Pe ghețarul Corbassière, la 4.100 de metri altitudine, cercetătorii luptă cu vremea, frigul și timpul pentru a salva ultimele fragmente de memorie înghețată ale planetei.
Vântul mușcă din corturile albe, în timp ce echipa de cercetători de la Universitatea Ca’ Foscari din Veneția și Institutul de Știință Polară al CNR Italia încearcă, timp de 12 zile, să extragă carote de gheață din Corbassière, un ghețar elvețian care se topește într-un ritm accelerat, notează The Guardian.
Scopul? Să salveze aceste "biblioteci înghețate", care păstrează informații neprețuite despre clima planetei, din vremuri în care oamenii nu existau, iar gazele cu efect de seră erau doar fluctuații naturale.
„Un ghețar este ca o carte formată din multe pagini. Paginile sunt straturile de gheață, iar primele dintre ele sunt deja ilizibile din cauza topirii. E ca și cum ai arunca un pahar cu apă pe un manuscris vechi și ai vedea cum cerneala dispare rapid. Știm că straturile cele mai profunde încă pot fi citite, pentru că este suficient de rece. Dar este o adevărată cursă contra cronometru”, explică Jacopo Gabrieli, glaciolog la CNR.
Pe măsură ce pătrund mai adânc în inima ghețarului, cresc și șansele de a recupera gheață veche de mii de ani, care poate conține urme de poluanți antici, ADN de virusuri dispărute sau resturi de plante și insecte înghețate – martori direcți ai ecosistemelor de altădată.
Expediția face parte din proiectul internațional Follow the Ice, susținut de Sea Beyond și coordonat de grupul Prada.
În mijlocul echipei de 13 oameni se află ghizi montani, un videograf și o asistentă care, pe lângă îngrijiri medicale, gătește pentru toată lumea. Jurnaliștii care au ajuns în tabăra de bază au fost transportați cu elicopterul, în condiții extreme.
Dar nu e o misiune lipsită de probleme: altitudinea i-a făcut pe mulți să resimtă greață, dureri de cap și dificultăți de respirație. Vremea schimbătoare și ruperea cablurilor de alimentare au încetinit lucrările.
„Semnele constante de pericol îți joacă feste în minte, dar trebuie să reziști”, spune Victor Zagorodnov, veteranul echipei, în vârstă de 75 de ani.
Cu o experiență de peste 40 de ani în astfel de expediții, Zagorodnov își amintește prima sa misiune, din Bolivia: „Mintea îți spune că e periculos și că trebuie să pleci. Îți provoacă coșmaruri. Dar reziști.”
„Te obișnuiești. E ca atunci când înveți să mergi pe bicicletă. Când am început, echipamentele erau rudimentare, astăzi sunt mult mai avansate”, adaugă el.
Semnele crizei climatice sunt vizibile peste tot. În 2020, la o forare de test pe același ghețar, cercetătorii au găsit apă la 30 de metri adâncime. „Am băgat mâna în apă. Era ca și cum atingeam schimbările climatice”, spune Gabrieli.
Ba mai mult, atunci a plouat la peste 4.000 de metri.
„Nu credeam că este posibil să plouă la această altitudine. A fost o cantitate mică de ploaie, dar extrem de deprimant.”, recunoaște el.
Aceste episoade i-au determinat să accelereze misiunea.
Pentru această etapă, cercetătorii au venit echipați cu un burghiu electro-termic care pătrunde prin topirea gheții. La șapte metri adâncime, însă, au fost întâmpinați de un miros puternic de ars.
„Am crezut că s-a defectat burghiul, dar apoi am realizat că lovise o pungă de plastic. Trebuie să fi fost lăsată acolo de alpiniști în urmă cu ani de zile, ceea ce demonstrează cu adevărat impactul activității umane asupra climei. Plasticul este peste tot, poluarea este peste tot. Este foarte dezamăgitor”, povestește Carlo Barbante, profesor la Ca’ Foscari și cofondator al Fundației Ice Memory.
După șase zile au ajuns la 55 de metri, dar au fost nevoiți să schimbe dispozitivul cu un burghiu electromecanic, din cauza ruperii cablului de alimentare. În a noua zi, au atins „patul de rocă”, la 99,5 metri adâncime — un moment de euforie pentru toată echipa. Carotele extrase au fost apoi transportate în siguranță.
O parte din aceste mostre va fi analizată în Italia, iar alta va fi depozitată în Antarctica, într-o peșteră săpată special pentru a conserva această „memorie a ghețarilor” pentru viitorii cercetători ai climei.
Ice Memory a realizat deja astfel de foraje și în Bolivia, și în Rusia. Misiunile sunt extrem de costisitoare și complicate, dar esențiale.
„Ghețarii, mai ales cei din regiunile non-polare, sunt în prima linie a încălzirii globale. Ei sunt rezervoare de apă pentru milioane de oameni, așa că, dacă gheața dispare complet, vor apărea probleme uriașe. Noi suntem martorii a ceea ce se întâmplă și trebuie să documentăm acest lucru pentru a lăsa ceva în urmă pentru oamenii de știință din viitor. Este datoria noastră”, explică Barbante.
Ştiri video recomandate
