Cum ar putea intrarea „în hibernare” a oamenilor să revoluționeze medicina și călătoriile spre Marte

La Universitatea din Pittsburgh, echipa condusă de medicul Clifton Callaway a reușit să scadă temperatura corporală a unui voluntar de la 37°C la 35°C, fără a-l adormi complet și fără a-i opri funcțiile vitale. Bărbatul, unul dintre cei cinci voluntari în formă fizică excelentă, rămânea capabil să se ridice din pat, să meargă la toaletă sau să ceară apă și mâncare. Practic, corpul lui era încetinit, dar conștient – asemenea unui urs aflat în hibernare.

NASA a finanțat acest experiment pentru a vedea dacă o astfel de „hibernare controlată” ar putea fi folosită în viitoarele misiuni spre Marte. Ideea este simplă: un metabolism mai lent înseamnă mai puțină hrană, oxigen și combustibil pentru transport. În plus, ar reduce stresul și conflictele dintre astronauți pe durata celor nouă luni de zbor, scrie National Geographic.

De ce e importantă hibernarea pentru medicină

Cercetările nu se fac doar pentru cosmos. Înțelegerea modului în care animalele își reduc temperatura și activitatea metabolică ar putea salva vieți pe Pământ. 

La temperaturi scăzute, organismul tolerează mai bine lipsa oxigenului și a fluxului sanguin – ceea ce ar putea ajuta pacienții cu stop cardiac sau accident vascular cerebral. Hibernarea artificială ar putea extinde timpul în care medicii pot interveni fără ca celulele să moară. 

Totodată, observarea felului în care urșii își păstrează masa musculară și controlează rezistența la insulină în timpul somnului de iarnă ar putea oferi indicii pentru tratarea diabetului sau pentru prevenirea pierderii musculare la pacienții imobilizați la pat. 

Ce lecții învățăm de la animale

Urși, veverițe arctice, lilieci și marmote devin „profesorii” oamenilor de știință. Veverița arctică, de exemplu, își scade temperatura corporală cu până la 30 de grade și își reduce ritmul cardiac la cinci bătăi pe minut, supraviețuind luni întregi în condiții de îngheț. 

La Washington State University, biologul Heiko Jansen a studiat o ursoaică numită Kio, care, după cinci luni de hibernare, s-a trezit fără să fi pierdut masă musculară și fără semne de tromboze, deși inima ei bătuse de zece ori pe minut în tot acel timp.

Oamenii de știință cred că înțelegerea acestor mecanisme ar putea duce la descoperirea unor medicamente care să oprească degradarea musculară la oameni.

În Alaska, un cuplu de geneticieni ruși, Vadim Fedorov și Anna Goropashnaya, a descoperit că urșii, în timpul hibernării, activează gene implicate în sinteza proteinelor musculare, deși nu se mișcă deloc.

Este ca și cum organismul lor „reconstruiește” mușchii fără hrană, probabil cu ajutorul bacteriilor intestinale care transformă azotul din uree în aminoacizi.

În căutarea „butonului de hibernare”

Poate fi declanșată hibernarea printr-un simplu medicament? Unii cercetători cred că da. În Alaska, neurologul Kelly Drew a reușit să inducă hibernarea la veverițe injectând o substanță care imită adenosina – o moleculă ce semnalizează oboseala în creier. 

În Italia, neurocercetătorul Domenico Tupone a identificat o zonă din hipotalamus care pare să acționeze ca un „întrerupător” al hibernării. Activarea ei încetinește metabolismul și scade temperatura corporală. Tupone crede că oamenii au încă în creier aceleași circuite, dar „cablurile” nu mai sunt conectate. 

Dacă aceste teorii se confirmă, am putea avea într-o zi o perfuzie capabilă să „stingă lumina” organismului pentru a-l proteja în cazuri critice – accidente, războaie, transporturi medicale de urgență sau chiar operații complexe.

Între ficțiune și viitor

Desigur, există multe obstacole. În experimentele de până acum, scăderea temperaturii provoacă o scădere periculoasă a tensiunii și a ritmului cardiac. În plus, corpul uman „luptă” instinctiv împotriva răcirii, iar sedativele folosite își pierd efectul în câteva zile. 

Chiar și așa, Callaway este optimist: „Nu mai e o fantezie. Este doar o chestiune de timp”. El estimează că primele aplicații medicale ar putea apărea în 10–15 ani.

Pe pereții laboratorului NASA din Pittsburgh, unde voluntarii „au intrat în hibernare” parțial, se află imagini cu Pământul văzut din spațiu, cu cratere lunare și galaxii îndepărtate. Deocamdată, astfel de peisaje sunt accesibile doar în vis. Dar într-o zi, un astronaut ar putea deschide ochii după luni întregi de somn artificial și să le vadă cu adevărat – în drum spre Marte.