Antena 3 CNN Life Sănătate Cancer de ficat provocat de o substanță din produsele de uz casnic. Triplează riscul, spun medicii

Cancer de ficat provocat de o substanță din produsele de uz casnic. Triplează riscul, spun medicii

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 08:00 23 Noi 2025 Modificat la 09:44 23 Noi 2025
femeie care curata cuptorul
Persoanele cu nivel detectabil de PCE în sânge au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta fibroză hepatică semnificativă. Foto: Profimedia Images

O substanță prezentă în multe produse de uz casnic ar putea tripla riscul de afecțiuni grave ale ficatului, arată un nou studiu realizat de cercetători de la Keck Medicine of USC. Tetrachloroetilena (PCE), un solvent folosit intens în industria de curățare chimică, dar regăsit și în adezivi, soluții pentru îndepărtarea petelor sau produse de lustruit oțelul inoxidabil, este asociată cu un risc mult crescut de fibroză hepatică — o afecțiune ce poate evolua în cancer de ficat, insuficiență hepatică sau chiar deces, scrie Science Daily.

O toxină comună, un risc major ignorat

În mod obișnuit, bolile de ficat sunt legate de consum excesiv de alcool, steatoză hepatică (ficat gras), obezitate, diabet sau infecții virale precum hepatitele B și C. Însă noua cercetare aduce în atenție un factor ignorat până acum: expunerea la substanțe toxice din mediul înconjurător.

Studiul publicat în Liver International arată că persoanele cu nivel detectabil de PCE în sânge au un risc de trei ori mai mare de a dezvolta fibroză hepatică semnificativă, indiferent de vârstă, sex, statut social sau alți factori de risc tradiționali.

Mai mult, cercetătorii au identificat o relație clară doză-răspuns: cu cât expunerea la PCE este mai mare, cu atât riscul de afectare hepatică crește. Fiecare creștere de un nanogram pe mililitru de PCE în sângele unei persoane sporea riscul de fibroză de cinci ori.

„Acesta este primul studiu care evaluează direct asocierea dintre nivelul de PCE la oameni și fibroza hepatică severă”, a declarat dr. Brian P. Lee, hepatolog și specialist în transplant hepatic, autorul principal. „Descoperirile sugerează că această toxină ar putea explica de ce unele persoane dezvoltă boală hepatică, în timp ce altele cu același profil medical nu.”

Cum ajunge PCE în locuințe și în organism

PCE este un solvent sintetic, incolor, cunoscut mai ales pentru utilizarea în curățătoriile chimice. Evaporarea lentă a substanței face ca oamenii să inhaleze vaporii proveniți de pe hainele proaspăt curățate. Totodată, contaminarea solului și a pânzei freatice poate duce la prezența PCE în apa potabilă.

Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului clasifică PCE drept probabil carcinogen. Anterior, substanța a fost legată de cancerul de vezică, mielom multiplu și limfom non-Hodgkin. Cercetări mai vechi indicau și o posibilă legătură cu cancerul hepatic.

Deși Agenția pentru Protecția Mediului din SUA a început un proces de eliminare treptată a PCE-ului din curățătoriile chimice și restrângerea utilizării sale în industrie, o mare parte din produse – inclusiv soluții de casă – încă îl conțin.

Datele care au alarmat comunitatea medicală

Echipa de cercetare a analizat date din studiul național NHANES, evaluând probe de sânge ale adulților americani colectate între 2017 și 2020. Aproximativ 7% dintre participanți prezentau niveluri detectabile de PCE.

Cele mai expuse par a fi persoanele cu venituri mai mari, posibil din cauza utilizării frecvente a serviciilor de curățare chimică. Totuși, angajații din domeniu sunt considerați grupa cu risc maxim, având expunere directă și constantă la solvent.

Un aspect îngrijorător este faptul că în prezența PCE, factorii tradiționali precum consumul de alcool sau ficatul gras par să conteze mai puțin. Practic, substanța poate declanșa boala chiar și la persoanele considerate „fără risc”.

Un posibil răspuns pentru cazurile inexplicabile de boală hepatică

„Mulți pacienți întreabă cum este posibil să aibă boală de ficat dacă nu beau alcool și nu au condiții asociate. Răspunsul ar putea fi expunerea la PCE”, spune dr. Lee.

Specialistul avertizează că această substanță este probabil doar „vârful aisbergului”. Există și alte toxine din mediul înconjurător care ar putea afecta grav sănătatea ficatului.

Cercetătorii speră că studiul va determina medicii să includă expunerea la toxine chimice în evaluarea pacienților și să recomande screening timpuriu pentru persoanele expuse.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
Parteneri
x close