnal timpuriu că ceea ce a început ca un experiment marginal s-ar putea profesionaliza curând.
Medici de tip concierge oferă acum „stive” personalizate de peptide, supervizând protocoale așa cum antrenorii personali supravegheau cândva macronutrienții. Într-un episod din „The a16z Show” din martie, neurocercetătorul de la Stanford și influencerul de wellness Andrew Huberman a sugerat că, în curând, protocoalele personalizate de peptide vor fi la fel de normale ca administrarea de vitamine.
„Toate lucrurile astea vor deveni obișnuite”, a spus el, „la fel cum oamenii nu se tem de vitamina D”.
Retatrutide, „disciplina din seringă”
Retatrutide este peptida despre care se vorbește cel mai mult. Huberman și alți oameni din tech au început să posteze obsesiv despre ea. Pe Instagram, influencerițe promovează retatrutide drept un izvor al tinereții sau, cel puțin, secretul corpului perfect pentru a merge la plajă.
La câteva zile după ce jurnalistul Business Insider a primit o microdozare în biroul Superpower, a intrat pe un apel Zoom cu un grup de investitori, când unul dintre ei a adus vorba de peptide. Fereastra de chat s-a aprins: „#retatrutide”, „Iubitor de peptide”, „Retaaaa”, „Mi-am primit reti-ul ieri lol”, „Toată lumea va fi slabă și arătoasă în viitorul tech”, „2026 Peptide pentru toți”.
Niciunul dintre acești oameni nu luase alte medicamente de slăbit precum Ozempic. Niciunul nu era cu adevărat supraponderal. Retatrutide era o modalitate de a pierde puțină grăsime, dar și de a câștiga claritate mentală. Îi făcea să se simtă concentrați și productivi, ca Adderall-ul. Bloca gândurile legate de mâncare, dar și cele despre jocuri video, alcool și pornografie. Cineva a numit-o „disciplină într-o seringă”.
Julius Ritter, fost angajat Superpower și acum președinte al San Francisco AGI House, spune că retatrutide l-a ajutat să slăbească, dar i-a oferit și capacitatea de a se concentra fără distragerea mâncării.
„E incredibil ce claritate cognitivă obții de la ea”, spune el. Ritter și-a construit protocolul dintr-o combinație de forumuri de internet și „petreceri de peptide”, unde oamenii se adunau să facă schimb de informații. Spera să înceapă să organizeze un club de peptide la AGI House.
Simone Vincenzi, inginer de machine learning, povestește că a auzit de retatrutide de la culturiști, care postau constant despre ea pe Reddit. „Este cea mai mare populație de experimentatori”, spune el, „pentru că nu le e frică să moară”.
Vincenzi a decis să o încerce pentru a-și gestiona fizicul. Furnizorii erau „foarte ușor de găsit” online – o doză de 5 mg putea fi comandată cu circa 60 de dolari de la o farmacie din China. Restul materialelor – apă sterilă pentru reconstituire și ace de insulină – se cumpărau de pe Amazon. De ce crede Vincenzi că retatrutida a devenit virală în Silicon Valley? Simplu. „Nimeni nu vrea să fie gras”.
Riscurile: de la greață la tumori
Administrarea de retatrutide din surse neautorizate implică multă încercare și eroare. Ritter a descoperit că prea mult îl făcea să se simtă slăbit și cu greață – a vomitat odată după ce și-a crescut doza și a mâncat o masă copioasă. Vincenzi a făcut și el o pauză după ce a observat că frecvența cardiacă în repaus i-a crescut vizibil. Amândoi au rămas totuși adepți ai substanței și dispuși să continue experimentarea pe propriul corp.
Eli Lilly, compania farmaceutică producătoare, a avertizat că administrarea retatrutidei în afara testelor clinice pune în pericol siguranța pacienților. Versiunile preparate sau contrafăcute „pot conține ingrediente greșite, prea mult sau prea puțin din substanța activă sau deloc, ori alte ingrediente dăunătoare”. Lilly a dat în judecată mai multe farmacii și companii de telemedicină pentru producerea de copii ale medicamentelor sale aprobate, dar a pierdut câteva dintre aceste procese.
„Lumea peptidelor este un adevărat Far West în acest moment”, spune Mansi Hukmani, care scrie despre peptide și wellness pe Substack. „Cererea consumatorilor depășește reglementările într-un ritm alarmant”. Pe TikTok există deja peste 50 de milioane de postări etichetate cu peptide.
Hukmani crede că scăderea încrederii în instituțiile de sănătate, combinată cu un moment social, politic și economic incert, i-a determinat pe oameni să devină mai experimentali: „Când oamenii trăiesc în sisteme volatile, corpul devine cel mai intim loc în care pot recâștiga controlul”.
O zonă gri
„Există riscuri dacă cumperi aceste produse de pe piața gri fără să apelezi la un laborator terț de testare”, spune Luke Turnock, cercetător la Universitatea Lincoln din Marea Britanie, care studiază peptidele. „Nu știi 100% că ai cumpărat ceea ce trebuie”.
Online se găsesc nenumărate relatări ale unor oameni care au injectat fiole mai potente sau mai slabe decât ce scria pe etichetă. Marlon Peralta, un susținător vocal al peptidelor pe Substack și X, a cumpărat și injectat odată ceea ce credea că este BPC-157, dar era de fapt melanotan II – peptida de bronzare care întunecă pielea.
FDA a clasificat unele peptide drept Categoria 2 (farmaciștii nu le pot prepara) tocmai din cauza efectelor adverse: TB-500, de exemplu, a fost asociat cu creșterea tumorilor în studii pe rozătoare. CJC-1295, ipamorelin și tesamorelin au fost asociate cu riscuri legate de hormonul de creștere. Despre alte peptide pur și simplu „nu există suficiente date pe subiecți umani pentru a informa considerațiile legate de siguranță”, spune FDA.
RFK Jr.: „Sunt un mare fan al peptidelor"
Anul trecut, RFK Jr. a declarat că „războiul FDA împotriva sănătății publice” se va încheia. Asta includea suprimarea unor produse precum laptele crud, ivermectina, terapiile hiperbare, substanțele psihedelice și peptidele.
„Sunt un mare fan al peptidelor”, i-a spus el lui Joe Rogan în februarie. Schimbând clasificarea FDA a peste 12 peptide din Categoria 2 în Categoria 1 (ceea ce permite farmaciștilor să le prepare în anumite cazuri, pentru pacienți cu rețetă), consumatorii care le folosesc deja le-ar putea obține mai sigur. „Speranța mea este că vor ajunge într-un loc în care oamenii au acces la furnizori etici”.
„Nu vei avea de ales”
În industria tech, se vorbește mult despre bifurcațiile pe care le va produce inteligența artificială - unii vor deveni extrem de bogați, alții vor fi prinși într-o „subclasă permanentă”.
Marchione pariază că același lucru se va întâmpla cu peptidele: vor fi cei dispuși să experimenteze cu propriul corp și cei care nu sunt. Unii vor deveni arătoși, slabi și plini de energie, în timp ce restul se vor supune efectelor obișnuite ale stresului și îmbătrânirii.
„Imaginează-ți că toată lumea din compania ta este mai deșteaptă, doarme mai bine, arată mai bine, e mai energică și mai în formă. Crezi că tu vei fi persoana aia proastă, urâtă și obosită? Nu”, spune Marchione. În viziunea lui, ascensiunea peptidelor este darwiniană – o evoluție a instinctelor umane de bază legate de competiție. Odată ce îmbunătățirea este vizibilă, devine imitabilă. Odată ce devine imitabilă, devine competitivă. Și odată ce devine competitivă, devine obligatorie.
„Ceea ce înseamnă că toate aceste tehnologii vor atinge un punct de inflexiune”, spune Marchione. „Foarte curând, s-ar putea să nu mai ai de ales”.