Cutremurele care au loc la mari adâncimi și care afectează stratul mijlociu al Pământului, mantaua, ar putea fi mult mai frecvente și mai răspândite decât se credea până acum. O nouă hartă globală realizată de cercetători scoate la iveală faptul că aceste cutremure profunde, considerate mult timp rare și limitate la anumite regiuni tectonice, apar de fapt pe aproape toate continentele, potrivit livescience.com.
Acest lucru este interesant, a declarat autorul principal al studiului, Simon Klemperer, geofizician la Universitatea Stanford, deoarece cutremurele în mana erau odată considerate imposibile sau cel puțin rare. Aceste cutremure provin sub o graniță cunoscută sub numele de discontinuitatea Mohorovičić sau „Moho” - linia dintre crusta fragilă și mantaua mai fierbinte și mai vâscoasă.
„Credem că acest lucru demonstrează cu tărie că există cutremure sub Moho în foarte multe regiuni ale lumii”, a declarat Klemperer pentru Live Science. „Nu este vorba doar de locuri speciale. Este posibil să fie un fenomen omniprezent.”
Majoritatea cutremurelor se produc în scoarța terestră, stratul rigid de la suprafața Pământului. Aceasta poate fi comparată cu o coajă subțire și fragilă, așezată peste un interior mult mai cald și mai moale – mantaua. Pentru că scoarța nu se poate îndoi sau curge, ea se fisurează atunci când tensiunile devin prea mari, iar aceste rupturi generează mișcările seismice resimțite la suprafață.
Timp de decenii, geologii au crezut că mantaua nu poate produce cutremure, deoarece rocile de acolo sunt suficient de fierbinți încât să se comporte mai degrabă ca un material vâscos, care se deformează lent, în loc să se rupă brusc.
Totuși, observațiile moderne au schimbat această imagine. Seismologii au identificat cutremure cu focare situate la adâncimi mai mari de 35 de kilometri, sub limita numită discontinuitatea Mohorovičić (Moho), care separă scoarța de manta. Aceste descoperiri sugerează că, în anumite condiții extreme de presiune și temperatură, chiar și mantaua poate genera rupturi seismice, contrar teoriilor clasice.
Dar identificarea acestor cutremure este dificilă, mai ales când nu sunt mari. În general, aceste cutremure sunt atât de adânci încât nu pot fi simțite la suprafață, indiferent de dimensiunea lor. Adâncimea Moho variază, de asemenea, de la un loc la altul, așa că este posibil ca unele cutremure foarte adânci să fie încă în scoarță.
Metodele tradiționale de identificare a cutremurelor din manta necesită o înțelegere specifică a grosimii crustei într-o anumită locație. Însă Klemperer și coautorul său, doctorandul de la Stanford, Shiqi Wang, au dezvoltat o metodă care utilizează anumite tipuri de unde de forfecare ale cutremurelor, care tind să rămână prinse fie în crustă, fie în manta. Modelul acestor unde în fiecare cutremur individual poate determina dacă este probabil ca acesta să fi început deasupra sau sub Moho.
Mai întâi, au testat metoda în Tibet în 2021. Acum, într-o nouă lucrare publicată pe 5 februarie în revista Science, au extins cercetarea la nivel global. Cercetătorii au exclus zonele de subducție, care au adesea cutremure profunde, deoarece rocile din crustă sunt împinse în manta în aceste regiuni. În schimb, echipa s-a concentrat pe fenomenul mai evaziv al cutremurelor de manta de sub continente.
Ştiri video recomandate
