Cu mult timp înainte ca Tyrannosaurus Rex (T.Rex) să domine lumea, Pământul era stăpânit de super-prădători bizari, înfricoșători, cum nici Hollywood-ul nu şi-a imaginat vreodată. Era Permianului a început în urmă cu aproximativ 299 milioane de ani, când toate masele de uscat ale Terrei formau supercontinentul Pangeea, înconjurat de oceanul Panthalassa, scrie BBC News.
Două creaturi masive se înfruntă, fiecare analizând trupul viguros și lipsit de blană al adversarului. Aveau colți ca niște cuțite de friptură, gheare ascuțite și piele groasă, ca un rinocer. Cu fălcile larg deschise, aproape în unghi drept, s-au aruncat una spre cealaltă. Din lateral, colții uneia au zgâriat craniul celeilalte. Unul dintre prădători și-a înfipt caninii, de 12,7 centrimetri lungime, în botul celuilalt, ca niște ace înmuiate în ceară, și a învins. Aproape 250 de milioane de ani mai târziu, în martie 2021, paleontologul Julien Benoit a primit o cutie veche și modestă. Se afla în biroul său răcoros de la Muzeul de Istorie Naturală Iziko din Cape Town, Africa de Sud, unde fusese invitat să studieze fosilele din colecția muzeului.
"Cutia nu fusese deschisă de cel puțin trei decenii. În interior se afla un maldăr de oase, inclusiv cranii etichetate greșit", își amintește Benoit, profesor asociat la Universitatea Witwatersrand din Johannesburg.
În timp ce le sorta, Benoit a observat o suprafață lucioasă – un dinte înfipt în craniul unui alt individ din aceeași specie. Acesta crede că doi prădători de mărimea unor lupi s-au luptat pentru supremație, iar unul și-a pierdut un dinte în timpul atacului.
Dar acesta nu era un dinte de dinozaur. Era un vestigiu al unei lumi uitate – una sculptată în piatră cu mult înainte de apariția T.Rex-ului, Spinosaurus-ului sau Velociraptor-ului. Craniul aparținea unui "gorgonopsian" necunoscut – o specie de prădători grațioși care au cutreierat Pământul în urmă cu 250–260 de milioane de ani, vânând prăzi uriașe și devorându-le întregi.
O lume bizară
Era Permianului a început în urmă cu aproximativ 299 milioane de ani, când toate masele de uscat ale Terrei formau supercontinentul Pangeea, înconjurat de oceanul Panthalassa.
Aceasta a fost o perioadă a extremelor. Debutul său a coincis cu o eră glaciară care a acoperit sudul Pangeei cu un strat vast de gheață, scăzând nivelul global al mărilor cu până la 120 de metri. Ulterior, Pangeea s-a încălzit și s-a uscat, iar interiorul său a devenit o întindere aridă, lipsită de influența răcoritoare a oceanului. Deșerturi pline de conifere și inundații ocazionale dominau centrul continentului. Temperaturile atingeau uneori 73 °C – suficient cât să gătească lent un curcan.
"A fost o perioadă aridă, dar zonele de margine și cele din emisferele nordică și sudică aveau încă multă vegetație", explică Paul Wignall, paleoclimatolog la Universitatea din Leeds.
La finalul Permianului, temperatura globală a crescut brusc cu 10°C – dublul faţă de cele mai pesimiste scenarii climatice actuale. Această încălzire a pregătit terenul pentru cea mai mare extincție în masă din istorie și a lăsat scena pregătită pentru ascensiunea dinozaurilor.
La acea vreme, T.Rex nici nu apăruse încă – mai aveau să treacă încă câteva milioane de ani. De fapt, dinozaurii pe care îi știm astăzi erau mai departe de Permian decât suntem noi acum de ei. În schimb, stăpânii planetei erau "sinapsidele" – un grup ciudat, cu o diversitate uimitoare de forme, de la "Cotylorhynchus" cu cap minuscul și trup masiv, la "Estemmenosuchus", un erbivor cu coarne caraghioase.
Cotylorhynchus. Foto: Getty Images
Estemmenosuchus. Foto: Getty Images
Cerurile erau populate de libelule gigantice, precum "Meganeuropsis", care era cât o rață. Apele dulci gemeau de amfibieni carnivori de 10 metri lungime, iar oceanele erau dominate de rechini bizari, precum "Helicoprion", cu dinți în spirală.
Helicoprion. Foto: Getty Images
"Era o lume plină de creaturi ciudate... o epocă cu adevărat vibrantă. Aceasta a fost prima epocă în care animalele cu patru picioare s-au adaptat complet la viața terestră", spune Suresh Singh, cercetător la Universitatea din Bristol.
Spre deosebire de amfibieni, sinapsidele nu mai depindeau de apă pentru reproducere – fie își păstrau puii în corp, fie depuneau ouă cu înveliș protector. În plus, corpul lor devenea impermeabil, iar pielea – dură și fără solzi. Deși cu sânge rece și lente, erau totuși prădători eficienți.
Primii monștri
Sinapsidele erau ceva cu totul nou – și aveau "armele" potrivite. Gura lor era plină de dinți de forme variate: incisivi, canini, molari. Această diversitate le-a permis să devină mai mari, iar prădătorii să se dezvolte odată cu ele.
Așa a apărut "Dimetrodon", un fel de "dragon de Komodo" al Permianului, cu creste uriașe pe spate și o greutate de 250 de kilograme. Era omniprezent în mlaștinile Pangeei și se hrănea cu tot ce prindea – inclusiv rechini de apă dulce precum "Xenacanthus".
Dimetrodon. Foto: Getty Images
Un mister a persistat însă: la ce foloseau velele sale? Inițial, s-a crezut că erau ca niște pânze pentru navigație sau panouri solare pentru încălzire – dar ipotezele nu se susțin științific. Cel mai probabil, erau structuri de curtare, folosite în atragerea partenerilor.
Pe măsură ce Dimetrodon evolua, dinții săi deveneau tot mai perfecționați – zimțați, curbați, ideali pentru carne. Și dacă îi pierdea, îi putea înlocui, reprezentând un avantaj uriaș.
Totuși, nu avea fălci suficient de late pentru o mușcătură devastatoare. Și aici, alte specii i-au luat locul.
Ucigași de elită
Cel mai mare prădător al Permianului a fost "Anteosaurus" – un monstru de 6 metri, cu fălci masive, dinți duri și creste osoase ca niște urechi de feline.
"E cel mai apropiat lucru de un T.Rex în Permian", spune Benoit.
Analizele craniului arată că avea un simț excelent al echilibrului și o vedere stabilă – adaptări similare cu cele ale gheparzilor. Era rapid și precis – un vânător de top.
Dar și el a fost răpus de o extincție acum 260 milioane de ani. În locul său au pătruns "gorgonopsienii" – în frunte cu "Inostrancevia".
Cu cranii de 70 cm și colți de până la 30 cm, Inostrancevia era un vânător, probabil cu blană groasă. Își înfigea colții și sfâșia prada, înghiţind-o direct, fără a o mesteca.
Spre deosebire de felinele cu dinți-sabie din epoci mai recente, Inostrancevia își putea înlocui colții rupți, la fel ca un rechin. Dar prezența sa în Africa de Sud a ridicat semne de întrebare – fusese descoperită anterior doar în Rusia.
Asta sugerează că ecosistemele Karoo erau deja în colaps, iar gorgonopsienii autohtoni dispăruseră. Inostrancevia a migrat, umplând golul rămas – un avertisment pentru crizele ecologice viitoare.
Sfârșitul unei ere
Capcanele siberiene – 5 milioane de kilometri pătraţi de lavă solidificată – sunt o urmă a celei mai mari extincții din istorie. Vulcanismul masiv a crescut temperatura, a acidificat oceanele și a ucis 90% din viața planetei. În urma acestui dezastru, sinapsidele au supraviețuit cu greu.
Dar unele dintre ele, micile therapside, au evoluat treptat în mamiferele de azi – inclusiv în noi.
"Acești prădători au fost precursorii mamiferelor moderne. Suntem, în cele din urmă, descendenții lor", spune Singh.
Ştiri video recomandate
